marți, 17 martie 2009

Despre frică şi remedii

Eu unul nu mă pot simţi reprezentat de un pastor care comite ilegalităţi. Prin urmare, din moment ce sistemul nostru emulează democraţia, am toată libertatea, ba mai mult, datoria "civică" de a trage de mînecă, şi uneori chiar de gulerul scrobit, un lider.

De ce ne este frică? Ne pierdem calitatea de membru? Ne vorbesc "fraţii"? Ne cad galoanele? Care este instrumentul cu care "sistemul" menţine încă sub semnul fricii liniştea şi concordia "frăţească"? Este incredibil cum termenul de garanţie al acestui imperiu ideologic al fricii pare să se mute în timp, sacrificînd, iată, generaţie după generaţie.

Urăsc frica. În dragoste nu este frică. În "trupul lui Hristos" nu ar trebui sa existe frică. Altfel, aceasta alterează încet, însă persistent, ca o carie, totul. Spunea un om că "bunătatea ultimă este să nu-ţi fie frică". Prin urmare, gîndesc eu, a inspira unui om frică este un jaf moral. Cu atît mai grav în cazul unei biserici care, zice-se, face totul pentru stimularea bunătăţii enoriaşilor.

Poate chiar noi ar trebui să încercăm să creăm cîte o fisură în acest monolit al fricii. Eu încep cu nişte întrebări garnisite cu ceva comentarii:

1. Işi pierde mîntuirea un om care este exclus "disciplinar"? A se citi pentru luarea de poziţie împotriva unor tare sau abuzuri ale sistemului.

2. Are sistemul dreptul ca, în virtutea principiilor biblice, să tortureze pînă la distrugere inimile, sufletele, minţile unor oameni? Cu alte cuvinte, dacă acesta este efectul aplicării respectivelor principii, este hermeneutica lor validă, adică în conformitate cu planul şi caracterul lui Dumnezeu? Şi dacă, statistic vorbind, efectele sînt dezastruoase, nu ar trebui reevaluată interpretarea în favoarea şi prin prisma poruncii ultime, aceea în care se regăsesc şi legea, şi profeţii? Pentru că se întîmplă prea adesea ca măsura "coercitivă" a bisericii să-l îndepărteze pe individ şi de biserică, şi de Dumnezeu, ceea ce este profund în neregulă.

3. Ce fel de formulă de sistem administrativ avem de facto în România? Nu de alta, dar să ştim cum ne raportăm la acesta, ce drepturi/pretenţii putem avea şi, de ce nu, să ne (re)orientăm în deplină cunoştinţă de cauză opţiunea politică.

Una dintre marile crime ale comunismului a fost aceea de a fi reuşit să-l facă pe om să se creadă liber. Unde nu se reuşea prin manevre ideologice, se sfărîmau oasele sufletului prin inducerea acelei frici viscerale, o stare de permanentă anxietate, care, iată, nu ne părăseşte nici dupa zeci de ani de la căderea pe hîrtie a "regimului".

4. Care sînt, concret, resorturile de intervenţie ale demos-ului în cazul în care kratia mai calcă în străchini? Aş vrea să ştiu ce pot face legal pentru a protesta. Pentru că nu pot să nu observ că, deocamdată, şi cel mai mic miting este descurajat sau, ce vorbesc eu de miting, chiar şi un om care pichetează este băgat rapid în beciurile cenzurii, iar dacă nu se potoleşte, devine apatrid.

Apropo, Matei 18 nu poate funcţiona dacă restul normelor de conduită sînt grav încălcate. Este o normă care nu are sens decît în ansamblul organic al normelor creştine - dragoste, iertare, toleranţă, preocupare pentru bolnavul spiritual etc. Dar cînd încrederea enoriaşului opresat de lider este pur şi simplu sfărîmată, a-l pune să treacă, pentru corectitudine, pe la Matei 18 este cinic. Acest exerciţiu nu ar fi decît o umilinţă în plus. Mai străluceşte Matei 18 în aceste circumstanţe? Nu trebuie să ne mirăm că unii aleg în ultimă instanţă Matei 18:17.

7 comentarii:

  1. Ar cam trebui sa te pocaiesti...poate chiar in sac si cenusa!

    RăspundețiȘtergere
  2. Anonime draga, sa transmit acest mesaj autorului? Si, ma rog, de ce trebuie sa se pocaiasca? :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Intr-adevar, intrebarea principala este: de ce va este frica? Adresata direct celor care au suportat alegerile uimitoare din uimitoarea comunitate anonima, caci, nu-i asa, discutam principial si abstract despre cum sa reformam Biserica Adventista de pe luna. Nu sint adepta rufelor in public, dar internetul poate fi o cale de a ajunge la niste oameni nebagati in seama, innecindu-se in nedreptate si neputinta.

