Un amic mi-a atras atenţia asupra unui text halucinant semnat de directorul de tineret de la Conferinţa Oltenia. Pe George îl cunosc de mai bine de-un deceniu - e un tip cald, de treabă, cu inimă mare. Îi împărtăşesc în principiu opiniile cu privire la subiectul abordat. Dar nu pot să nu-l taxez pe teologul din el pentru erorile de argumentare comise.
George nu cade în păcatul asocierii poveştii lui Onan cu masturbarea. Dar lectura lui la Leviticul 15 şi alte cîteva pasaje biblice este complet greşită. În primul rînd, poluţia nocturnă, acuplarea sexuală şi menstruaţia - e adevărat - aduceau, potrivit legislaţiei mozaice, statutul de "necurat" (vezi Lev. 15:16-24). Dar revenirea la puritate rituală nu necesita niciun fel de jertfă, ci doar trecerea unui timp prestabilit şi îmbăierea. Prima (v. 1-15) şi ultima parte (v. 25-30) a capitolului tratează cazurile patologice, excepţionale de impuritate genitală (termenii folosiţi în original sînt diferiţi). Pentru acestea erau prevăzute şi sacrificii, aceleaşi ca în cazul leprei (sau al naşterii - cf. Lev. 12). Astfel, devine clar că - în al doilea rînd - George se înşală cînd spune că "poluţia nocturnă intra în rîndul păcatelor fără voie" (nu-mi aduc aminte să fi întîlnit altundeva asemenea aberaţie). Mai mult, singurul motiv pentru care sexualitatea nu avea ce să caute la templu era disocierea drastică de cultele păgîne, în care sexualitatea juca frecvent un rol semnificativ (vezi episodul din Numeri 25). Torah nu sugerează cîtuşi de puţin că sexualitatea este inerent păcătoasă.
În al treilea rînd, şi George, şi alţii trebuie să priceapă o dată pentru totdeauna că Biblia nu vorbeşte nicăieri despre masturbare. Dumnezeu pare să fie mai discret decît mulţi moralişti creştini, abţinîndu-se să legifereze abuziv intimitatea. Da, cred că intimitatea autentică nu se realizează de unul singur/una singură. Dar cred fără reţineri şi că orice apel la "puritate morală" bazat pe sentimentul de vinovăţie este mai dăunător decît poate fi vreodată masturbarea. În fine, cine o citeşte pe Ellen White la acest subiect, indiferent că acceptă sau nu argumentele ei medicale, nu poate să nu observe că (în prima şi cea mai importantă lucrare despre "viciul tainic") ea se adresează mamelor, nu adolescenţilor. Şi că le vorbeşte mamelor în primul rînd despre ele însele ca model pentru fiii şi fiicele lor. Cred că trebuie să urmăm exemplul profetesei, şi să educăm în primul rînd părinţii dintre noi. Lor le revine datoria ca, integri, oneşti şi iubitori, să-şi modeleze copiii pentru nobleţe şi fericire conjugală - fără absurde argumente biblice, fără inutile complexe de vinovăţie, fără apel la altă autoritate decît propria experienţă fericită de viaţă.
In sfarsit intram serios in subiect! Multumesc de interventie! Subiectul nu e nicidecum incheiat insa. Vreau sa stiu, ce parere ai de introducerea "textului halucinant"?
RăspundețiȘtergereAm spus deja cum cred că trebuie abordat subiectul, de către cine, în ce context. N-o să cedez tentaţiei de a pontifica pe acest subiect. Dar da, tabloul cu care deschide George articolul este un stereotip fără prea multă legătură cu realitatea. Ştiu adolescenţi care se masturbau şi care n-au avut probleme nici la bac, nici la admitere.
RăspundețiȘtergereIn sfarsit se mai clarifica putin lucrurile! Imi pare rau ca n-ai fost de fata cand un barbat divortat marturisea ca se va casatori pentru a nu se face vinovat de pacatul masturbarii! Cat despre ACEST motiv pentru casatorie, te las pe tine sa comentezi, Polihronule!
RăspundețiȘtergereÎntr-adevăr, cel mai prost motiv să te căsătoreşti, inclusiv din punct de vedere teologic. Pe de altă parte, din punct de vedere pragmatic, Pavel îi dă indirect dreptate: "este mai bine să se căsătorească decît să ardă" (1 Cor. 7:9). Focul de aici nu este focul iadului, ci focul pasiunii - verbul este la timpul prezent, indicînd o acţiune continuă, iar Pavel îl mai foloseşte o dată cu sens figurat (2 Cor. 11:29).
