Cred că era primăvara lui 2004. Într-una dintre grădiniţele „bisericii”, pe la ora mesei de prânz.
Copiii erau aşezaţi pe scăunele, în aşteptarea bucatelor, în jurul mesei. La una dintre ele o puştoaică de circa 5 ani, dintr-o familie de ortodocşi nepracticanţi (M), alta de vreo 3 şi jumătate cu părinţii membri ai mişcării adventiste de reformă (R), un puşti de vreo 3, cu părinţi adventişti (A). Şi încă o puştoaică de tip „argint viu” (S), a nu ştiu câta generaţie de adventişti… (Aşa, deşi nu au importanţă, aş putea să mai adaug câteva elemente picante: fiică de pastor, cu un unchi pastor şi un bunic prezbiter, cu un alt unchi diriginte de tineret şi cu alt bunic diacon.)
Dar să nu ne pierdem în amănunte… Erau toţi patru la masă iar S grăieşte către A: „Ştii, noi cu M nu ne jucăm! Ea nu-l iubeşte pe Dumnezeu, poartă cercei, mănâncă porc şi în Sabat stă şi se uită la televizor”. A către S: „Dar cu R?” „Aaaa, cu R mai merge că ea ştie cântece despre Domnu’ Isus şi e încă prea mică…”
Da, adevarul e ca scrie bine Dawkins despre faptul ca tindem sa spunem "copil catolic" sau "copil adventist" la fel cum spunem "copil asiatic", de zici ca ii e scris in frunte. E corect cum ai scris tu cu parinti membri ai...
RăspundețiȘtergereDin pacate cam asa stau lucrurile, asta stiu copiii, ce sa nu faca si cu cine sa nu se joace.
da stiub am trecut prin asta cand stateam bine adventisti erau langa mine cand nu aveam ce manca mau lasat flamando in strada si nici nu se uitau la mine eram o membra activa. unde e iubirea fratilor????????????'
RăspundețiȘtergereCum ar fi ca noi să fim majoritari în lumea asta? Teamă mi-e că i-am jupui pe ceilalţi!
RăspundețiȘtergere