vineri, 1 ianuarie 2010

Autoportret de împrumut

Este delectant să te descoperi anamorfotic în ochii altora. Am auzit de-a lungul timpului lucruri dintre cele mai interesante despre mine - că aş suferi de o maladie mortală, că aş fi homosexual, că aş fi fost internat pentru o vreme la psihiatrie. Dar astea sînt fleacuri pentru apărătorii adevărului. Cele mai importante diformităţi care îmi sînt de obicei atribuite sînt acestea:

1. Sînt arogant - o spun fără excepţie oameni care nu au condescendenţa să mă caute personal nici măcar în chestiuni care mă privesc în mod nemijlocit.

2. Sînt umanist - adică nu spiritual. Acuzaţia asta mă flatează, deoarece vine de la oameni care, fără excepţie, folosesc "spiritualitatea" drept scuză pentru orice mîrşăvie şi, în mod special, pentru lene intelectuală.

3. Sînt sceptic cu privire la EGW - păcat capital pentru adventismul fetişist de pe la noi, care ignoră următoarele clarificări ale Conferinţei Generale, formulate acum aproape trei decenii: "noi nu credem că scrierile lui Ellen White pot fi folosite ca bază doctrinară" şi "noi nu credem că scrierile lui Ellen White epuizează sensurile Scripturii". Dacă EGW însăşi, acum un secol şi mai bine, nu făcea din acceptarea "mărturiilor" (în ghilimele pentru că e termen tehnic, nu pentru că le contest valoarea) o condiţie a calităţii de membru, astăzi nu poţi colabora la vreo publicaţie adventistă din România dacă se spune despre tine că eşti anti-EGW.

Prin urmare, vă descurajez să-mi mai citiţi blogul în 2010, nu cumva să vă infestaţi cu indezirabile virusuri ;)

PS Mă aştept ca poliţia lexicală să semnaleze urgent eroarea strecurată intenţionat în textul de mai sus :)

6 comentarii:

  1. Happy new infested year :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Unii cred altfel pentru ca e interesant sa faca parte dintr-o asa numita "Miscare de Rezistenta". Altii incearca sa se convinga pe ei insisi de "noile adevaruri". Motivatia este importana pentru atitudinile noastre. Atunci cand esti in posesia unui adevar, pur si simplu nu-l poti pastra doar pentru tine, asa cum de multe ori suntem sfatuiti. Daca tu crezi altfel, pastreaza asta pentru tine si lasa-i pe ceilalti sa ramana la ce au cunoscut din pruncie.

    RăspundețiȘtergere
  3. @ blinkerel: :) Poate punem şi de un premiu pentru depistarea (involuntară?) a erorii intenţionate ;)

    RăspundețiȘtergere
  4. Referitor la portretele de imprumut, toti cunoastem pictori "talentati" (si, invariabil, dedicati) care ne infatiseaza care mai de care mai colorat. Mai interesant inca, adesea nici nu-i cunoastem pe cei care ne cunosc atat de bine. Important e sa nu uiti tu cum arati in oglinda, iar restul e apa sub podet.

    RăspundețiȘtergere
  5. Sinceritatea maxima nu prea are reprezentanti intre cei care se considera "adevaratii inchinatori" - ca sa folosesc expresia favorita a multor fratiori, asa ca aprob si dau din cap afirmativ atunci cand simt bun simt si cautare dupa raspunsuri.

    PS. nu am gasit eroarea :)

    RăspundețiȘtergere
  6. Îţi zic aici "bun venit la Adventist de România!" Eroarea consta în faptul că infestarea se face cu paraziţi, în timp ce virusurile dau infecţii.

    RăspundețiȘtergere