Acum aproape un deceniu, un coleg de clasă scria o teză de licenţă despre tradiţia botezului copiilor. Într-o zi, un profesor l-a întrebat despre ce scrie şi colegul meu a răspuns cu termenul tehnic: "despre pedobaptism". La care eminentul profesor: "aha, despre spălarea picioarelor". Evident, noi am rîs bine, iar profesorul şi-a continuat drumul (şi cariera didactică) netulburat.
Ştiaţi că în Biserica Adventistă (aia "adevărată", de România) nu poţi fi exclus pentru neparticiparea la "Sfînta Cină" (împărtăşanie), dar poţi fi exclus pentru că îndrăzneşti să nu faci "spălarea picioarelor"? Da, să nu vă miraţi, aşa arată cre(ş)tinismul adventist român. Lucrul ăsta n-ar fi trist dacă n-am pretinde că ştim Biblia din scoarţă în scoarţă.
În primul rînd, în secolul I spălarea picioarelor nu era o formă fără fond - picioarele ucenicilor nu au fost "prespălate". Ele chiar purtau praful şi sudoarea drumului. În al doilea rînd, în mod normal sarcina spălării picioarelor revenea unui sclav, unui servitor. Gestul lui Isus este revoluţionar şi are greutate doar într-un context cultural structurat ierarhic. În al treilea rînd, spălarea picioarelor şi împărtăşirea cu pîine şi vin nu sînt niciunde asociate în Noul Testament. Cea dintîi apare doar în Evanghelia după Ioan (într-un context teologic specific), cea de pe urmă în sinoptici (şi la Pavel).
Dacă creştinul de secol XXI vrea să păstreze semnificaţia morală a gestului hristic, ar trebui să-l adapteze actualelor axe de inegalitate socială şi practici de ospitalitate (ar fi interesant, de exemplu, dacă liderii bărbaţi ai bisericii s-ar ocupa de pregătirea, aranjarea şi strînsul mesei Cinei, şi le-ar lăsa pe femeile lideri să îndeplinească partea publică a împărtăşaniei - am incorpora astfel mesajul revoluţionar al lui Isus în chiar ceremonialul pîinii şi vinului). Oricum, ultimul lucru la care creştinul de orice secol ar trebui să se gîndească este cum să folosească simbolistica ruperii de bariere din Evanghelie pentru a crea noi ziduri de despărţire.
PS Pentru cei care n-au rîs la primul paragraf, şi poate nici mai apoi, menţionez că această postare are tot atît de a face cu pedobaptismul pe cît are obsesia lui Mort din The Penguins of Madagascar cu pedofilia ;)
Tu crezi, Polihronule, ca generatia noastra ar accepta un revolutionar asemenea lui Isus?
RăspundețiȘtergereHabar n-am daca L-ar accepta. Sint insa sigur ca generatia noastra are nevoie de revolutionarul Isus.
RăspundețiȘtergereAm comparat Evanghelia dupa Ioan cu celelalte evanghelii...Cand s-a facut asocierea intre spalarea picioarelor si impartasirea cu paine si vin?
RăspundețiȘtergereps. Ai auzit tu ca cineva ar fi fost exclus pentru motivul neparticiparii la actul umilintei?
Nu se stie cu certitudine. Sint foarte putine izvoarele patristice care sa mentioneze spalarea picioarelor, iar atunci cind o fac, nu transpare asocierea liturgica cu impartasania. Dimpotriva, cel mai timpuriu context (ritual si teologic) pare sa fi fost acela al botezului (ca la Ioan) - unul dintre canoanele Sinodului de la Elvira (inceputul sec. IV) interzice obiceiul spalarii picioarelor noilor botezati, iar la Augustin interpretarea baptismala este evidenta. Asocierea cu impartasania trebuie sa se fi nascut cumva firesc din calendarul religios crestin - din obiceiurile Saptaminii Mari (lucru atestat abia de prin secolul VII).
