Cunoaşteţi şi voi persoane care iau, de cele mai multe ori fără să ştie, cuvintele de mai sus într-un sens aberant. Apropo, Cornilescu scrie "duhovnicesc", care nu este decît sinonimul perfect de provenienţă slavonă al lui "spiritual". Iar Pavel este utilizatorul aproape exclusiv al termenului în Noul Testament (doar Petru mai are două ocurenţe). Revenind - persoane care, presupunînd că propria spiritualitate e de domeniul evidenţei, îşi permit să măsoare gradul de "zdrobire pe stîncă" a altora. După mine, sînt oameni trişti, care nu se pot simţi bine decît în vicioasa companie a celor pe care i-au îndoctrinat cu ideea că o bună imagine de sine (chiar şi împlinită în frumuseţea Mîntuitorului, nu în merite şi calităţi personale) este totuna cu aroganţa. Oameni care domnesc peste cohorte de admiratori năuci şi zelatori decerebraţi.
Bunicul meu îmi povestea acum ani că unul dintre cele mai importante examene pe care le-a dat în seminar - la Stupini, prin 1950 - a fost să mute, la solicitarea unui profesor, o grămadă de moloz dintr-un loc într-altul şi înapoi. Mă tem că mentalitatea asta care face din obedienţa necondiţionată calificare suficientă pentru pastoraţie nu a dispărut cu totul. La fel, se uită adesea că Isus nu are vreo fericire pentru săracii cu duhul. Şi că semnele de recunoaştere ale unei autentice spiritualităţi sînt darurile Duhului, nu falsa umilinţă şi sfînta ignoranţă.
e normal ca procesul de selectie intr-un sistem sa urmareasca exact calitatile dorite in viitorii membri.
RăspundețiȘtergereobedienta neconditionata nu e intotdeauna suficienta, dar e sine qua non. vorba cuiva, intr-un angrenaj rotile merg in acelasi sens, altminteri le zboara dintii. :)
"obedienta neconditionata nu e intotdeauna suficienta, dar e sine qua non."
RăspundețiȘtergereAi perfecta dreptate, formularea mea este excesiva. Cit despre dinti, are Sorescu un roman frumos - "Trei dinti din fata". :)