miercuri, 22 septembrie 2010

Despre ispăşire III

M-am hotărît să vă fac viaţa mai grea şi mai frumoasă. O să vă mai dau doar cîteva direcţii de cercetare şi am să vă las să faceţi singuri drumul către o înţelegere corectă a ritualului mozaic. Recitiţi mai întîi cu atenţie tot capitolul 29 din Exodul; apoi treceţi în revistă Leviticul şi Numeri, urmărind obstinat tema ispăşirii, aşa cum am definit-o deja în contextul inaugurării. Încercaţi să răspundeţi la următoarele întrebări: cîte tipuri de jertfă erau aduse în cultul mozaic? Care era scopul fiecăruia? Ce se întîmpla cu sîngele animalelor de jertfă? Care este semnificaţia ungerii unor extremităţi - coarne de altar / urechi sau degete de om? În cazul căror tipuri de jertfă îşi punea ofertantul mîna pe capul animalului? De cîte ori apare ideea de mărturisire asociată cu acest gest? Ce relaţie există între Leviticul 10 şi Leviticul 16? Unde, în afară de Leviticul 16, mai apare o pereche de animale, dintre care unul moare, iar altul e eliberat? În fine, ce ziceţi de Leviticul 15:31 şi Numeri 19:13.20 - e nevoie de jertfe pentru ca sanctuarul sa fie afectat de păcat sau necurăţie? Şi în ce fel de contexte e folosit limbajul ispăşirii?

E mai simplu decît credeţi. Cu o singură după-amiază petrecută răsfoind Biblia puteţi dezlega misterul ispăşirii - o taină a harului. Vă stau la dispoziţie pentru întrebări şi provocări.

42 de comentarii:

  1. "e nevoie de jertfe pentru ca sanctuarul sa fie afectat de păcat sau necurăţie? "

    poli , sunt nou pe blogul acesta , dar atingi un subiect ce ma framanta de ceva vreme .
    1. Raspunsul la intrebarea ta este ca nu sangele purta vinovatia in sanctuar . Nu am gasist pana acum nici o exegeza care sa demonstreze ca sangele este purtator de vinovatie. Din contra , sangele este un simbol al eliberarii ( ispasirii ) vinovatiei deja existente . Dupa vinovatia se trasnsfera asupra sanctuarului , in momentul comiterii faptei , adica a "inregistrarii" comise . As fi curios sa vad cum poate arata cineva ca sangele este purtator de vinovatie si nu eliberator .
    2. anomim a intrebat "Poli, mai are vreo biserica, in afara de cea adventista, doctrina sanctuarului? "
    Din cate am cercetat , si alte biserici protestante au explicatii ale simbolisticii sanctuarului . Unele chiar amanuntit detaliate . Daca prin doctrina sanctuarului intelegi doar conceptul de "judecata inceputa la 1844 " , nu , nu l-am gasit si la altii .
    3. Doresc sa ridic o intrebare : Cum poate o data calculata gresit , sa dea rezultat interpretare corecta ? De ceva vreme tot intreb in stanga si in dreapta , si nimeni nu imi poate arata un calcul corec (sustinut de dovezi istorice ) care sa arate ca in anul 1844 , YomKippur a avut loc in data de 22 octombrie . Din contra exista dovezi istorice care arata caci , chiar si dupa calendarul karait acesta ar fi fost pe 23 septembrie . Ca parere aveti?

    RăspundețiȘtergere
  2. Danny, bun venit!

    1. Excelenta observatie. Eu nu as folosi neaparat limbajul aproape magic al unui "transfer" de vinovatie (desi este folosit in exegeze respectabile si descrie probabil corect intelegerea antica, intuitiva a ritualului). E vorba de pacat sau necuratie ca obstacole in calea apropierii (eu interpretez intreg ritualul mozaic in functie de dinamica departe-aproape). Din perspectiva asta, vinovatia nu este niciodata "transferata" - ea ramine mereu a omului. Ea poate fi doar "stinsa", inlaturata, facilitindu-se astfel apropierea de sfint si raminerea in comunitate.

    3. Eu am preferat sa dibuim mai intii scheletul conceptual al ispasirii, pentru ca sa vedem daca POATE exista vreo legatura intre 1844 (sau oricare alt an) si doctrina ispasirii. Iar, inainte (sau in loc) de a recalcula data lui Yom Kippur in 1844, poate citim Daniel.