RăspundețiȘtergereChiar aberaţii! Atât ar lipsi, să spui unui copil şi-aşa frustrat de ce se întâmplă cu el că are la activ o mulţime de "păcate fără voie", sau să îl bagi în sperieţi, vorbind cu el despre masturbare...
RăspundețiȘtergereCred că masturbarea este un păcat, deoarece este o mutaţie egoistă a intimităţii autentice, dar şi pentru că implică foarte des imaginaţia şi pornografia (ce spunea Iisus: cine se uită la o femeie ca să o poftească...).
Cu toate astea, Dumnezeu poate da oricui putere să învingă tentaţia, iar pentru asta e nevoie de o inimă predată Lui, nu de specularea sentimentului de vinovăţie.
Cât despre nenea divorţat, ar putea foarte bine să formuleze motivele lui cam aşa: "Doamne, te rog să mă-nţeleg, îmi e imposibil să nu păcătuiesc în condiţiile pe care mi le impui cu sila; dacă mi-ai da altele, dacă mi-ai da o familie, atunci ar fi altceva"...
Am citit in NTR (noua traducere romaneasca a Bibliei) - 1Cor.7,9 "...sa arda de dorinta". Si eu care am gandit pana acum altfel!
RăspundețiȘtergereDa, "de dorinţă" apare în italice, ca adăugare cu rol clarificator. Este cea mai plauzibilă interpretare.
RăspundețiȘtergereeu n-am vazut aberatie mai mare ca a domnului George. Adica am mai auzit franturi din expozitia lui, dar nu toate la o lalta asa. E un fel de buchet de aberatzie azs romaneasca de mare proportie. Lasand asta la o parte, pun pariu ca si nenea George se masturba la ziua lui, si acum, pentru ca a reusit dupa zeci de ani de zile sa se stapaneasca incepe sa dea cu biciu. Sa fim seriosi! Fiecare om, barbat sau femeie, s-a masturbat in viata lui de nenumarate ori. Chiar si la varste cand "masturbare" nu avea un inteles in creierul fraged. Ciudat este ca inca avem doctori, astronauti, biochimisti, si pana si Einstein a reusit sa-si pastreze creierul intact dupa nenumarate orgasme! Oricum, desi m-a enervat postul domnului George, nu m-a enervat mai tare decat faptul ca este leader de tineret. Si in oltenia! Am ramas fara cuvinte, doar cu o dorintza pacatoasa care include un par si capul Dlui George.
RăspundețiȘtergereAm admis comentariul de mai sus doar pentru ca exprima, destul de plastic, o legitima indignare. Nu stim cu ce se ocupa George in timpul lui liber, si nu ne priveste. Iar solutiile la o problema teologica nu seamana deloc cu parul ;)
RăspundețiȘtergereCu tot respectul pentru profetesa bisericii noastre, textele ei la acest subiect mi se par a se potrivi doar unor cazuri extreme, de psihiatru. Altfel, sint o exagerare fara margini. Dumnezeu ne-a creat fiinte sexuale. Senzualitatea este o parte din acest concept. Sigur, lucrurile au mai deraiat de cind cu caderea in pacat, sintem fiinte imperfecte, traim intr-o lume imperfecta. Iar societatea de azi e mult diferita de aceea in care oamenii se casatoreau imediat ce atingeau maturitatea fizica sexuala. Este schizoid sa fii invatat sa te dezgusti de propriul corp, sa iti reprimi cele mai elementare instincte de explorare fizica. Traumele psihice apar mult mai des prin introducerea unui fals sentiment de vinovatie.
RăspundețiȘtergereE trist sa ai mentalitate de secol XV dupa ce a aparut psihanaliza, dar e si mai trist sa constati ca majoritatea teologilor crestini nu prea stiu cum sa "manuiasca" sexualitatea si de fiecare data exagereaza.
RăspundețiȘtergereultimele pareri cat de cat pertinente mi s-au parut cele ale lui jean luc marion, care arata ca perspectiva asta frusta provine din antinomia culturala cunoastere-iubire dezvoltata de occident.
Nu ma mira ca apar articole ca astea. Omul isi apara teo-doctrina sociala pentru ca sa fie in linie. Cand eram mic toti pastorii erau "oameni de stiinta", acum au evoluat ... s-au transformat in sfatuitori cu drepturi depline asupra constintei.
RăspundețiȘtergere