sâmbătă, 7 februarie 2009

Revival fără mîngîiere

Am auzit de mai multă vreme de venirea în România, la mijlocul lunii februarie, a soţilor Nelson (Steve şi Samantha) - amîndoi consilieri şi terapeuţi, conducători ai The Hope of Survivors. Şi de lansarea, cu această ocazie, a cărţii Puterea de a mângâia a Samanthei. Din anunţul iniţial am reţinut că urmau să se organizeze seminarii în două biserici, una din capitală, alta din provincie, cu privire, printre altele, la recuperarea victimelor abuzului sexual, în mod special a celor abuzate de feţe bisericeşti (vezi calendarul celor doi). Aud mai nou însă că anumiţi pastori, printre care chiar un fost director al departamentului familie de la uniune, nu agreează prezentările pe această temă. Şi că soţii Nelson nu vor vorbi decît despre "redeşteptare". Trăim în România, nu? Nu trebuie să mă mir că, tocmai în toiul unui scandal de abuz sexual şi după ce uniunea a reacţionat printr-un comunicat în care încuraja educaţia membrilor pe acest subiect, evităm confruntarea cu dureroasa realitate. Să nu fiu mîndru că sînt adventist de România?

29 de comentarii:

  1. Vai de noi! Pai ce, sa vorbesti de abuz in casa mortului? Noi suntem cu ditai mortul in casa... da' trebuie sa ne redesteptam.

    Ma mir ca nu sunt invitati sa tina un seminar despre finante, ca doar ce-are una cu alta.

    Of of, mai mai...

    RăspundețiȘtergere
  2. Ar mai trebui, probabil, ca respectivul director sa asigure traducerea, sau maestrul celalalt, cu "prietene", si e gata totul. Cred ca fratiorii simt acum mai mari emotii decat la alegeri. Pe cat punem pariu ca nu-i vedem pe cei doi americani la Speranta? Alegeti emisiunea: jurnal de credinta, viata la superlativ, interferente. Probabil la... Unul pentru altul... Uniunea e ca orice partid inainte de alegeri: tabere si aripi. Educatie, da, dar nu prin carti sau seminarii. Facem noi, ne rezolvam noi problema la intern, asa cum am mai facut-o si pana acum. Se ascunde totul sub pres, ca deh, nu da bine la imagine, facem noi o carte, dam problema unei comisii, facem un studiu... Poate se linistesc si victimele astea, ce naiba!

    RăspundețiȘtergere
  3. "Aud mai nou însă că anumiţi pastori, printre care chiar un fost director al departamentului familie " ....
    Doar auzi? Zvon sau informatie sigura?

    RăspundețiȘtergere
  4. Dragul meu, este o informaţie sigură a cărei sursă se cade să o protejez. Mulţumit?

    RăspundețiȘtergere
  5. Am urmarit flyer-ul de pe calendarul celor doi si miercuri 11 februarie 2009 ora 18:20 - 20:00 va fi o sesiune de intrebari si raspunusri pe tema: "Abuzul sexual din partea pastorilor
    si slujbasilor bisericii"

    RăspundețiȘtergere
  6. Da, atîta a mai ramas - o mică discuţie miercuri seara. Intreabă, te rog, pe cineva din Popa Tatu dacă ştie de asta :) Planul iniţial era ca, cel puţin în 20-21, să se prezinte un seminar cu privire la abuzul sexual. Mai mult, observă, te rog, că la Cazaci vor merge şi "Romanian Division leaders" (probabil de la uniune), dar vor servi tot ceva convenabil despre redeşteptare :)

    RăspundețiȘtergere
  7. Mai trebuie să spun că seminarul de la Popa Tatu din ultimul week-end va fi probabil singurul înregistrat pentru Speranţa TV? :)

    RăspundețiȘtergere
  8. Eu nu cred ca membrii din Popa Tatu vor trece cu vederea faptul ca, asa cum spui tu... "li s-a schimbat meniul..." Iar daca vor pofti... vor comanda meniul preferat in ultimile zile "abuz sexual din partea pastorilor si slujbasilor bisericii"... mai ales ca pofta poate fi starnita de miercuri(11 feb.)
    Deci "cineva din Popa Tatu" este sursa ta sigura... pe care o protejezi?

    RăspundețiȘtergere
  9. Ano dragă, nu. Sursa mea nu este cineva din Popa Tatu. E vorba de cineva încă mai aproape de subiect ;) Nu prea e vorba de pofte şi meniuri preferate aici. Ci de o situaţie reală în care ne aflăm, de o recomandare expresă a uniunii, şi de preferinţele directorului de la Speranţa TV care, din cîte ştiu, este şi pastor în Popa Tatu :)

    RăspundețiȘtergere
  10. Bine! Voiam doar sa iti risipesc teama ca membrii din Popa Tatu... nu ar putea fi asa usor dusi de nas... prin schimbarea temei.
    Apoi... astept cu interes sa citesc urmatoarea ta postare... referitoare tot la "o situatie reala in care ne aflam"... alimentata de aceeasi sursa misterioasa... situata "foarte aproape de subiect" Apropo... stiai ca trebuie sa fie 3 surse?
    Cat despre "Ano draga", este echivalent cu "polihronu draga"... tot necunoscut esti pentru mine... sau vrei sa te protejezi...