    Oameni buni, naiv si direct: faceti ceva! Protestati, aparati adevarul, urmariti ce este bun si de cinste, traiti Evanghelia fara teama pentru consecinte! Se turuie activ despre viitoarea persecutie prin care vom trece sarman popor adventist, dar ne este frica sa infruntam un pastor care comite ilegalitati sau niste "frati binevoitori" care vor sa ne croseteze in propriile intrigi. Nu ar trebui sa inceapa trairea si predicarea lui Hristos in biserica? Stiu ca e usor de spus, dar daca nu vom sta acum pentru ce este adevarat si bun si corect, atunci cind?

    Exista un timp pentru a tacea, pentru a astepta si exista un timp pentru a vorbi si a lupta. Suna a lozinca? Nu e neaparat nevoie de un pistol in gura pentru a sufoca spiritul, e suficienta o frica astmatica picurata bine dozat de-alungul deceniilor.

    RăspundețiȘtergere
  4. Daca doriti sa vb de uimitoarle alegeri din uimitoarea comunitate, haideti s-o facem. Comunitatea nu e pe luna, e in ******. Oamenii ar avea ce spune dar au fost avertizati ca tot ce vor sustine ,,sa fie probate de martori si fapte". Este foarte greu sa mergi pana la capat si dau ca exemplu o persoana care a fost devastata ca este hartuita sexual de un membru al comitetului. Eu, care am aflat de asta, ce ar trebui sa fac, cand chiar victima refuza sa-l confrunte? am ales: nu ma bag. Daca pastorul a manipulat comitetul de numiri, martori sunt doar membrii comitetului de numiri. Si din acestia, nu toti sunt de parere ca a fost folosita manipularea. Daca cei convinsi ca asta s-a intamplat, tac, restul membrilor din sala nici nu stiu ce s-a intamplat in realitate. Si mai e ceva. Unii din cei care ar avea motive sa se planga de procedura si comportament sau atitudine, sunt sau au fost ori ,,certati cu legea", ori sunt ,,persona non grata", ori sunt etichetati drept ,,comentatori" sau prea loviti ca sa considere ca au vreo sansa...si nu-i ia nimeni in serios considerand ca sunt agitatori daca ar face-o. Totusi, aceasta biserica fierbe!!! Si s-ar putea sa bubuie curand.
    Dar, ce pentru unii inseamna abuz, pentru altii dimpotriva inseamna dreptate. Ce pentru unii inseamna manipulare, pentru altii inseamna adevar. Ce pentru unii inseamna rautate, pentru altii inseamna zel. Si lista poate sa continue. Cine ar putea sa fie forul care sa hotarasca fara echivoc ca abuzul e abuz pentru ambele parti, tot asa si dreptatea si adevarul etc etc.?????
    Ma gandesc si la altceva. Daca membrii comitetului de numiri au fost manipulati (unii chiar de proprii colegi)manipularea ori a fost atat de ,,profesional,, intocmita incat au crezut ca ideile inoculate erau chiar ideile lor, ori, participantii chiar nu au avut opinie. Sau prea putini dintre ei. Sau poate au considerat ca ,,micile" abateri de la procedura oficiala sunt prea minuscule ca sa merite vreo polemica. ,,ca doar suntem frati in Domnul" Cunoasteti expresia asta? Si daca suntem frati, se permite TOT. Ilegalitatea, rautatea, barfa, dispretul, raceala, ura, indiferenta, judecarea, sentinta, mandria, uciderea...ajung?
    Imi pare rau, dar cum spunea -vegareve- ca ,,ar trebui sa inceapa trairea si predicarea lui Hristos in biserica"....sa-mi fie cu iertare. Hristos a ajuns demodat si va fi scos in afara legii curand. A legii facute de maini omenesti. ,,ca doar Moise, omul acela, nu stim ce s-a facut cu el, fa-ne tu , Aroane un vitel....ca sa ne inchinam". Hristos a ramas fidel invataturii primite de la Tatal....a iubit pana la crima......si dincolo de ea. Asa ceva nu poate fi tolerat. Asta e prea de tot. Nu mai spun decat ,,vai de voi, farisei fatarnici, care strecurati tantarul si lasati camila". Asta e cancerul bisericii care a inceput sa faca metastaze.

    RăspundețiȘtergere
  5. @ ghimpe: Mi-am luat libertatea să şterg numele bisericii în cauză, din motive pe care le-am mai pomenit. Cred şi eu că suntem atît de deprinşi cu anormalul, încît abia îl mai detectăm ca atare. Încurajez protestul curajos şi demn - ţine de sănătatea spiritului.

    RăspundețiȘtergere
  6. @Anonim.

    Si te mai miri de ce lumea ne spune "pocaiti"...

    RăspundețiȘtergere
  7. pentru @Anonim: Ce faci cu bolovanul ala in mana? Te-ar satisface sa despici capul cuiva si sa vezi sange? Iti spun ca nu te-ai multumi. Pentru ca ori de cate ori ridici bolovanul, pentru tine il ridici, dar na-i curaj sa mergi pana la capat si ori de cate ori ceri sange, chipul tau se va reflecta in el si vei vedea ce schimonosit esti. Si cu cat ii vezi mai stramb pe ceilalti, cu atat mai stramb e ochiul prin care privesti.

    RăspundețiȘtergere