Conducătorului iubit

Reacţia prelaţilor catolici la scandalul abuzurilor comise şi tăinuite de feţe bisericeşti împotriva unor copii, scandal care îl implică mai nou şi pe Joseph Ratzinger, începe să semene, mai ales pentru cei trecuţi prin experienţa comunismului, cu adulaţia decerebrată, deşi interesată, a activiştilor strînşi "într-un suflet" în jurul "tătucului" (pun intended). În duminica pascală, liturghia din piaţa Sf. Petru a deviat de la canon pentru a face loc mesajului de solidaritate cu Sfîntul Părinte prezentat de către decanul Colegiului cardinalilor, Angelo Sodano (succesorul actualului papă). Acelaşi personaj eclesiastic a acordat apoi un interviu oficiosului L'Osservatore Romano, în care preia tema "persecuţiei" la care este supusă biserica, inclusiv şeful ei, de către cei care condamnă nu doar indivizi capabili de cele mai abjecte abuzuri, ci şi sistemul care le-a permis acestora să se desfăşoare nestingherit. Evident, e invocat "un contrast cultural", cu pontiful roman pe de o parte, susţinînd clare "valori morale", şi societatea seculară pe de cealaltă, dedată unei "culturi a morţii" (expresie folosită din nou, ca o mantră, de către papă în mesajul urbi et orbi de duminică, în care nu a suflat o vorbă despre povestea preoţilor pedofili). Benedict şi aghiotanţii lui practică astfel o eschivă ieftină, uitînd că biserica este şi ea o cultură - "o cultură a secretului şi a fricii de scandal" (o spunea Raportul Ferns acum cinci ani), "o cultură a tăcerii" (o spunea recent monseniorul Charles Scicluna). Ar fi trist ca, mai ales în faţa şansei de a demonstra umanitate şi umilitate, biserica romană să devină şi un cult al personalităţii. Citatul din Caterina de Siena (tînără călugăriţă implicată în revenirea curţii papale de la Avignon la Roma, în a doua jumătate a secolului XIV, patroană a Italiei şi a Europei) din finalul alocuţiunii lui Angelo Sodano (care l-a numit pe papă "dolce Cristo in terra") nu e tocmai un semnal îmbucurător.

Mai multe aici şi aici.