Dinspre umbre

Profesorii mei de română din generală - Ion Frînculescu, la Roşiorii de Vede - şi liceu - Ion Pecie, la Tîrgu Jiu - au fost poate oamenii cei mai importanţi ai adolescenţei mele. Despre primul, nu am veşti să ne fi părăsit iremediabil. Dar al doilea a încetat din viaţă acum două zile.

Cu ei, dintre profesori, am petrecut cel mai mult timp, la clasă şi în particular, la "meditaţii". Ei m-au învăţat să citesc şi să scriu. Ei mi-au nutrit şi ghidat dragul de litere.

Am consumat leneş, acum 16-17 ani, delectabile zile dintr-o toridă vacanţă la bunici devorînd Romancierul în faţa oglinzii (Cartea Românească, 1989) a profesorului Pecie (şi, în nimerit tandem, Cinci prozatori în cinci feluri de lectură a lui Crohmălniceanu). Încă din acei ani, ne povestea luxuriant la ore de proiectul unui alt studiu, apărut în 2001 la Viitorul Românesc, cuplat cu texte mai vechi, în Meşterul Manole. Prozatori ai lumii: Creangă, Sadoveanu, Rebreanu. Iar anul acesta a apucat să vadă ieşind de sub tipar şi Phallusiada sau epopeea iconoclastă a lui Creangă (mai întîi la o editură gorjeană, iar apoi, în condiţiile grafice pe care le merita, la Paralela 45).

Întîmplarea face ca tocmai zilele trecute să fi isprăvit Masa umbrelor a lui Ionel Teodoreanu. Profesorii mei de română, în viaţă sau în moarte, au locul asigurat la cina cea de taină a amintirilor mele. "Umbre am şi eu, umbre ai şi tu, cetitorule, călătorule spre moarte, frate al trecerii mele."

PS Le mulţumesc Oanei şi lui Alin pentru punerea în temă. Şi lu' Simona pentru flamuri şi stindarde.