Antihristomania

Ştiaţi că antihristul e de fapt un român cu numele imposibil de Nicolae Carpathia? Asta cel puţin în opinia imbecililor care au scris seria de romane Left Behind (din care jumătate au apărut deja în ediţie românească la RAO). Evident, cînd toţi evreii s-au convertit la creştinism, rolul diavolesc al arhiduşmanului nu poate cădea decît în sarcina unui urmaş al lui Dracula.

Aruncaţi cîte o privire aici şi/sau aici (şi, de ce nu, aici). Veţi afla că istoria antihristului e stufoasă şi interminabilă. Că primele identificări ale papei de la Roma cu antihristul preced Reforma cu o jumătate de mileniu, fiind proferate chiar de către arhiepiscopi catolici. Că adventismul s-a născut într-un secol american bîntuit de un puternic curent anti-catolic (motivat nu doar religios). Că exegeza biblică e adesea la mila istoriei (ăsta e de fapt istoricismul).

Imaginea emblematică a adventistului înarmat cu Biblia şi ziarul curent este cît se poate de adevărată (poate cu modificarea că, pe lîngă ziar, adventistul citeşte de fapt EGW, nu Biblia). Şi e trist că e aşa. Biblia se citeşte cum trebuie ("ştiinţific", cum îi place lui Florin să spună) cu istorii antice alături. Nu prin prisma istoriilor medievale, moderne sau contemporane.

Mai rău, adventismul se defineşte ca "mişcare profetică", adică prevăzută în profeţie (Apocalipsa 10 şi 14). Nu ştiu interpretare profetică mai aberantă şi mai arogantă decît aceasta (mai aberantă, dar nu mai arogantă, este "doctrina sanctuarului"). Ce, mesajul celor trei îngeri din Apocalipsa 14, de exemplu, nu a fost relevant şi efectiv proclamat înainte de mijlocul secolului XIX american?

Să trăieşti aşteptînd la fiecare cotitură a istoriei o "criză finală", antihristul (ăla adevărat, nu vreunul dintre inombrabilii precursori), "decretul", persecuţia etc. este trist, imoral şi de-a dreptul patologic. Trist pentru că mentalitatea asta alimentează speranţe deşarte cuplate cu inadecvare la prezent. Imoral pentru că te scuteşte de responsabilitate pentru problemele lumii ("ce să ne batem noi capul cu schimbarea climei, şi-aşa vine sfîrşitul", "lucrurile merg din ce în ce mai rău, singura soluţie vine de sus" etc.). Şi patologic pentru că impune un pesimism alarmist vecin cu paranoia sau o exaltare misticoidă vecină cu delirul religios.

Ştiu prea mulţi oameni, prea mulţi adventişti care trăiesc vieţi mizerabile cu ochii fascinaţi de iluzia sfîrşitului. Nu, soluţiile nu vin de sus. Căsnicia ta nefericită nu-şi are rezolvarea în Dumnezeu. Nu, nu toate lucrurile merg prost pe lumea asta. Şi nu, nu tot ce nu-ţi convine (interpretări biblice concurente, de exemplu) vine de la diavolul. Ia-ţi inima în dinţi şi trăieşte viaţa asta curajos. Eşti mai puţin important(ă) decît crezi. Dar mai puternic(ă) decît ţi s-a spus.

Apropo, aş putea şi eu afirma precum Nietzsche: "Antihristul sînt eu". Şi asta nu doar pentru că Florin ar fi de acord (sau pentru că aş fi eu - cum şi sînt, în parte - de acord cu Nietzsche). Primul meu mariaj a durat trei ani şi jumătate (1255 de zile, ca să fim scrupuloşi). Timp în care, în registru psihanalitic, cornul cel mic s-a tot ridicat ameninţător spre cer. Vorba istoricistului Matei: "cine citeşte să înţeleagă!"