Într-o discuţie aprinsă la una dintre ediţiile emisiunii Oameni şi perspective, Florin Lăiu scria: "Pentru un timp special, pentru a fi supravieţuitori ai timpului strâmtorării şi martori fericiţi ai revenirii lui Christos nu este suficient doar a fi bun creştin, a avea D[uhul] S[fânt], deci a fi 'israelit'... Sigilarea cu D[uhul] S[fânt] este în primul rând necesară - trebuie s-o aibă şi cei care vor muri în credinţă, martiri sau din cauze obişnuite. Dar pentru a trece prin timpul celor 7 plăgi, când Dumnezeu va pedepsi pe cei care au ales religia populară a semnului Fiarei, este nevoie evident de a avea nu doar pecetluirea cu Duhul, ci şi 'sigiliul Dumnezeului cel Viu'…"
Să înţeleg că este posibil să "ai" Duhul şi să fii pierdut? Că un "israelit" inautentic poartă pecetea Duhului, dar nu primeşte supra-sigiliul Sabatului? Că pecetluirea cu Duhul ar putea fi cumva insuficientă?
Dragul meu profesor uită că Biblia nu cunoaşte nicio diferenţă între credinţă şi fapte, atunci cînd credinţa nu este doar vorbărie, iar faptele sînt faptele credinţei. Că Duhul nu face doar act de prezenţă, ci insuflă acte ale prezenţei. A fi pecetluit cu Duhul poate foarte bine însemna, într-un anumit context eschatologic, a sabatiza. Nu pot fi însă două lucruri separate. Circumcizia lui Avraam - semn exterior arbitrar al unei reorientări lăuntrice - a fost totuna cu naşterea lui din Duh. Pavel spune că şi noi putem fi fiii lui Avraam, chiar dacă circumcizia noastră este sabatul. Este un singur Duh, o singură credinţă, o singură speranţă.
Indiferent de însemnele ei exterioare, care nu pot lipsi, pecetea Duhului este singurul lucru care fereşte de mînia judecăţii divine. Gîndiţi-vă la povestea lui Noe. Au intrat în corabie (semnul exterior) doar acei oameni în care Duhul a rămas (însemnarea interioară). Invers, au pierit şi vor pieri întotdeauna cei care rezistă Duhului, indiferent de marca exterioară a acestei rezistenţe.
A susţine că martirii sau oamenii care mor de moarte bună se pot mulţumi cu sigilarea cu Duhul Sfînt, ca şi cînd aceasta nu ar însemna nimic la nivel practic, este - mai ales în cazul martirilor, a căror mărturie prin sacrificiu este sigiliul Duhului - o elucubraţie teologică. Apocalipsa este suficient de cuprinzătoare, nespunînd doar povestea unei generaţii. Da, cred că Sabatul poate deveni la un moment dat marca exterioară a unei loialităţi spirituale. Dar mai cred şi că toţi cei locuiţi de Duhul din toate timpurile au purtat cu mîndrie o marcă a credinţei lor, după cum toţi poartă, în limbajul Apocalipsei, hainele albe ale ascultării insuflate de Duhul (cf. Ezechiel 36:27, unde poruncile sînt în LXX tocmai ta dikaiomata din Apocalipsa 19:8 şi, semnificativ, 15:4; pentru detalii, vezi numărul deplin).
Ai Duhul. Apoi ai Sabatul. Sunt etape, nu conditii simultane. O poti avea pe prima fara a doua, dovada Luther. Ba chiar sa lupti impotriva ei. La Edi&Co nu o poti avea pe prima - desi o pretinzi cu luminare - daca o stii de a doua, dar nu o (mai) vrei. Zic si eu. Tot din Revelatie.
RăspundețiȘtergerePot fi "etape" doar în parcursul biografic. Dar Duhul este întotdeauna totuna cu faptele Lui.
RăspundețiȘtergereApreciez criticile Polihronului la adresa mea, fiindcă înţeleg perspectiva din care vorbeşte. Dar eu am făcut această schismă între DUh şi Sabat, între credinţă şi fapte, numai din motive didactice, numai pentru faptul că mi s-a prezentat im Duh separat de Sabat şi chiar în oarecare contrast cu Sabatul. În ce priveşte înţelegerea mea despre sabat, eu cred că este posibil ca cineva să aibă DUhul lui Dumneezeu şi totuşi să nu înţeleagă şi deci să nu împlinească porunca sabatului, după intenţia divină. Este posibil, de asemenea, să ai un fel de păzire a sabatului (culturală, legalistă, forţată) care nu are nici o legătură cu Duhul. Dar o adevărată păzire a Sabatului nu este posibilă fără prezenţa Duhului. De aceea, adevărata păzire a Sabatului, în condiţiile testului escatologic descris in Apocalipsă, este un semn vizibil... şi transparent, fiindcă se vede şi ce spirit este în spatele lui.
RăspundețiȘtergereMulţumesc că nu mă laşi să pier în anonimat.