    RăspundețiȘtergere
  3. 1.poli a spus : "vinovatia nu este niciodata "transferata" - ea ramine mereu a omului."
    Parerea mea este ca vinovatia se afla (se regaseste) si in sanctuar , prin "inregistrarea virtuala" a lucrului comis . Deci nu ar fi suficient sa fie reparata bariera/despartirea doar in dreptul persoanei , ci e nevoie de reparare/ispasire si in dreptul dovezii/inregistrarii . Totusi nu as dorii sa se inteleaga ca il vad pe Dumnezeu ca si cum ar fi un procuror care urmareste sa adune "dovezi" , pentru a-l infunda pe vinovat.
    3. Scuze de graba cu care am sarit direct la 1844. Chiar imi doresc sa inteleg mai bine acest subiect al ispasirii .

    RăspundețiȘtergere
  4. Danny, cind vorbesti despre "inregistrare virtuala", te gindesti la "cartile" din Apocalipsa 20:12? Daca ne limitam la Pentateuh, nu avem in templu decit legea (in intregime, nu doar decalogul) si slava prezentei divine. Daca e loc de memorie aici, atunci e una extrem de personala - memoria lui Dumnezeu (cea care stie sa uite desavirsit - cf. Psalmul 130:3). Din perspectiva asta, putem vorbi despre ispasire in limbajul "impacarii" - refacerea unei relatii personale (din nou, nu e loc de "transferuri").

    Apropo de Apocalipsa 20: dupa cum remarcam si intr-un comentariu recent, acolo e vorba DOAR de o judecata a celor ramasi in afara legamintului. Biblia nu descrie niciunde un proces elaborat de redactare si revizuire (in cazul celor "impacati") a acestor carti (simple simboluri ale memoriei sau, efectiv, ale unui probatoriu).

    RăspundețiȘtergere
  5. Profesore, accept corectarile si completarile:

    1.2.Cate tipuri de jertfa si scopul:
    -jertfa pentru pacat
    -arderea de tot - e aceeasi cu jertfa necurmata?
    -jertfa de inchinare in slujba Domnului
    -jertfa de multumire

    3.Cu sangele se ungeau coarnele altarului, sau altarul de jur imprejur, sau partiale corpului lui Aaron si fiilor, sau vesmintele lor, sau era aruncat la picioarelea altarului, sau se stropea in fata perdelei din sfantul locas.

    4.N-am habar ce semnificatie are ungerea unor extremitati, ca urechea dreapta sau degetul mare de la mana, picior!

    5.Ofertantul isi punea mana pe capul animalului la JERTFA DE MULTUMIRE.

    Mai departe studiez maine.
    Poli, stii ce am mai aflat? Se putea aduce si jertfa de parte femeiasca (oaie,capra) si jertfa de ispasire era si pentru pacatul preotului, adunarii, capeteniei si se mai aducea jertfa de mancare, fara aluat si sarata.

    RăspundețiȘtergere
  6. Un inceput excelent. Sper sa continui :)

    Iata citeva sugestii. Studiaza relatia dintre jertfa pentru pacat si jertfa pentru vina (nu sint fix acelasi lucru, nici terminologic, nici ritual). Da, jertfa necurmata (daca te referi la jertfele zilnice, de dimineata si seara) este un caz special de ardere de tot. Care anume este "jertfa de inchinare in slujba"?

    E important sa vezi ce sa facea cu singele in cazul fiecarui tip de jertfa, in mod special in subtipurile jertfei pentru pacat (nu uita ca singele curata). Semnificatia ungerii de extremitati poate fi lesne dedusa din situatiile in care apare - ce au ele in comun?

    Da, se punea mina pe capul animalului SI in cazul jertfei de multumire. Dar nu numai.

    Din nou, bravo!

    RăspundețiȘtergere
  7. Poli, raspund acum ca al 2-lea berbec din Exod.19,31 este pentru inchinarea in slujba Domnului. Asa am inteles. Cat despre subtipurile jertfei, vreau sa recitesc. Sunt destul de multe amanunte.

    RăspundețiȘtergere
  8. Foarte buna observatie. O sa regasesti jertfa asta in Leviticul 8. E un tip special de jertfa de multumire. Iar numele ei ebraic se refera tocmai la ideea "umplerii miinilor". Si inca un bonus: Leviticul 7:37 - exista mai multe asemenea enumerari, asta e poate cea mai completa.

