Dar să ne apropiem de fondul problemei. Există un personaj din scripturile ebraice care, deşi a sfîrşit suicidar, intră în panoul de onoare din Epistola către Evrei. La limită, martirajul este suicid - dispoziţia de a abandona viaţa aceasta pentru un crez (nu uitaţi că distincţia este adesea o chestiune de perspectivă - teroriştii din septembrie 2001 se considerau martiri, în timp ce opinia publică americană i-a asociat cu "suicide bombers"). Facem, mai ales în epoca asta a politizării avortului, atîta caz de valoarea vieţii şi de dreptul exclusiv divin asupra ei, fiind adesea de acord cu pedeapsa capitală (mă refer mai ales la dreapta americană, alimentată religios) şi rămînînd carnivori (ştiaţi, nu?, că Biblia nu face distincţie între animale şi oameni ca "suflete vii").
Nu, nu susţin că suicidul este o soluţie valabilă. Dar, ca şi în cazul divorţului, găsesc condamnabile excesul simplificator, lipsa de simpatie şi moralitatea prin contrast. Nu eşti în regulă doar pentru că eşti în viaţă (sau căsătorit încă cu prima soţie). Afirmaţii ca aceasta - "sinuciderea... nu face parte din decizia unui creştin autentic" - sînt, în primul rînd, ipocrite şi, deloc în ultimul rînd, totalitare. Doar Dumnezeu judecă. Nouă ne revine sarcina dificilă a compasiunii. Ştiu atîţia sinucigaşi în viaţă, care, în loc de dictate eclesiale, au nevoie de o inimă caldă.
Felicitari! Bine punctat.
RăspundețiȘtergereAr trebui sa intelege, poate, odata pentru todeauna, ca doar consecintele pacatelor difera, dar ca valoare ele sunt la fel in Fata lui Dumnezeu. Pana cand nu vom invata ca noi nu suntem mai buni decat orice sinucigas mort, nu vom reusi sa fim "crestini autentici".
Mai oameni buni, pai e capital ca nu te mai poti pocai de el. El nu zice ca unul e mai mare ca celalalt. Cititi si voi contextul!
RăspundețiȘtergereSi greseala e normal sa fie ca doar nu era sa fie corect sa se sinucida...
Macar a reactionat urgent si nu a facut ciocul mic ca altii
Înainte de a fi păcat capital, sinuciderea trebuie să fie păcat. Or, aşa cum spuneam, asta nu e treaba noastră să stabilim. Iar în teologia bisericilor istorice, se spune păcat capital tocmai pentru a sublinia că nu este o simplă greşeală. În al treilea rînd, sînt sigur că reacţia putea să cuprindă şi altceva decît o delimitare netă a bisericii de povestea cu pricina. Ceva care să semene a simpatie pentru familia îndurerată. Or, cu aceste formulări, nu am făcut altceva decît să subscriem la teologia celor care-l trimit pe sinucigaş în flăcările iadului.
RăspundețiȘtergereSimpatia pentru familia indurerata sau ajutorul acordat unui "sinucigas ratat" sint una, iar a vedea sinuciderea in lumina corecta este cu totul altceva. Evident ca este un pacat, este chiar un pacat terminal, capital sau cum mai vreti voi, dat fiind ca reprezinta victoria satanica a disperarii asupra credintei. De aceea nu poate fi o optiune pentru un crestin autentic, asta nu inseamna ca nu putem fi ispititi de acest gind. Termenul "pacat" nu contine numai aspectul acuzator, de aratat cu degetul, cit mai ales o atitudine, alegerea de a ramine pe marginea prapastiei sau chiar de a sari in ea, cind podul constituit in Hristos ne asteapta.
RăspundețiȘtergerePe aceeasi linie si depresia este, de fapt, un pacat, pacatul definit ca boala a sufletului, orbirea ochilor nespalati cu tina, "boala de moarte" despre care scria Kierkegaard.
A le recunoaste drept satanice, oricit de omenesti ar fi, e un prim pas spre demascarea tatalui minciunii si spre o viata libera in Hristos.
Vega, în afară de "evident că", ce argumente poţi să mai aduci în favoarea ideii că sinuciderea este în sine şi fără excepţie păcat? "Victoria satanică a disperării"? Sînt oameni care se sinucid accidental - într-o supradoză de droguri, pe care le consumă din cu totul alte motive decît disperarea. Şi sînt oameni care se sinucid pentru că pot astfel lua cu ei în mormînt o sumedenie de duşmani. Cît despre depresie, merită o discuţie separată. Şi Isus a fost deprimat. Iar Kirkegaard nu recunoaşte ca autentice decît ultimele două tipuri de disperare. Sînt oameni care se sinucid din ignoranţă, nu?
