De ce sabatizez

Pentru că creştinismul din (aproape) toate timpurile suferă de antisemitism. Şi pentru că ne organizăm încă viaţa în jurul lui 7. Dacă am desfiinţa săptămîna, evident că n-aş mai sabatiza. Duminicalismul nu e legat de simbolistica lui 7 - poţi ţine prima zi indiferent cîte zile are ciclul care îţi ritmează viaţa. Dar săptămîna impune logica simbolică a zilei a şaptea. Nu, ea nu mai funcţionează ca "semn al legămîntului" - noul legămînt e ceva mai subtil şi mai universalist. Dar este, fără voia mea, de actualitate.

Adventismul are o carenţă de apreciere a noutăţii radicale a noului legămînt. Diferenţa dintre vechi şi nou este diferenţa dintre 2 Samuel 6:6-7 şi Luca 6:19, dintre Exod 19:12-13 şi Evrei 10:19-22. De asemenea, sîntem încă blestemaţi de o proastă obsesie cu "cele zece porunci", ca şi cînd acestea aveau sens în vechiul legămînt în afara codului mozaic în ansamblul lui. "Să nu ucizi", de exemplu, era definit şi reglementat de numeroasele prevederi cazuistice şi procedurale din Pentateuh. Evreul antic nu se simţea vinovat de ucidere cînd, în cadrul unei teologii a războiului sfînt, recurgea la genocid. Noi fundamentăm pe "aceeaşi" poruncă noncombatanţa. Morala creştină nu are nimic de a face cu decalogul.

În fine, la modul concret: mă închin în ce zi vreţi voi. Dar - dacă sînteţi duminicalişti - nu încercaţi să-mi vindeţi gogoaşa "sabatului zilei întîi". Aşa ceva nu există. Iar dacă tot păstrăm săptămîna, ar trebui să acordăm ceva mai multă atenţie simbolisticii seducătoare a lui 7.