    RăspundețiȘtergere
  9. E miezul noptii. M-am gandit la intrebarile tale si am recitit ciorna scrisa azi. Da, si jERTFA DE ISPASIRE cere punerea mainii pe capul animalului de jertfa. Pe maine!

    RăspundețiȘtergere
  10. Intr-adevar, SI jerfa de ispasire necesita cheirothesia (hai sa reducem acest detaliu ritual - punerea miinii - la un singur cuvint, pe care l-am pomenit cind am discutat despre hirotonire). Dar nu numai jertfa de ispasire si jertfa de multumire :) Pont: Leviticul 1:4.

    RăspundețiȘtergere
  11. - rugaminte: ca sa te poata urmari si neteologi ca mine, poti sa definesti limpede 'inaugurarea'? termenul latin ma duce aiurea spre 'auguri', nu sunt convins pe care dintre compusii grecesti ai sacrului il consideri corespondent si nici care ar fi vorba evreiasca pentru idee;
    - daca inteleg bine, tu zici ca cele 6 + 1 zile ale creatiei sunt echivalentul celor 7 zile ale consacrarii preotilor? eu vad cele 7 zile ca indistincte, in timp ce cele 6 sunt o inlantuire cauzala si o 'fenomenologie a spiritului', in timp ce a saptea e fiinta infinit determinata, cu nimic deosebita de cea 'pura', complet nedeterminata, motiv pentru care se odihneste; ma ierti ca inca n'am bagat pe foc Stiinta Logicii :)
    - daca ceva este nesfintit, pretabil la sfintire (sau inaugurare, cum zici tu) inseamna ca a fost candva 'dezsfintit', 'pangarit'?

    - inca o observatie despre Pavel: bisericile facute de el sunt absolut postmoderne; zice ca nu mai exista iudeu si grec, circumcizie si necircumcizie, apoi tine sarbatorile evreiesti la un loc cu paganii; excomunicabil pentru ivrim, urat pentru goim; in adventism ar pati la fel, l'ar excomunica unii ca pierde noptile, altii ca e postmodern :)

    RăspundețiȘtergere
  12. Draga K, procedurile pot diferi, dar rosturile simbolice sint adesea aceleasi. De altfel, gasim prin Pentateuh urme de practici cvasi-magice de obtinere a favorii divine, nu? Inaugurarea este lustratie este curatire (chattat) este ispasire.

    "Complet nedeterminata"? Mai, nu ti-am zis ca, pentru mine, notiunea de "absolut" este vida de sens? :)

    Sau NEsfintit. Oricum, orice reinaugurare de templu este o noua creatie, pentru ca - potrivit Genezei - creatia si-a pierdut templieritatea ;)

    Pavel si sarbatorile evreiesti la un loc cu paginii? Da, poti sa fii sigur cu privire la soarta lui in adventism :) S-ar dys-comunica macar de unul singur.

    RăspundețiȘtergere
  13. POli, jertfa pentru pacat nu este jertfa pentru vina?
    Uite ce am observat acum: Lev.5,16,18; 6,7 - SI I SE VA IERTA.

    Multumesc pentru point. Deci jertfa de ispasire, jertfa de multumire si arderea de tot necesita cheirothesia.

    Revin

    RăspundețiȘtergere
  14. Am rasfoit Numeri. In afara de arderile de tot, daruri de mancare, jertfe de multumire, mai sunt jertfe zilnice, de Sabat si luna noua, de Paste, de Rusalii, jertfe in ziua trambitei, pentru ziua impacarii, pentru sarbatoarea Colibelor.
    Of, prea multe! Ma intorc la Leviticul si drumul propus de tine, Poli.

    RăspundețiȘtergere
  15. Jertfa "pentru pacat" si jertfa "pentru vina" sint inrudite, atit prin majoritatea aspectelor procedurale, cit si prin scopul lor. Diferentele sint insa semnificative: cind vine vorba de ritual, singele jertfei "pentru pacat" ajunge intotdeauna pe coarnele altarului (vezi Lev.4; compara cu 7:2); iar in ce priveste conjunctura, jertfele pentru vina implica intotdeauna o restitutie, fie catre templu, fie catre un semen (Lev.5:14-6:7).