RăspundețiȘtergereSinuciderea "clasica" nu este nici accident, nici martiraj sau sacrificiu, ci optiune mai mult sau mai putin constienta (se poate argumenta, pe buna dreptate, ca nu esti prea constient de orbirea in care te afli atunci cind te arunci de la balcon). La acest caz ma refeream. Dumnezeu nu te mintuieste cu de-a sila.
RăspundețiȘtergereDar poate ar trebui sa subliniez ca nu de a judeca oameni e vorba, ci de a vedea lucrurile in lumina corecta, cel putin in ceea ce ne priveste pe noi. Mie, una, nu mi-e strain gindul asta, iar stampila satanica de pe el am recunoscut-o de mult. Unde e aici totalitarismul?
In al 2lea rind, vorbind fara sa cunosc cazul respectiv, poate ca pastorul in cauza a avut si motive politice de a spune ce a spus, dat fiind existenta multor secte care au ca tel declarat mintuirea prin sinucidere, poate a vrut sa sublinieze (in Romania, tara ignorantei religioase) ca adventistii nu au vreo legatura cu asa ceva.
Mă îndoiesc că Nelu ar fi avut în vedere contextul deloc românesc al sectelor care sfîrşesc prin sinucidere în masă. Nici nu era vreo asociere de acest fel în povestea din presă. Iar politica nu trebuie să creeze teologie - aşa cum am spus, în adventism nu se operează cu noţiunea de "păcat capital".
RăspundețiȘtergereTotalitarismul vine din uzurparea rolului de judecător divin. Nu ne revine nouă dreptul de a judeca fiecare caz, nici de a formula sentinţe pauşale, de tipul "sinucigaşii ajung în iad" (asta înseamnă "păcat capital"). Adevărul este că nu ştim.
Apropo, nici mie nu mi-e străină tentaţia sinuciderii. Dar n-am niciun merit că i-am rezistat. Nici nu-mi permit să vorbesc despre destinul veşnic al celor care i-au cedat.
RăspundețiȘtergereDe uciderea trupului suntem toti vinovati prin alimentatia pe care o abordam in viata noastra. De exemplu, Samson si-a usic trupul, dar sufletul era impacat cu Dumnezeu. Sunt doua aspecte. Sinuciderea brusca, voita si finalizata are ca scop terminarea constiintei umane, nefiinta, insuportarea propriei persoane, insuportarea vietii pe care o duci fara Hristos. Nimeni care este in Hristos nu are gandul sinuciderii sufletului.
RăspundețiȘtergereOf, GG, eşti sigur pe ce spui?
RăspundețiȘtergereÎn primul rînd, dacă este adevărat că sinuciderea este rezultatul cumva firesc al unei vieţi fără Hristos şi că "nimeni care este in Hristos nu are gîndul sinuciderii", atunci majoritatea sinucigaşilor sînt fără vină, pentru simplul motiv că nu au avut şansa unei vieţi în Hristos. Pe de altă parte, dacă acceptăm distincţia ta între "sinuciderea sufletului" şi cea a trupului, atunci de ce ar fi mai puţin vinovată (mai ales din perspectiva antropologiei adventiste) prima? Deteriorînd trupurile noastre nu căutăm oare tocmai "terminarea conştiinţei"? Măcar temporar.
Dacă Samson a putut, poate pot şi alţii - să se sinucidă împăcaţi cu Dumnezeu.
Stim ca un om nascut din nou nu mai lucreaza dupa indemnurile firii ci dupa indemnurile Duhului Sfant. De aceea un om descurajat, este ajutat de Duhul pentru a putea ramane statornic. Il avem pe Iov care desi a avut cateva indemnuri spre sinucidere, el a fost ajutat sa nu faca lucrul asta. Este foarte greu sa judecam noi dupa standardele lui Dumnezeu, pentru ca in ceea ce priveste mantuirea, El nu judeca dupa fapte asa cum facem noi.
