joi, 18 martie 2010

Judecăm îngeri

Ridic aici mănuşa pe care mi-a aruncat-o Iostar cu privire la 1 Corinteni 6:3. În primul rînd, e clar că Pavel pomeneşte judecata îngerilor doar incidental, ca parte dintr-un argument a fortiori într-o chestiune deloc teologică. Dacă în versetul 2 e invocat un contrast cantitativ (lumea vs. pricini mărunte), în 3 contrastul este calitativ - lumea spiritelor vs. pricini lumeşti. Pavel nu dezvoltă doctrinar, nici aici, nici altundeva, conceptul judecăţii îngerilor de către "sfinţi". El apelează la ceea ce pare a fi common knowledge în epocă, parte din cultura generală a cititorilor săi. Astfel, tot ce putem face, plecînd (literalmente) de la Pavel, este să căutăm un context, sincronic sau diacronic, pentru ideea lui.

În Noul Testament, doar Petru (2 Petru 2:4 şi, poate, 1 Petru 3:19) şi Iuda (Iuda 6) amintesc, tot în discursuri parenetice, cîte ceva despre o judecată a îngerilor - concepţia, popularizată de apocaliptica intertestamentală (în special pseudepigrafonul lui Enoh), potrivit căreia îngerii "încurcaţi" cu femei înainte de potop sînt "păstraţi pentru judecată". Pe de altă parte, Septuaginta traduce aramaica lui Daniel 7:22 literal, producînd un text pe care cititorul nefamiliarizat cu idiomatismele semitice îl citeşte astfel: "şi a dat judecata sfinţilor Celui preaînalt" (Theodotion are krima în loc de krisis, dar asta nu schimbă cu nimic situaţia - vezi Apocalipsa 20:4, unde vizionarul pare să sugereze că sfinţii îl vor judeca inclusiv pe diavol, folosind aceeaşi construcţie cu krima).

În concluzie, Isus spune (în evanghelia potrivit lui Ioan) că Tatăl a dat judecata eschatologică Fiului (vezi şi Matei 25:31-32). În cadrul unei teologii mai largi a împreunei moşteniri cu Fiul, Apocalipsa acordă sfinţilor privilegiul şederii pe tron cu Cel care judecă. În ce măsură judecata îi vizează pe îngeri (din perspectiva tradiţiei apocaliptice iudaice, doar pe cei răi), nu ştim. Certe sînt două lucruri, ba chiar trei: că a judeca nu înseamnă neapărat superioritate ontologică (vezi răspunsul oferit de Anduraru la aceeaşi întrebare), că autorii Noului Testament par să fi citit Geneza 6 altfel decît noi (prin "noi" înţelegînd majoritatea adventiştilor), şi că sîntem (acelaşi "noi") în general superficiali cînd discutăm despre inspiraţie şi canon.

2 comentarii:

  1. Sa inteleg ca exista o legatura fizica intre utilizatorul cu nume de acronim judetean si un cronicar multidimensional?

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu, nicio legatura :) SJ a avut insa o idee excelenta - recursul la comentariile patristice de la InterVarsity.

    RăspundețiȘtergere