Matei îl foloseşte de trei ori (termenul grecesc este din familia lexicala a Eteriei). De fiecare dată, sub mască sau în persoană, Isus este cel care îl rosteşte. Mai întîi (20:13-14) ca neobişnuit gospodar: "Prietene, ţie nu-ţi fac nicio nedreptate. Nu te-ai tocmit cu mine cu un leu? Ia-ţi ce ţi se cuvine şi pleacă." A doua oară (22:12-13) ca împărat chiţibuşar: "Prietene, cum ai intrat aici fără să ai haină de nuntă?... Luaţi-l şi aruncaţi-l în întunericul de afară!" A treia oară (26:50), fatidic, poate ironic, unuia dintre ucenici: "Prietene, ce ai venit să faci fă!" În niciuna dintre ocurenţe vocativul acesta nu prevesteşte nimic bun. Pe buzele lui Isus, el sună trist, ba chiar sinistru.
Tabloul este îndulcit de umanul doctor Luca (el foloseşte un sinonim, de găsit în familia lexicală a celuilalt cuvînt din numele complet al Eteriei). Luca 11:5 (şi contextul) ne învaţă că trebuie să fim îngăduitori şi serviabili chiar şi cu cei care ne spun "prietene". Iar 14:10 ne sugerează să ne simţim onoraţi atunci cînd, printr-un "prietene", sîntem poftiţi în capul mesei. Şi asta chiar dacă cel care face poftirea nu suportă un imn studenţesc intitulat "Prietene, mută-te mai sus" ;)
Prietene, iti iertam nesabuinta! :)
RăspundețiȘtergereIau aceste explicatii ca adresandu-se celor care n-au experimentat pe viu mangaierile de pe umeri si lacrimile sincere curse mai ceva ca Nilul in sezonul ploios, executate cu un amatoricesc stil dramatic de inconfundabilul autor al acestei deraieri lexicale. Pentru noi, astia trecuti prin focul si para acestui supliciu, era evidenta tenta batjocoritoare. Ce e mai rau, este ca el, vestitul utilizator al vocabulei discutate, credea ca noi suntem bleguti si nu prindem ideea. Iar ce face situatia si mai dramatica, e sleatca de discipoli care au preluat-o ca pe o metafora.
Dar, nu e nici o problema, o sa trecem si prin asta, ca prin toate...
Prietenul prietenului meu e prietenul meu. Parol.
RăspundețiȘtergereAcel "Hetaire" pronunţat de Iisus şi de craiul din pildă nu înseamnă un afectuos "prietene!" (care în limba română nu s-ar folosi -- nu spui niciodată "prietene", unuia cu care eşti prieten, ci îi spui pe nume). Greaca are pentru prieten, cum se ştie, termenul FILON (FILE!), care ar fi echivalent cu "iubitule", "dragă", în timp ce HETAIROS este doar asociat, tovarăş: TOVARĂŞE ! Iuda nu era prieten cu Iisus, ci doar făceau parte din aceeaşi ceată: un fel de "frate!" în sens oficial (frate de lojă, dar nu de Cruce!). Având în vedere că Iisus vorbea iudeo-aramaică, şi ştiind că echivalentul lui HETAIRE era la evrei HAVERI (tovarăşe, ortace), interesant este că acest cuvânt era folosit de cei care făceau parte din societatea fariseică, şi că până astăzi, coreligionarii evrei se numesc între ei HAVERIM (indiferent dacă sunt prieteni sau adversari). Termenul trimite la relaţia de asociere, nimic mai mult. Nu cred că Iisus a folosit acest HETAIRE cu un sens mai cald decât arată uzul lui comun.
RăspundețiȘtergerePe de altă parte, FILE (prietene, în sens de "dragă") este folosit în situaţii de prietenie indiscutabilă: relaţia dintre cei care îşi permit să se deranjeze reciproc în toiul nopţii (Lc 11:5: FILE/ROHMI), ori când gazda zice "Prietene (FILE/ROHMI), mută-te mai sus!"
Excelentă notă lexicală. Ea demonstrează, dacă mai era nevoie, că şi anticii aveau simţul măsurii, făcînd distincţie între relaţii şi nenumind "prietene" pe oricine. Merită menţionat doar că Luca 12:4 şi, la limită, Ioan 15:14-15 ni-L arată pe Isus numindu-i in corpore pe ucenici drept FILOI.
RăspundețiȘtergereAltfel, profesore, n-am avut niciun moment intenţia de a scrie altceva decît o miniatură satirică.