    RăspundețiȘtergere
  16. Draga ano, e adevarat ca ocaziile sint multiple si ca, cel mai adesea, se aduc mai multe tipuri de jertfe intr-o singura ocazie. Ai identificat deja categoriile mari: ardere de tot, jertfa de mincare, de multumire, pentru pacat si pentru vina.

    RăspundețiȘtergere
  17. Da, am observat diferenta dintre jertfa pentru pacat si jertfa pentru vina, cea din urma necesitand restituirea. Mi se pare normal.Ti-ai insusit ce nu-i al tau, il dai inapoi. Cand e vorba de pacatul fara voie impotriva vreuneia dintre poruncile Domnului, n-ai ce restitui. Corect? Numai ca in acest caz, sangele este pus pe coarnele altarului, dupa ce preotul a stropit de 7 ori in fata perdelei dinlauntru.

    RăspundețiȘtergere
  18. E o subtila gradare la mijloc: cind toata comunitatea pacatuieste (sau preotul ca reprezentant al comunitatii inaintea lui Dumnezeu), singele este stropit in templu, in fata perdelei dinlauntru, iar coarnele unse sint tot in templu - cele ale altarului de tamiiere; cind e vorba de un individ (lider sau nu), sint unse coarnele altarului pentru jertfe, din curte, iar singele nu intra in templu (gradatia se vede si in felul animalului de jertfa). Simbolistica extremitatilor altarului este insa aceeasi, indiferent de altar. Apropo de extremitati si de stropiri, inca un pont, ba chiar doua: Leviticul 14 (care contine raspunsuri la mai multe dintre intrebarile mele) si Numeri 19.

    RăspundețiȘtergere
  19. O, chiar voiam sa te intreb care-i diferenta dintre vers. 24 si 31 - Lev.6. Multumesc. Ma oprisem putin din "cercetare" pentru a vedea unde sunt asezate altarele. Merg sa vad cum este cu extremitatile si revin.

    RăspundețiȘtergere
  20. - mi'ai facut un ghiveciutz semantic si o colectie de linkuri in loc sa'mi raspunzi simplu la ce intrebam: daca numesti Creatia - Inaugurare: Inaugurare a ce?
    - daca e si Curatire: Curatire de ce murdarie?
    - daca e si ispasire: Ispasire a ce?

    - pentru tine poa' sa fie oricum; 'Dumnezeul necreator' din ziua a saptea ziceam ca seamana cu fiinta din inchiderea primei miscari dialectice la Hegel; ma ierti ca's asa de batran si n'am apucat sa iti studiez scrierile la scoala :)

    - prin punerea in verzale a lui 'NE' induceai o idee temporala, banuiesc, de 'inca nesfintit'; doar ca asta e pacatul tau, sa poti sa crezi ca Dumnezeu creeaza ceva ce nu este sfant, vreun spatiu care sa nu fie paradisul, ca sa'ti raspund precum Paracelsusul lui Borges; trecand de gluma, exact asta - motivul sfintirii/inaugurarii vreau sa mi'l zici;

    - si cum vezi tu curatire a ceva ce nu a fost in prealabil murdarit? nici macar 'Moise' nu face astfel de erori ontologice, zic...

    - pai vezi cum ii face pe toti cei din Troa si imprejurimi sa piarda o noapte de somn bun si refacator de sanatate si puteri fizice; cu asta zic de bine de Pavel, stai linistit :) ma oboseste obsesia pentru 'moderatie' - pentru aurita mediocritate chiar - a unor oameni ce cred in 'extremisti' precum Isus (40 de zile la rand n'a papat dimineata cereale kellogg, el insusi un mare night loser) si se declara urmasi ai unuia ce uita de el predicand o toata noaptea

    RăspundețiȘtergere
  21. @Keter - fii linistit, n-am pierdut noaptea. Cand am vazut cate tipuri de jertfa sunt, m-am oprit.

    @Poli - la jertfa de vina se unge cu sange urechea dreapta, degetul mare de la mana dreapta si cel de la piciorul drept, apoi cu untdelemn. Ce ramana din untdelemn se pune pe capul celui ce se curateste. De ce asa? Nu stiu.
    Iar Numeri 19 imi spune ca vaca rosie (cenusa) este apa de ispasire. Vreau explicatii, te rog!

