Info

Mi-a cerut cineva informații despre locația bisericii adventiste din Dublin: toate detaliile pot fi găsite aici.

Muzici noi

Pentru că ascultaţi de prea multă vreme Saint-Saëns şi pentru că a avut loc lansarea oficială, am încărcat în cutia muzicală din dreapta trei mostre de pe noul album Enthousiasmos - trei piese care, în opinia mea, constituie scheletul teologic al călătoriei propuse. Foştilor mei colegi, care par să nu scape de umbra onomatothetului, felicitări. În rest, nu uitaţi să-mi călcaţi pragul.

Notă de sărbători

Citiţi acest text al lui Ioan T. Morar. Adevăratul Moş Crăciun e activ tot anul.

Şi încă ceva. Dan Puric, la Realitatea TV, îmi aduce aminte de mine :) - "electoratul trebuie să-şi educe clasa politică". Nu uitaţi să citiţi mai jos şi, eventual, să acceptaţi provocarea mea.

Prag

Zilele acestea, la un an fără o lună de la debutul lui Adventist de România, am trecut pragul a 3000 de vizitatori unici din lumea întreagă (peste 30 de ţări). Tuturor cititorilor mei, numai bine!

Vă provoc să propuneţi un clasament al postărilor care fie v-au plăcut cel mai mult, fie v-au captivat cel mai mult - prin noutatea sau oportunitatea unui subiect. Este momentul unui mic bilanţ şi am cîteva întrebări la care puteţi contribui răspunsuri:

1. Vi se pare că, în ultimul an, s-a schimbat în vreun sens, în bine sau în rău, viaţa bisericii? Au adus noutăţi substanţiale şi pozitive alegerile din primăvară?

2. Acum un an izbucnea scandalul abuzurilor sexuale din istoria bisericii. Vi se pare că s-a ajuns la o încheiere clară şi justă a acestei poveşti? Face mai multe biserica astăzi pentru prevenirea abuzurilor? Acordă o mai bună asistenţă victimelor abuzului?

3. Credeţi că pastorii sînt astăzi mai responsabili, mai informaţi şi mai competenţi? Că regulile bisericii sînt cunoscute şi aplicate onest, fără recurs la improvizaţii neaoşe sau motivaţii oneroase?

4. Comparaţi vă rog calitatea şi relevanţa producţiilor Speranţa TV cu cele de la Oameni şi perspective. Vedeţi vreo eficienţă evanghelistică în aceste eforturi media?

5. Care a fost ultima carte citită şi de ce aţi recomanda-o altora?

PS Răspunsurile interesante vor deveni (în lipsa refuzului expres) postări pe pagina principală.

Un text ignorat

Pentru că îmi plac libelulele ;)

Lectură obligatorie

Acesta şi acesta sînt două texte pe care trebuie, repet, trebuie să le citiţi - pentru amuzament şi purificare interioară (dacă nu cumva, pe undeva, e un pleonasm).

Revoluţia continuă

Jacques Barzun definea revoluţia drept "transferul violent de putere şi proprietate în numele unei idei". Potrivit acestei definiţii (şi oricărei alteia), decembrie 1989 nu a constituit o revoluţie în România. În ultimul număr din Idei în dialog, H.-R. Patapievici abordează subiectul dintr-o perspectivă mai largă, argumentînd că toate schimbările politice din Europa de Est a lui '89 au fost mai curînd anti-revoluţii - revoluţii doar în sens etimologic, de întoarcere la interbelic, revoluţii "de catifea".

Aveam doar doisprezece ani în decembrie '89 şi, cu toată febrilitatea momentului, pentru mine "revoluţia" a fost în primul rînd un spectacol televizat, care putea fi urmărit în siguranţa sufrageriei. Desigur, bravam adolescentin pe 18 sau 19 decembrie, discutînd nereţinut, pe stradă, pe lîngă Chindia Tîrgoviştei, ştirile auzite la Europa Liberă sau Vocea Americii despre revolta timişoreană iscată în jurul pastorului Tőkés - chiar s-au găsit amici ceva mai mari care să mă admonesteze, aducîndu-mi aminte că nu se ştie cine mă aude şi mă "saltă". Dar, altfel, nu am contribuit cu nimic la "căderea" comunismului.

