joi, 27 mai 2010

Formular de nonvaloare

Mi-au căzut astăzi ochii pe un "Formular de evaluare" a studenţilor de la ITA - Cernica. Instrumentul acesta e - cu indulgenţă - o mare prostie. El spune, cu siguranţă, mai multe despre evaluatori decît despre evaluaţi (cum ar fi, de exemplu, că cei care l-au conceput sînt nişte hoţi indolenţi - "formularul" poartă destule urme ale faptului că este adaptarea inabilă a unui chestionar de auto-evaluare). Nu o să mă opresc decît asupra unui singur detaliu - din punctul meu de vedere, cel mai semnificativ.

Unul dintre factorii cotaţi în cadrul secţiunii "Caracter şi spiritualitate" este "Atitudinea faţă de organizaţia bisericii". Descriptorii oferiţi pentru această rubrică sînt: "Manifestă respect faţă de organizaţia bisericii şi liderii săi; Evită critica; Înţelege chemarea sa şi a celorlalţi în cadrul organizaţiei bisericii". Despre ce e vorba aici? Care e, în concepţia birocraţilor de la Cernica, unul dintre - nu ştiu - trei, maxim patru indici ai spiritualităţii (alături de "Practici devoţionale", "Spirit misionar" şi poate "Slujire")? Foarte simplu: obedienţa. Să-ţi cunoşti locul, să nu dai inutil din gură, să respecţi necondiţionat superiorii şi sistemul care le conferă autoritatea.

Vă mai miraţi de ce "corpul pastoral" arată cum arată? Şi de ce este absurd să aşteptăm schimbarea din "sistem"? Spiritualitate înseamnă încă în viziunea multor pastori adventişti docilitate.

PS Apropo, singurul mod în care o asemenea evaluare ar deveni utilă este să se facă nu o dată, la finalul studiilor, ci de două ori, la debutul lor şi la final. Rezultatele evaluate comparativ ar fi o notă indirectă pentru profesori. Ce ziceţi? :)

sâmbătă, 15 mai 2010

Nişte sodomiţi

Ştiţi cine se numără printre sodomiţii de azi? Pastorii adventişti care au ignorat de-a lungul timpului sesizările în legătură cu abuzatorii de minori din cadrul bisericii. Pastori şi laici adventişti care au impresia că Vasile Fereşteanu este "persecutat" pentru credinţă şi performanţe misionare. Poltroni adventişti care nu vor să-şi ia mîinile de la ochi pentru ca să se confrunte cu realitatea (inclusiv cu propria realitate).

Aceşti sodomiţi ar putea învăţa cîte ceva de la fraţii lor catolici. Episcopul de Bruges şi-a dat recent demisia după ce a recunoscut un abuz săvîrşit chiar de el. Alţii au făcut acelaşi gest pentru simpla asumare a unui eşec pastoral în protejarea victimelor de abuz sexual. Benedict însuşi spunea zilele trecute că "cea mai mare persecuţie a bisericii nu vine de la duşmani din afară, ci rezultă din păcatul din interiorul bisericii, motiv pentru care biserica are o profundă nevoie... nu doar de iertare, ci şi de dreptate. Iertarea nu este un substitut pentru dreptate". Pe cînd un pastor adventist din România care să vorbească în acest fel? Unul singur măcar!

Vitium sodomiticum

După ce am "reabilitat"-o, acum cinci săptămîni, pe samariteanca de la fîntîna lui Iacob, m-am decis să vă propun un alt exerciţiu de rigoare exegetică. Folosim azi "sodomie" şi "a sodomiza" cu referire la o anumită practică sexuală sau la orice act sexual "contra naturii". Biblia are însă o altă perspectivă, deloc îngustă, asupra păcatului sodomitic.

Povestea sodomiei începe în Geneza 19. Nişte străini ajung la Sodoma şi sînt găzduiţi de un alt străin, stabilit în oraş. Sodomiţii vor să-i atace pe străini, inclusiv pe străinul care îi găzduieşte (remarcaţi, vă rog, ameninţarea din 19:9). Comportamentul acesta neospitalier intră în pregnant contrast cu două episoade anterioare: Avraam se purtase frumos atît cu musafirii ajunşi la Sodoma (cap. 18), cît şi cu sodomiţii înşişi (cap. 14). Astfel, din punct de vedere narativ, cireaşa de pe tortul răutăţii sodomite nu este homo-erotismul, ci încălcarea elementarului cod (antic-) oriental al ospitalităţii.

Această lectură la Geneza 19 este confirmată direct şi indirect de pasaje precum cele din Isaia 1:10-17.23; 3:9.14-15; Ezechiel 16:49-50; Ieremia 49:16-18; Ţefania 2:9-10. Profeţii asociază Sodoma în primul rînd cu oprimarea categoriilor defavorizate (unde se încadrează în mod tradiţional şi "străinul"). Mai mult, avem pentru comparaţie istoria din Judecători 19-21. Şi acolo un străin e găzduit de alt străin într-o cetate ai cărei locuitori se arată inospitalieri pînă la crimă. Scenariul şi terminologia sînt izbitor de asemănătoare cu cele din Geneza 19. Ca să fim cît de cît corecţi, "beniamit" ar trebui să fie sinonim cu "sodomit". În fine, nu uitaţi de povestea prostituatei Rahav (Iosua 2) - cea care găseşte protecţie în schimbul ospitalităţii. O inimă bună pare să fie mai importantă decît profesia. Şi, dacă nu vă sînt suficiente confirmările VT, aruncaţi un ochi peste Matei 10:14-15; 11:23-24 (cf. şi sinteza celor două pasaje, despre care unii ar spune că provin din Q, în Luca 10:10-15).