RăspundețiȘtergereDa, cunosc un caz real, din trecutul nu foarte indepartat, din conferinta Transilvania Sud.
Se spune ca Regina Sofia a vizitat BASZ si a dorit sa participe la impartasanie. I s-a spus ca inainte de asta este spalarea piciorelor. Regina s-a intristat, regulile de la curte nu-i permiteau asta...
RăspundețiȘtergereTeoretic sunt de acord cu exemplul dat: e posibil ca cele doua grupe sa-si faca treaba de nota 10. Dar ce vei face cu revolta multimii? Multimea aceea nemultumita ca si in vremea revolutionarului Isus!
RăspundețiȘtergereWell, sper ca n-a plecat fara sa manince si sa bea. Situatia ei este insa un pic mai interesanta, deoarece obiceiul spalarii picioarelor a fost practicat de-a lungul timpului de diverse capete incoronate ale Europei (in Anglia, in Rusia, in Spania si Austro-Ungaria - chiar si pina la inceputul secolului XX). E drept insa ca regele facea asta pentru anumiti supusi, nu regina (exceptind cazul in care regina domnea de una singura - Elisabeta I a spalat in 1572 picioarele a 39 de femei sarace pentru care, evident, nu a facut doar atit).
RăspundețiȘtergereNu multimea era cea nemultumita de revolutionarul Isus, ci tocmai liderii religiosi ai momentului. Multimea a fost, in cel mai rau caz, manipulata de lideri. Sint convins ca daca un pastor ar explica pe indelete bisericii cum stau lucrurile, inclusiv ca lipsa creativitatii liturgice nu este un semn bun in nicio biserica, si daca (deh, asa e la noi) ar avea spate la conferinta, schimbarea ar fi mult mai usor acceptata si poate ar produce o reactie in lant de reevaluare a formalismului din viata comunitatii locale, ba chiar a relatiilor dintre membri.
RăspundețiȘtergereAsocierea dintre cele doua momente este binecuvantare pentru multi. Si apoi este atat de grea schimbarea...si de ce sa schimbam? Crezi ca o schimbare ar avea succes,cum spui tu,in viata comunitatii si in relatiile dintre membri?
RăspundețiȘtergereSint convins ca si o predica proasta poate fi o binecuvintare pentru multi, dar asta nu inseamna ca trebuie sa ne multumim cu predici proaste. De ce am refuza o alta binecuvintare (mai mare?) doar pentru ca sintem (prea) obisnuiti cu binecuvintarile de pina acum?
RăspundețiȘtergereAsa cum spuneam, spalarea picioarelor este, pentru noi azi, o forma fara fond. Chestia cu impacarea nu are nimic de a face cu spalarea picioarelor. Daca am nevoie de un ritual vidat de semnificatie la fiecare trei luni pentru ca sa-mi refac relatiile cu cineva, e trist. In plus, Isus i-a spalat picioarele lui Iuda fara sa astepte ca acesta sa se pocaiasca de raul pe care avea sa-l faca.
Dar ce ma deranjeaza pe mine nu e atit ca o biserica sau alta alege sa practice acest anacronism, ci ca se intimpla (ca la noi) sa-l foloseasca pentru a restrictiona accesul la partasia Agapei trupului si singelui lui Hristos. Lucrul asta e si nejustificat (fara baza biblica sau istorica), si absurd.
Da, trist, din cate stiu, regina Sofia n-a avut acces la Agapa...
RăspundețiȘtergereba colega, distinsul profesor(decan pe atunci) asocia pedobaptismul cu pedofilia, nu cu spalarea picioarelor, si il ruga pe golegul nostru sa scrie despre altceva...
RăspundețiȘtergereWell, draga shotiel, memoria imi mai joaca feste. Oricum, distinsul profesor ar trebui sa fie incintat de reconstructia mea istorica ;) Nu de alta, dar e un pic mai onorabila - presupune eroarea unei duble etimologii (latino-grecesti) in locul ignorantei stupide.
RăspundețiȘtergere