    RăspundețiȘtergere
  22. Apoi, pot fi aduse doua turturele sau doi porumbei, unul pentru jertfa de ispasire, altul pentru arderea de tot. Dar intrebarea ta se referea la o pereche de animale, dintre care unul moare si altul este eliberat. Curatirea leprei de pe casa cerea doua pasari: una pentru jertfa, celeilalte dandu-i-se drumul afara din cetate. Tot in cap.14 - curatirea leprei de pe om - "sa ia doi miei fara cusur...preotul sa ia unul din miel si sa-l aduca jertfa pentru vina." Am citit si recitit dar nu am dat de al doilea miel...Ajutor!!!

    RăspundețiȘtergere
  23. @ ano: Eu nu am vorbit despre "al doilea miel". Nici Leviticul 16 nu vorbeste despre miei, ci despre tapi (dintre care unul este eliberat). Ceea ce conteaza este ideea unei perechi de animale, dintre care unul moare, iar altul traieste. Asa cum conteaza contextul. Nu uita ca "lepra" e deja vindecata atunci cind are loc acest ritual - ceremonialul nu contribuie la vindecare.

    Da, purificarea rituala (cum e cea descrisa in Numeri 19) este si ea o forma de ispasire. Asa cum este si plata taxei de recensamint din Exodul 30:11-16 :)

    Adu-ti aminte ca despre ungerea extremitatilor ai citit prima data in Exodul 29. Legea face arareori explicita semnificatia ritualului - o deducem noi dintr-o analiza comparativa. Ce se intimpla in Exodul 29?

    RăspundețiȘtergere
  24. Poate nu conteaza animalele, dar Lev.14,10 spune "doi miei". Si da, leprosul era tamaduit, ai dreptate. Ma intorc la Exod.29.

    RăspundețiȘtergere
  25. Ah, acum iti inteleg nedumerirea. Celelalte doua animale din Leviticul 14:10 se regasesc in 14:19-20 (daca e sa ne ghideze Numeri 6:14, atunci "oaia de un an" constituia jertfa de ispasire, iar al doilea "miel" slujea de ardere de tot).

    RăspundețiȘtergere
  26. Poli, uite ce am observat:
    - sange si untdelemn - vers.21 pentru Aaron si fiii lui
    - vers.36 - jertfa pentru curatirea altarului, "sa-l ungi si sa-l sfintesti", in fiecare zi. Interesant!

    Apoi, sange pe coarnele altarului...tot extremitati?

    RăspundețiȘtergere
  27. A,vers. 20, l-am gasit. Ma mai gandesc.

    RăspundețiȘtergere
  28. Sfintirea protilor si jertfa pentru vina aveau acelasi ceremonial. Ca-i partea dreapta as zice ca pricep, dar de ce urechea si degetul mare? Insist prea mult pe amanunte?

    RăspundețiȘtergere
  29. Scuze Poli, ma plimb prin casa si incerc sa inteleg si cum imi vine o idee ti-o scriu, ca-i buna sau nu, imi spui tu. k?

    Concluzia mea: Daca sangele sfintea preotul, de ce n-ar face asta si in dreptul pacatosului evreu?

    RăspundețiȘtergere
  30. @ ano: :) Si eu ma plimb prin casa cind incerc sa dau de cap unei probleme sau, dimpotriva, cind m-am luminat si ma bucur sa rasucesc solutia pe toate partile.

    Nu, nu incerca (cel putin deocamdata) sa explici fiecare detaliu. Scopul nostru e sa gasim contururile mari ale ispasirii. Da, singele curata - lucru care se vede cel mai clar prin ritualul ungerii extremitatilor (umane sau de mobila a sanctuarului). Orice purificare este o (re)inaugurare. Jertfa "pentru pacat" si jertfa "pentru vina" contribuie la fel de clar la instituirea si mentinerea puritatii si sfinteniei. Ele NU sint niciodata mijloace de "transfer" al pacatului sau al necuratiei.

    Mai mult. Aproape ca nu este nimic care sa se intimple la templu care sa nu fie asociat cu ideea de ispasire.

    RăspundețiȘtergere
  31. Multumesc pana aici. Vad si eu ca la templu totul era curat, sfant: preotul, altarul, evreul care aducea jertfa. Promit sa continui.