RăspundețiȘtergerePoli, nu pot decat sa fiu de acord cu tine. Trebuie sa te avertizez ca noi incercam o decolare dintr-o lume a certitudinilor, in care decretul duminical TREBUIE sa preceada alte evenimente, in care nici macar Christos nu mai are libertatea de a actiona cum pofteste ca imediat o sa-i dam amenda pentru depasire pe linia continua. Ce e aia "adevarul este ca nu stim"? Noi stim totul, si chiar mai mult decat atat: sinucigasii la focul gheenei, adventistii la paradis, inainte, mars! Tot ce trece dincolo, este "evident" un pacat capital!!!
RăspundețiȘtergereIn anumite cazuri, relativizarea asta dilematica poate fi periculos de superficiala.
RăspundețiȘtergereA spune "nu ştiu/ştim" acolo unde sîntem ignoranţi nu este nici relativist, nici dilematic (dilema presupune opţiunea între două opţiuni cunoscute). Dimpotrivă, certitudinea este de multe ori platitudine şi infantilism.
RăspundețiȘtergere@ Frankfurt (ale cărui comentarii am ales să nu le postez, fiind prea pline de originală incoerenţă, numai bună de propriul blog): Spunînd despre afirmaţia lui NB că este "totalitară", sugeram tocmai că niciunul dintre noi nu deţine definiţia "creştinului autentic". Nu doar pe tine te "depăşeşte" această definiţie. Apoi, eu însumi am spus că sinuciderea nu este o soluţie. Dar afirm în continuare că nu este treaba noastră s-o considerăm, în sine, păcat (cu atît mai puţin "capital"). Porunca a şasea nu are nimic de a face cu sin-uciderea. Iar Isus nu este singurul care a murit pentru altcineva. Cît despre geniile emo, nu mă îndoiesc de existenţa lor :)
RăspundețiȘtergere@ Frankfurt (again): Într-adevăr, cele Zece Cuvinte au o formă specifică. Porunca a şasea îşi propune să protejeze viaţa aproapelui, aşa cum a şaptea protejează soţia aproapelui, a opta bunurile aproapelui, iar a noua onoarea şi nevinovăţia aproapelui. Tocmai această formă specifică permitea sistemului mozaic să fie coerent, atîta vreme cît includea jertfe de animale din care preoţii mîncau chiar la templu. Pe de altă parte, sper că ai înţeles - nu eu spun că animalele sînt "suflete vii", ci Geneza. Tocmai în virtutea asemănării cu noi în acest punct erau ele sacrificii cu eficacitate substitutivă - viaţă pentru viaţă.
RăspundețiȘtergereApropo, pentru toată lumea. Ce spuneţi de situaţia (nu tocmai rară) în care un atacator armat se sinucide după ce a omorît vreo zece oameni? În mare parte a lumii ar fi sfîrşit oricum executat. Este sinuciderea unui astfel de om un păcat capital? Şi vreţi să-mi spuneţi că a omorî zece oameni nu este păcat capital, dar sinuciderea este?
RăspundețiȘtergereSau poate trebuie să modificăm un pic datele problemei: să zicem că un criminal în serie rămîne neidentificat. La un moment dat, decide să facă el însuşi dreptatea pe care alţii nu reuşesc s-o facă. Astfel, fără să fie un gest intempestiv sau disperat, se sinucide, lăsînd o notă în care îşi asumă responsabilitatea pentru crimele lui. Ar fi sfîrşit în scaunul electric, dar preferă să nu mai trăiască pe seama banului public într-un penitenciar, pe timpul procesului şi pînă la execuţie. Este suicidul acesta un păcat capital? Eu unul nu ştiu. Şi mă tem de şi pentru oamenii care ştiu.
@ Anonim (ultimul, căruia nu i-am postat comentariul): Bănuiesc că atunci cînd scrieţi "suntem niste spectatori vesnic nemultumiti si frustrati" vă referiţi în primul rînd la dvs. În rest, din nou: a lăsa judecata pe seama lui Dumnezeu NU este relativism. În timp ce nu ne spune nimic sigur despre sinucidere, Biblia afirmă cu maximă claritate că a judeca în locul lui Dumnezeu este păcat.
RăspundețiȘtergerepăi dacă sinucigaşul în serie ajungea în vizorul SUP şi cunoştea Adevărul? nu şi'a ratat el şansa sinucigându'se? te poţi teme (la tenis oricum te bat, întrebarea e doar "când"), dar eu numai întreb...
