Să rîdem şi mai bine

Pentru că unii nu reuşesc sau nu se obosesc să intre pe site-urile indicate, o să postez aici primele două paragrafe din art. 268 al Codului muncii. Veţi descoperi astfel motive suplimentare pentru care decizia uniunii despre care am făcut vorbire este... pe din afară.

(1) Angajatorul dispune aplicarea sancţiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii faptei.
(2) Sub sancţiunea nulităţii absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu:
a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară;
b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat;
c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condiţiile prevăzute la art. 267 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea;
d) temeiul de drept în baza căruia sancţiunea disciplinară se aplică;
e) termenul în care sancţiunea poate fi contestată;
f) instanţa competentă la care sancţiunea poate fi contestată.

În primul rînd, uniunea a luat decizia cu pricina la o săptămînă după termenul stabilit de lege. A, să mai amintesc că uniunea NU este angajatorul? Hotărîrea nu conţine nici descrierea faptei, nici prevederile în baza căreia a fost luată, nici motivele înlăturării apărării, nici vreun temei de drept, nici termenul de contestare, nici instanţa competentă. Nulă, nu? Şi încă absolut nulă :)