Să ne vedem de drum. Citez din Numeri 5:2-3 (NTR):
Porunceşte-le israeliţilor să-i scoată afară din tabără pe toţi leproşii, pe toţi aceia care au vreo scurgere şi pe oricine este necurat din cauză ca a atins un mort. Să-i scoateţi afară atît pe bărbaţi, cît şi pe femei; să-i scoateţi afară din tabără ca nu cumva să pîngărească tabăra, căci Eu locuiesc în mijlocul lor.
Societatea mozaică (mă gîndesc aici la paradigma textuală a Pentateuhului, nu la diversele ei avatare istorice) era organizată concentric în jurul templului, în jurul prezenţei sfinte a lui Dumnezeu. În funcţie de anumite considerente rituale, omul se putea afla mai aproape sau mai departe de slava divină. Un singur evreu avea acces, o singură dată pe an, la sanctum sanctorum. Doar cîţiva slujeau la altar şi în anticamera palatului zeiesc. Ceva mai mulţi asistau funcţional şi administrativ ritualul sanctuarului şi ordinea civilă pe care acesta o emana. Majoritatea evreilor constituiau "tabăra". Dincolo de limitele ei se aflau "necuraţii". Iar distanţa maximă de preasfinţenia Prezenţei era obţinută în moarte (a criminalului, a hulitorului, a răzvrătitului). Graniţele dintre stadiile apropierii erau extrem de permeabile centrifug (Nadab şi Abihu parcurg subit distanţa de la templu la mormînt; la fel, poate mai spectaculos, Uza), dar slab permeabile centripet. Şi orice apropiere se făcea prin jertfă (orice jertfă este qorban, de la rădăcina qrb - "a (se) apropia"; cf. Numeri 16:5 şi contextul).
Centrul greu abordabil al acestei topologii rituale era prezenţa ucigătoare a divinităţii (Leviticul 10:2; Numeri 11:1; 16:35). Pînă şi marele preot intra în sfînta sfintelor doar cu sînge şi învăluit într-un nor gros de fum - protecţie împotriva slavei inflamabile a Prezenţei. Iar leviţii formau un soi de centură de siguranţă în jurul sanctuarului (Numeri 1:53). Dublul scop al întregii legislaţii mozaice era menţinerea preasfinţeniei templului şi protecţia omului în apropierea lui timidă de Dumnezeu. Mijlocul de realizare a acestui scop era ispăşirea. Cu fiecare eliminare a răului (directă sau prin substituţie), cu fiecare purificare, cu fiecare gest de dreptate, legea era împlinită, sfinţenia era îmblînzită, iar drumul către Prezenţă rămînea, în limitele date, deschis. Un pasaj ca cel din Isaia 6:1-7 ilustrează perfect principiul de funcţionare al sistemului mozaic - templul este sfînt, altarul e curat şi curăţeşte, ispăşirea este eliminare a nelegiuirii.
Toate cele trei categorii de "necuraţi" din pasajul cu care am deschis se puteau reintegra comunităţii doar prin jertfă şi prin respectarea lui 7. Dacă atinseseşi un cadavru uman, trebuia să te purifici timp de şapte zile pe baza unei jertfe prealabile (Numeri 19). Dacă refuzai purificarea, "pîngăreai cortul" (prin nesupunere) şi erai epurat (pun intended; cf. Numeri 19:13). Dacă avuseseşi o "scurgere" (alta decît o simplă poluţie nocturnă), trebuia să numeri pînă la şapte şi să aduci jertfă (Leviticul 15). Astfel, necurăţia era eliminată, cortul Prezenţei rămînea imaculat, iar apropierea redevenea posibilă (Leviticul 15:31). Dacă te lovise "lepra", aveai de urmat prevederi similare, cu adaosul unui ritual apotropaic şi al simbolismului clar al sacralizării (Leviticul 14). Regulile acestea "arătau cînd un lucru este necurat, şi cînd este curat" (Leviticul 14:57). Necurăţia nu avea ce să caute nici măcar în "tabără", darămite la sanctuar. Iar reintegrarea era purificare, restabilire a sfinţeniei, a accesului la preasfinţenie. O reinaugurare, o renaştere, o nouă creaţie (niciun nou-născut, nici măcar dintre animalele de jertfă, nu putea fi apropiat de templu înainte de 7 zile - cf. Leviticul 12; 22:27; era ca şi cînd un lucru nici nu exista pînă cînd nu împlinea şaptele).
Yom Kippur nu este antidotul unui an de acumulare a răului şi murdăriei la sanctuar, ci culminaţia unui elaborat proces de purificare. Un proces imperfect şi, în ultimă instanţă, ineficient (vezi Galateni 3:22 şi Evrei 10:3-4), făcut desuet de jertfa lui Hristos, care ne apropie deplin şi în siguranţă de slava Tatălui (Efeseni 2:13; Evrei 10:19-22). Transfer de păcat sau necurăţie? Nici pomeneală! "El a fost arătat ca să îndepărteze păcatele; şi în El nu este păcat" (1 Ioan 3:5, NTR).