RăspundețiȘtergereŞansa de a primi gratuit Semnele Timpului? :) Dacă noi trăim într-o lume care admite concomitent pedeapsa cu moartea şi mîntuirea prin Hristos, atunci nu văd ce şansă ar fi pierdut dacă, să zicem, a hotărît să facă dreptate tocmai din cauză că L-a descoperit pe Dumnezeu. Experienţa comună a ucigaşilor convertiţi în aşteptarea execuţiei este tocmai îmbrăţişarea nerezervată, ba chiar bucuroasă a pedepsei ce li se cuvine.
RăspundețiȘtergereDe pierdut la tenis, nu mă tem. Mai ales că adversarii mei sînt prietenii mei ;)
De'ar fi doar ăsta motivul pentru care nu te temi..
RăspundețiȘtergere"Experienţa comună a ucigaşilor convertiţi în aşteptarea execuţiei este tocmai îmbrăţişarea nerezervată, ba chiar bucuroasă a pedepsei ce li se cuvine." De unde ştii? Tocmai acum să nu vrea să înceapă să se bucure cu adevărat de viaţă?
Ce tare e sa ai puterea de a lasa doar mesajele care iti convin....
RăspundețiȘtergere@ Anonim: Acesta nu este un forum. Este un blog. Totuşi, am publicat şi comentarii în care opiniile exprimate erau opuse celor prezentate de mine. Am refuzat să postez doar acele comentarii care erau inelegante faţă de mine sau alţi comentatori. Ar fi super tare dacă ai avea puterea să fii drăguţ(ă).
RăspundețiȘtergere@ Dudu: Ştiu din relatările şi mărturiile altora. S-au făcut chiar şi studii mai mult sau mai puţin academice despre viaţa spirituală a condamnaţilor la moarte. "Să se bucure cu adevărat de viaţă?" Care viaţă?
Eu mai bine n-aş zice hop până n-am sărit pârleazul spre dincolo...
RăspundețiȘtergereNu spun că sinucigaşii vor arde-n focul gheenei, dar nici nu reuşesc să găsesc vreun motiv indeajuns de bun...
RăspundețiȘtergere@ Dudu: Exactly my point.
RăspundețiȘtergereExistă o poruncă prin care suntem îndemnaţi să iubim pe ceilalţi ca pe noi înşine. Sinuciderea sau tentaţia ei nu vin doar din direcţia disperării (nu ştiu vreo poruncă contra disperării, doar îndemnul de a avea încredere în Tatăl şi în Fiul), ci şi dintr-o irezistibilă pornire distructivă. Nu doar autodistructivă, ci cu ideea de a pedepsi lumea prin distrugerea propriei fiinţe. Asta încalcă cea mai mare poruncă, pentru că dacă nu ne iubim pe noi înşine nu-i putem iubi nici pe ceilalţi.
RăspundețiȘtergereEste doar un exerciţiu analitic, Isus şi ucenicii au călcat diverse porunci -- totuşi, mereu sub semnul celei mai mari dintre ele, poate pentru a ne arăta că orice legalism este nul dacă uităm de cea mai mare poruncă, alegând să lăsăm oaia să rătăcească până duminică sau, mai sigur, luni. Şi iarăşi, nu putem judeca nici în acest caz, cum nu putem judeca un posedat de demoni. Satan nu are o putere prea mare, ne place să o exagerăm ca să putem da vina pe el, dar dacă un om se sinucide cine ştie dacă se mai putea controla, iar dacă îl controla altceva atunci nu poate avea vreo vină -- iată o altă pseudovictorie a nenumitului, cu şanse de a ne induce totuşi pe noi, ceilalţi, în eroare.
In fiecare zi de Sabat ma prezint la adunare si, uneori, imi dau cu parerea la grupele de la Scoala de Sabat.
RăspundețiȘtergereIn cursul saptamanii, sunt un om descurcaret: am un salariu bun, la nivelul presedintelui tarii si, uneori, datorita pozitiei pe care o detin intr-o firma privata, fac si "combinatii" care imi aduc venituri suplimentare (chiar si astazi am mai primit un "semn de multumire" de la un colaborator pe care l-am ajutat). STIU ca NU este bine! Si totusi... Si pentru ca stiu decizia lui Dumnezeu in privinta oamenilor ca mine, oare ceea ce fac eu nu este o sin-ucidere?
@ X&0: Interesantă perspectivă. Cu alte cuvinte, ori de cîte ori păcătuim insolent (sau iresponsabil), ne mai sinucidem un pic, chiar dacă prin intermediar. În acest fel, a trăi devine păcat capital :)
RăspundețiȘtergere