A devenit însă în ultimii douăzeci de ani tot mai clar că decembrie '89, indiferent cui a aparţinut regia, a fost începutul unei revoluţii. O revoluţie care, meandrică şi adesea involuntară, nu este nici pe departe încheiată. Dacă singurele victime de acum 20 de ani au fost, paradoxal, dintre revoluţionari, a venit vremea să cadă şi ceva capete ale inamovibililor prea-puternici. Condamnarea comunismului, acum trei ani, de către preşedinte - gest lăudabil şi profund semnificativ (vezi reacţiile) - rămîne încă prea departe de jugulara răului.

PS Situaţia, mă tem, este exact aceeaşi şi în lumea religioasă românească.

Starea de demnitate

Acum, la spartul tîrgului electoral, pe dl. Geoană l-a lovit "starea de demnitate". Nu, nu e o figură de stil sau un citat aproximativ. Dl. Geoană zice textual: "Uşor-uşor, această deznădejde [a pierderii alegerilor] a fost înlocuită de îndîrjire. Astăzi am o stare de demnitate, dar sîntem într-o ţară în care, pînă la urmă, trebuie să accept nişte reguli." Discursul d-lui Geoană este şi găunos, şi incoerent. Oare ce este aceea o "stare de demnitate"? Şi de cînd este demnitatea o stare pasageră, numai bună să ia şi să lase locul altora? Şi ce fel de demnitate este aceasta, care trebuie să se resemneze, vai, în faţa regulilor? Poate demnitatea mereu călcată în picioare de către dl. Geoană însuşi. Zicea bine CTP-ul că preşedintele PSD-ului trebuie să înveţe să vorbească mai rar, cu mai multe pauze de... gîndire.

Menorah vs. cruce

Gestul de ieri al unor credincioşi ortodocşi din Chişinău reprezintă perfect un model mentalitar şi teologic cu încă prea mare priză printre creştini. Trebuie încă să ne vindecăm de anti-semitism - această aberaţie teologică întrupată adesea violent de către creştini în primul rînd prost informaţi. Ioan, evanghelistul, ne povesteşte (Ioan 10) că Isus Însuşi a participat la Hanukkah - sărbătoare care nici măcar nu este mozaică, să poată fi trecută la indexul "legii vechi". Iar Ştefan cel Mare nu a luptat împotriva a "tot soiul de jidovi", dimpotrivă - imigraţia evreiască a continuat şi prosperat în timpul domniei lui, el însuşi avînd, se pare, evrei la curte. Cît despre "îngăduinţa puterii de stat", de cînd trebuie ea clamată doar de cei care plantează cruci? Dacă mitropolia de la Chişinău ar fi cît de cît DREPT-credincioasă, ar solicita ea însăşi readucerea candelabrului cu 9 braţe în locaţia iniţială.

Erezie, fără ghilimele

Fără să fie prea doctă sau riguros academică, prezentarea de ieri reaminteşte cîteva lucruri semnificative. De exemplu, că recunoaşterea contradicţiilor existente în textul biblic nu e un lucru nou. Origen inventaria (în prima jumătate a secolului III) multe dintre ele, oferind şi o soluţie cît se poate de sănătoasă (deşi marcată de dualism neoplatonic), care scandalizează astăzi pe mulţi: "Adevărul spiritual a fost adesea păstrat, am putea spune, în falsul material." De aici şi recursul la alegoreză.

De asemenea, traduc şi fragmentul citat din Kevin Lewis: "Există modalităţi mai bune, mai legitime şi mai puţin blasfemiatoare decît aceasta (literalismul) de a susţine că Biblia este Cuvîntul lui Dumnezeu. Trebuie să recunoaştem Cuvîntul fără erezia divinizării fiecărui cuvînt din Scriptură, ca şi cînd ar fi căzut din cer ca expresie desăvîrşită a gîndirii lui Dumnezeu. În această lume a scepticismului, nevoia de certitudine este mai dăunătoare credinţei noastre decît ne putem imagina. Ne îndepărtează de credinţă, oferindu-ne convingeri scrupuloase, care nu se pot mulţumi cu promisiunile lui Dumnezeu, ci reclamă necontenit raţionamente, dovezi şi garanţii cu precizie ştiinţifică." Literalismul este o formă insidioasă de idolatrie.