Haideţi să facem un mic exerciţiu. Cum citiţi Ioan 4:16-18? Mai toate explicaţiile la acest episod ioanin ne dau de înţeles că femeia de la fîntînă (apropo, autorul zice cînd pegé, cînd fréar, respectînd imperativul stilistic al varierii sinonimice) era o imorală căreia îi convenea de minune să stea prin tribunale, avînd cinci divorţuri la activ. Şi că o parte importantă a intenţiei lui Isus a fost să o "convingă de păcat", să o "conducă la pocăinţă". Această lectură, cu totul fantezistă, e propusă îndeobşte de oameni care susţin literalismul.
De ce fantezistă? Pentru că, în societatea samariteană a începutului de secol I, construită pe principiile Pentateuhului, doar bărbatul putea "intenta divorţ". În plus, cel mai frecvent motiv de divorţ era în epocă infertilitatea femeii. Astfel, pe lîngă posibilitatea pierderii prin deces a soţului (greu de crezut că toţi cinci "foştii" muriseră), o femeie rămînea singură doar pentru că era respinsă de către bărbat. Dacă ţinem cont de aceste informaţii subiacente textului, tabloul femeii de la fîntîna lui Iacov se schimbă dramatic. Ea nu este o femeie uşoară, ci o femeie marginalizată. Ea nu trăieşte în păcat, ci în singurul fel posibil care să-i asigure un trai (independeţa economică a femeii este o "invenţie" recentă). De altfel, nu există nici măcar umbră de reproş sau mustrare în cuvintele lui Isus. El invocă detaliul biografic doar pentru a-Şi demonstra calitatea de profet. Concetăţenii primesc mărturia şi invitaţia femeii fără urmă de suspiciune. Iar faptul că aceasta ieşise după apă la miezul zilei fusese un simplu accident, notat de către autor din dragul lui de detaliu care să ateste veridicitatea relatării.
Literalismul este o trădare a literarităţii şi, adesea, doar o scuză fantomatică pentru propriile prejudecăţi. Aceiaşi oameni care susţin că Geneza 1 descrie o săptămînă literală recurg fără să stea pe gînduri la alegorizare cînd Geneza 2 Îl descrie pe Dumnezeu modelînd în lut şi aplecîndu-se să-şi împartă duhul. Merită menţionat şi că literalismul are o gravă limitare intrinsecă - sînt o mulţime de lucruri, mai ales în viaţa omului contemporan, despre care litera Bibliei nu vorbeşte. De exemplu, ştiaţi că nu există text biblic care să condamne pedofilia?
te urmaresc de mult pe blog-ul acesta si marturisesc ca-mi place...mai adie un vant de primavara si prin ograda adventista de ganditori,mai face ceva sens cand citesti nu numai stereotipuri care sunt repetate ca o mantra...so,ceva in finalul postului acesta mi-a atras atentia si ma face sa te intreb care este parerea ta despre Geneza 1,este literara de genul pamantul creat in 7 zile de 24 ore sau ai alta opinie??...
RăspundețiȘtergereSalut overseas! Raspunsul meu incepe aici (citeste si postarea, si al doilea comentariu). Ar putea continua aici. Daca vrei, detaliem.
RăspundețiȘtergereA, da. Si aici, aici si aici. Se pare ca am scris despre asta mai mult decit imi aduceam aminte :)
RăspundețiȘtergereBravos, Polychrone, combaţi bine !
RăspundețiȘtergereLa modul cel mai serios te felicit pentru că ai apărat memoria bietei samaritence. Ai dreptate că se spun multe prostii despre personajele biblice. Dar eu n-aş zice că fumurile astea vin din literalism, ci dintr-o lene de a gândi, şi din obiceiul prost de a împrumuta şi colporta pe la amvoane părerile deja „consacrate" (dar nesfinte!). Literalismul se poate combina cu asemenea comportament iresponsabil, dar se întâmplă şi la interpreţi mai inventivi şi mai dinamici. Mă refer la obiceiul de a demoniza personaje biblice care fac figură de farisei, legalişti, şi a prefera şi deforma personaje de tipul samariteanca, femeia păcătoasă, vameşul, etc. Cu circa un an în urmă, într-o vineri seara, am mâzgălit un articol http://www.florinlaiu.com/alte-subiecte-specifice/defaimarea-mortilor.php în urma audierii unei predici pe web, în care Iacov era descris în nişte culori imposibile. Se pare că înclinaţia de a-i demoniza sau a-i anghelisi pe morţi, după caz, se trage de la obişnuinţele noastre cu cei vii. Dar imaginează-ţi ce dezastru este dacă se întâmplă invers. Facem „exegeză" ca antrenament hipercritic şi hipocritic, nu doar împotriva criticii decente, ci şi pentru a aborda la fel pe cei care au favoarea să ne fie contemporani...