    RăspundețiȘtergere
  11. Ano dragă, sînt în primul rînd încîntat că am un cititor fidel ca tine :) Şi că, iată, mă provoci la dialog. Identitatea mea nu este tocmai un secret. Foştii utilizatori ai forumului Efervescentia mă cunosc aproape toţi. Iar eu însumi am dat anumite detalii auto-biografice pe acest blog. Îţi las plăcerea unei mici investigaţii - dacă ţii înadins - pentru a afla cine sînt. Dacă nu ai succes şi e atît de important, scrie-mi te rog la polihronu@yahoo.com şi mă voi prezenta.

    Nu e vorba doar de membrii din Popa Tatu. Dacă într-adevăr se va înregistra sau se va transmite în direct, e vorba de toţi cei care urmăresc Speranţa.

    Situaţia reală la care fac referire este cea a expunerii publice a două persoane - unul pastor, altul de notorietate internaţională - ca pedofili. Şi nu, nu sînt jurnalist să-mi trebuiască trei surse. Nici nu am formulat acuzaţii care trebuie judecate de un for competent. Iar schimbările de program pentru vizita Nelson-ilor erau previzibile. Mă întrebam doar cînd aveau să apară.

    RăspundețiȘtergere
  12. Bine! Mai exista forumul Efervescentia? Nu l-am gasit cu Google...
    Apoi... ce solutii ar fi pentru rezolvarea situatiei reale la care faci referire(expunearea publica a celor doi)?

    RăspundețiȘtergere
  13. Nu, Efervescentia e defunct de citiva ani buni. Dar cei mai multi user-i inca mai traiesc :)

    Problema nu este expunerea unor abuzatori, ci faptul ca asa ceva se intimpla si dintr-o lipsa cronica de educatie. Or, tocmai aici isi are locul orice seminar competent pe subiect. Mai mult, abuzuri repetate de-a lungul multor ani - asa cum sint cel putin cele din ultimul caz amintit - au fost posibile si din cauza unei crase incompetente a unor pastori cu functii de conducere. Sincer, nu stiu ce s-ar putea face pentru ei :)

    RăspundețiȘtergere
  14. Am o propunere: inregistreaza audio sau video "ceea ce a mai ramas - o mică discuţie miercuri seara" 11 febr. Cred ca locuiesti in Bucuresti, daca esti atat de aproape de sursa aceea sigura... Daca nu, roaga sursa... sa inregistreze prezentarea... Pune-o pe blog sa o vizionam (sau audiem) toti. In felul acesta am avea un material care sa diminueze macar putin "lipsa cronica de educatie". Sunt curios sa vad cum va mustra familia Nelson "crasa incompetenta a unor pastori din conducere".

    RăspundețiȘtergere
  15. Alo, alo :) NU e treaba Nelson-ilor sa mustre pe nimeni. Nici nu e treaba mea sa inregistrez ceva. Ori a ta sa faci presupuneri :)

    RăspundețiȘtergere
  16. Intr-adevar, "nu e treaba Nelson-ilor sa mustre pe nimeni. Nici nu e treaba ta sa inregistrezi ceva". Dar, e treaba ta sa constati "crasa incompetenta a unor pastori cu functii de conducere"? E treaba ta sa afli si sa ne spui noua ca tema conferintei Nelson-ilor a fost schimbata printr-o "recomandare expresa a uniunii"? Care e treaba ta?

    Nu esti tu mahnit ca se va prezenta la Speranta TV doar conferintele de pe 20 si 21 februarie? Inregistreaza te rog ce se va vorbi pe 11 febr. Locuiesc la 250 km departare de Bucuresti. Nu pot veni sa urmaresc prezentarea... M-ai fi ajutat daca ai fi facut lucrul acesta doar pentru mine. Sa imi mai micsorez "lipsa cronica de educatie".

    Dar mi-ai raspuns frumos: "Nu e treaba mea". DAR CARE E TREABA TA?

    RăspundețiȘtergere
  17. Aveti mai multe noutati despre intalnirile fam. Nelson in Romania? Au niste subiecte interesante si foarte "hot". Cine-mi poate da mai multe amanunte ca pe pastori se pare ca nu pot sa ii intreb ca se fac ca ploua :P

    RăspundețiȘtergere
  18. Lui Anon 1: daca vrei sa continuam discutia asta care, evident, ma vizeaza doar pe mine, nu si pe cititorii de aici, foloseste te rog adresa mea de email. Imi pare rau ca m-ai inteles gresit: "recomandarea expresa" despre care faceam vorbire este un comunicat din decembrie in care era incurajata organizarea de seminarii pe tema abuzului sexual si a prevenirii lui. Iar eu stau la si mai multi km departare de Bucuresti.