    RăspundețiȘtergere
  32. Poli,inteleg bine?
    In timp ce se afirma: "sa nu pangaresti cortul Domnului" sau " sa nu spurci sfantul locas", si concluzionez ca totul este SFANT, tapul este adus la sarbatoarea de peste an a ispasirii ca jertfa de ispasire pentru popor, pentru altar, pentru cortul intalnirii, pentru sfantul locas. Daca in fiecare zi se aduceau jertfe de ispasire (cred ca si-n sabat) si totul era sfant, ce rost are ceremonialul din Lev.16 cu cei doi tapi,unul pentru ispasire, altul pentru Azazel?

    RăspundețiȘtergere
  33. Stai putin,Poli!
    Lev.16.9.10 - un tap este adus ca jertfa de ispasire; celalalt (viu) slujeste pentru facerea ispasirii si se numeste "tapul ispasitor" - Wikipedia

    RăspundețiȘtergere
  34. "E mai simplu decît credeţi. Cu o singură după-amiază petrecută răsfoind Biblia puteţi dezlega misterul ispăşirii - o taină a harului."
    Mai Poli, tu numa o juma de zi ai stat printre jertfele astea ca sa pricepi?

    RăspundețiȘtergere
  35. Draga ano, prin ce anume difera jertfele din Ziua ispasirii de restul jertfelor de peste an? Toate jertfele sint "pentru ispasire", dar exista o diferenta. Aici intervine legatura cu capitolul 10.

    Care e diferenta dintre o juma de zi si o juma de viata? :)

    RăspundețiȘtergere
  36. O jertfa de ispasire? - "Vreau sa incep Sabatul cu aceste acorduri....sa mi fie inima linistita si curatita de cat de mult am murdarit-o in saptamana trecuta.....
    Pacatosii au nevoie de Dumnezeu...iar eu sunt unul dintre ei...". Catalin Petre

    RăspundețiȘtergere
  37. Da, tapul "pentru Azazel" (daca la el te referi) este specific acestei sarbatori. Dar exista ceva inca mai important care nu se intimpla decit de Yom Kippur.

    RăspundețiȘtergere
  38. Of, Poli, cum de nu vad ce e mai important?

    Uite, mai incerc un raspuns:
    "In tot timpul in sfantul locas...Ma voi arata in nor". Eu cred ca prezenta Lui in nor era tot timpul anului, nu doar de Ziua ispasirii. In aceasta zi, preotul intra cu cadelnita si tamaia dincolo de perdeaua dinlauntru. Norul de fum de tamaie acoperea chivotul, iar preotul stropea cu sange capacul ispasirii.

    Daca nici asta nu este raspunsul corect, nu ma dau batut. Mai incerc.

    Lev.16.14 - partea capacului spre rasarit are de a face cu mana dreapta?

    RăspundețiȘtergere
  39. Pentru Catalin, acordurile (muzicale) pot linisti si curati inima!
    Eu insa, am recitit Lev.10.
    vers.3 - "Voi fi sfintit de cei ce se apropie de MIne..."
    vers.17 -"Pentru ce n-ati mancat jertfa de ispasire intr-un loc sfant? Ea (jertfa) este un lucru prea sfant".

    Cel ce se apropie de El este sfant si jertfa de ispasire la fel.

    RăspundețiȘtergere
  40. Am recitit "Ispasire I" si comentariile de aici. Am senzatia sa sunt foarte aproape. Poli, ma ajuti?

    RăspundețiȘtergere
  41. Esti "acasa" :) Yom Kippur este culmea (in sens propriu, de virf, de culminare) apropierii (apropo, in ebraica, toate jertfele sint "korban", care vine de la verbul "a (se) apropia"). Niciodata omul nu este mai aproape de Dumnezeu ca de Yom Kippur. Prezenta e invaluita in nor - marele preot e protejat de slava lui Dumnezeu prin fumigatiile pe care le face. Dar e APROAPE, e in PREZENTA regelui, in FATA tronului (alt apropo: "rasaritul" era fata chivotului, pentru ca templul era cu fata spre rasarit). Yom Kippur este scopul intregului an ritual, al tuturor jertfelor. Este anticiparea drumului deschis, cel de care ne bucuram noi astazi. Traim intr-un continuu Yom Kippur.

    RăspundețiȘtergere
  42. Multumesc pentru orele de studiu din VT. Din perspectiva asta, tot ce se intampla la templu este fantastic. Astept explicatia tapului pentru Azazel si ce va mai fi...

    RăspundețiȘtergere