Cred că menţiunea pe care o faci despre absenţa pedofiliei în Biblie este o ironie. Această porcărie, clasificată astăzi ca imorală şi ilegală (deocamdată!), se subînţelege în litera şi spiritul altor interdicţii referitoare la cuplări imorale. Legea făcea ilicit sexul în afara mariajului, având oarecare toleranţă faţă de poligamie (care era totuşi o formă respectabilă şi responsabilă de mariaj, în ciuda gusturilor moderne, care preferă desfrâul, tocmai pentru că scuteşte oarecum de răspundere). Nu văd cum în condiţiile eticii sociale evreieşti antice, ar putea încăpea ideea de toleranţă faţă de pedofilie. Interesant este că profeţii condamnau tot felul de mizerii de acest gen, menţionând până şi silirea femeii în perioada de ciclu, dar violarea sau seducţia minorilor nu este menţionată. Este posibil că logodnele / căsătoriile din acele vremuri implicau fete mai tinere decât se obişnuieşte astăzi pentru căsătorie, dar fără îndoială, cel puţin biologic nu mai erau copii. Astăzi însă, dacă un adult seduce o minoră (18 ani fără o zi sau fără 13 luni), este pedofilie, dar dacă un puşti de seama fetei se joacă cu ea, atunci este dragoste adevărată. Violul însă era pedepsit în Israel, forma pedepsei depinzând de părinţii fetei. Pe vremea aceea, societatea preţuia virtutea virginităţii şi părinţii îşi puteau răzbuna copilul agresat.
În concluzie, ai dreptate că, în mod explicit nu se vorbeşte despre pedofilie (nici despre necrofilie... brrr!), dar în mod implicit, porcăria asta se include în interdicţiile Legii şi în avertizările profetice, potrivit principiului exegezei rabinice, Qal WaHhomer.
Să fii iubit !
Dragă profesore,
RăspundețiȘtergeream emoţii de fiecare dată cînd îmi scrii. Iar atunci cînd mă lauzi, nu pot decît să iau vorbele tale ca pe o nobilă acoladă. Mulţam :)
Am citit articolul indicat de tine încă de la apariţie. Îl recomand tuturor celor obosiţi de poveştile răsuflate încă spuse din amvoane. Ai dreptate, porunca ce rezumă legea toată e aplicabilă şi în demersul interpretativ. Să exegetăm deci cu drag!
Nu, nu cred că literaliştii sînt singurii care nu aud bine vocea textului. Dar, din punctul meu de vedere, literalismul e în primul rînd "lene de a gîndi". Pentru că fetişizează litera (pe criterii cu totul arbitrare) în detrimentul vocii, care e spirit.
Da, eram şi ironic (la adresa literalismului) în remarca mea finală. Exegeza rabinică este - lucru surprinzător pentru unii - modelul de căpătîi al unei lecturi literare plenare. Detectez în ea inclusiv principii de "reader-response criticism". Şi, din nou, cazul (non-)interdicţiei abuzului de minori este un elocvent exemplu de uz al grilei culturale în interpretarea textului biblic. Pe de o parte, avem de explicat (cum faci tu) absenţa interdicţiei explicite în Biblie. Pe de alta, tot pe motive de sensibilitate (unii ar zice progres) cultural(ă), avem de fundamentat imperative morale implicite în Biblie. Asta e cu mult dincolo de literalism.
Poli, ce frumoasa este Biblia cand o citesti asa cum ai zis tu mai sus! Rogu-te, fii bun si mai zi-ne cate ceva la fel de maret ca intalnirea de la fantana! Asa invatam sa-i privim pe oameni cu alti ochi...
RăspundețiȘtergere