    RăspundețiȘtergere
  19. Lui anon 2: calendarul de pe site-ul Nelson-ilor este valabil la aceasta ora (http://www.thehopeofsurvivors.com/calendar.asp). Informatiile despre date, ore si locatii sint inteligibile si pentru cei care nu inteleg engleza. Mai mult, flyer-ele atasate sint in limba romana.

    RăspundețiȘtergere
  20. Am pus o intrebare: "CARE E TREABA TA?" Care cred ca ii intereseaza pe toti cititorii.

    RăspundețiȘtergere
  21. OK :) Este ultimul comment de maniera asta pe care il mai accept de la tine. Treaba mea este sa imi respect constiinta. Apropo, esti sigur ca e treaba ta sa ma intrebi care e treaba mea? :)

    RăspundețiȘtergere
  22. Anonimusule, care in afara de "care e treaba ta" se pare ca nu stii prea multe altele, am o vorba pentru tine: Vezi-ti de treaba ta!
    Distinsul proprietar al acestui blog si-a dovedit buna crestere si calitatile pe care le detine publicandu-ti scurcircuitarile din creier pe aici. Nu pot sa-i multumesc, dar ii admir atitudinea deschisa. Domnia voastra nu catadicsiti nici macar sa va identificati. Si prin simplul fapt ca nu ati (neaparat legat) reusit sa-l identificati (pe autorul acestui generos spatiu virtual), dovediti inca o data ca lipsa de educatie nu lipseste, si nu apartineti acestei generatii.
    Noi, astia din generatia asta de rebeli si razvratiti, sau mai bine zis de vonovati fara vina, vrem sa se faca lumina!!! Ai auzit de Pasarea Colibrii? Nu la zoologie... Sau ti-a interzis prietenul sa asculti muzica diavoleasca?
    Popa Tatu este in aceeasi oala cu toti cei care au nasul cu maner, asa ca nu vad nici un motiv sa nu poata fi dusi de organul olfactiv.
    Deci, ca sa ma-ntelegi 'mneata mai bine, cautati de treaba pe alte forumuri, ca noi aici avem treaba noastra!
    Te pup, (pe frunte neaparat)!

    RăspundețiȘtergere
  23. Celui care imparte pupici: hai sa fim intelepti ca serpii si blinzi ca porumbeii. Cit despre Pasarea Colibri, as fi multumit daca oponentii mei si-ar aminti ca primele cuvinte ale lui Dumnezeu au fost "sa fie lumina" :)

    RăspundețiȘtergere
  24. Gata cu informatiile "pe surse" cum le place jurnalistilor sa spuna...
    E oficial: http://intercer.net/blog/social/programul-fam-nelson-in-romania.html
    Mai putin decat se vrea, mai mult decat se temea. Suficient pentru discutii private sau invitatii si in alte locatii, in afara programului. E loc pentru toti!
    Alo, AMICUS, LTA, Cernica, alte biserici, unde sunteti? "Asteptam provincia."

    RăspundețiȘtergere
  25. Am asteptat si programul din saptamana aceasta al comunitatii viitoare. La evenimente viitoare nu apare decat o intalnire de pe 15 februarie. Sa fie oare o omisiune faptul ca pe 11 februarie se desfasoara in PT un program.....? Aceste omisiuni voite au mai avut loc si cu alte ocazii.Ca doar, vorba aia, alta Marie cu alta palarie. Da, e normal, acestea nu sunt lucruri pentru problemele bisericesti. Un membru ce a vorbit despre un posibil divort in familia lui ( a se citi a vorbit public, de la amvonul bisericii), doar pentru a arata de unde l-a scapat DUmnezeu - a fost catalogat ca prost vorbitor. Asemenea lucruri nu trebuie spuse de la amvon.
    A se nota totusi in programul bisericii, la capitolul tineret, OT2 - subiectul este "Pornografia", invitat Sorin Sandulache. Ca doar, deh, trebuie sa fim si noi in pas cu lumea, dar in pasul nostru.
    "Unde esti tu, Tepes Doamne....."

    RăspundețiȘtergere
  26. Erata. A se citi in prima fraza a comentariului anterior - programul bisericii Popa Tatu.

    RăspundețiȘtergere
  27. Zicea un alt anonim ca membrii din Popa Tatu nu se lasa pacaliti, ca stiu sa-si ceara drepturile. Contam pe ei :)

    RăspundețiȘtergere
  28. Am vorbit cu un membru in PT. Nu e in pliant informatia dar s-a anuntat de la amvon. Seminar despre... "agresiuni". Pe principiul unde dai si unde crapa...

    RăspundețiȘtergere