De unde atunci semantizarea strict sexuală a sodomiei? Pe de o parte, din coliziunea rigorismului post-exilic iudaic cu moravurile greceşti ale imperiului (de la Macedon la Cezar). Filon, în De Abrahamo, face printre primii legătura între soarta Sodomei şi moravurile efeminate ale locuitorilor ei. Urme ale acestei concepţii apar şi în NT - în 2 Petru 2:6 (şi contextul; vezi şi pasajele paralele din Iuda). Apropo, aceste texte inspirate de apocaliptica iudaică (cf. pseudepigrafele lui Enoh), ce susţinea printre altele ideea contactului sexual între îngeri şi femei în epoca antediluviană, sînt o dovadă grăitoare cum că Noul Testament nu are neapărat ultimul cuvînt în materie de exegeză la Vechiul.

Pe de altă parte, teologia medievală creştină, confiscată în cele din urmă de neo-platonism, a exacerbat viziunea negativă a sexualităţii, propulsînd deviaţionismul sexual printre păcatele cele mai grave. Origen, în Homilia in Genesim, susţinea încă interpretarea socială a sodomiei. Augustin însă prezenta deja cu vehemenţă noua obsesie sodomită (e interesant că, probabil, Origen s-a castrat în tinereţe "pentru Împărăţie" - lucru care face şi mai semnificativă opinia lui despre păcatul sodomit). Concepţia aceasta homofobă este în mod clar populară în secolele V-VI p. Chr. (vezi poemul anonim De Sodoma sau două novellae - 77 şi 141 - ale lui Iustinian). Petrus Damianus, într-un opuscul scris pe la mijlocul secolului XI, este cel care inventează substantivul sodomia (Liber Gomorrhianus, capitolul XXV). Petrus Cantor (De vitio sodomitico, secolul XII) asociază omuciderea şi sodomia drept cele mai "strigătoare la cer" păcate.

Pentru aceşti autori medievali, sodomia nu este atît actul homosexual, cît orice deviere de la uzul "natural" al sexualităţii (adică întru procreaţie). Mai mult, Thoma de Aquino considera acest gen de păcat mai grav decît violul, adulterul sau incestul (presupunînd că acestea constau într-o acuplare heterosexuală) - în pofida lui Alain de Lille care, cu doar un secol mai înainte, le subsuma pe toate categoriei de peccata contra naturam (asta nu înseamnă că Thoma era prost sau imoral, ci doar că disocia, invocîndu-l pe Augustin, între nenatural - transgresare a unei categorii intrinsece - şi sacrilegiu - ofensă împotrvia unei categorii extrinsece, primul fiind în mai mare măsură un atac la Creator, cel care a instituit ordinea naturală). Şi, poate amuzant, teologul iezuit Leonard Lessius plasa, la începutul secolului al XVII-lea, în generoasa categorie a "sodomiei" orice act sexual care nu favorizează concepţia, inclusiv sexul hetero cu femeia deasupra (ştiaţi, nu?, că "poziţia misionarului" e fundamentată teologic).

Aşa se face că, mai ales pe baza opiniilor unor bărbaţi care "singuri s-au făcut fameni (mai mult sau mai puţin figurat) pentru Împărăţia cerurilor", avem azi o discutabilă teologie a sexualităţii şi uităm că, ori de cîte ori dispreţuim "evanghelia socială", sodomizăm.

miercuri, 12 mai 2010

Religia NU este soluţia

Data viitoare cînd cineva (eventual un pastor) îţi spune că soluţia problemelor tale de familie (de relaţie, în general) este rugăciunea, simte-te liber să-l faci mincinos. Dacă insistă şi adaugă la "reţetă" studiul Bibliei sau implicarea în viaţa bisericii, dă-i una, poate se trezeşte la realitate. Pentru că realitatea atîtor analize statistice, precum şi a observaţiei cu ochiul liber, este că religia nu face nicio diferenţă cînd vine vorba de abuzuri de orice tip, de divorţ, de sex premarital etc. Dimpotrivă, religia complică cel mai adesea dinamicile disfuncţionale de familie, condamnînd oamenii la disperare sau moarte lăuntrică şi privîndu-i de dreptul la asistenţă specializată.

Între ţările occidentale, America, cea mai religioasă dintre ele, are cel mai mic procent de copii care cresc cu ambii părinţi biologici (63%). E doar una dintre multele măsuri ale ipocriziei religioase. Apropo, m-a întrebat cineva dacă exemplele pe care le dădeam aici (în al treilea paragraf) sînt reale sau produsul fanteziei mele. Din păcate, sînt cît se poate de reale. Religia (în speţă adventismul, aşa cum e el practicat în România) n-a făcut nici cît negru sub unghie pentru aceşti oameni. Dimpotrivă.

luni, 10 mai 2010

Dragă ano*

(*Această postare este adresată dragului meu anonim citat in extenso acum o săptămînă, recidivist.)

Aşa cum am promis, nu-ţi mai postez comentariile ce ţin de un dialog privat. Dar, pentru că refuzi oferta mea de comunicare electronică (motivele sînt - toate - rizibile), şi pentru că nu poate fi vorba de o "conversaţie" dacă vorbeşti de unul singur, îţi răspund - fără alternativă - tot public.

Mai întîi, repet: nu mă cunoşti (ceea ce nu e în sine o pierdere, dar se întîmplă să fie un pivot al dialogului nostru). Nu am nevoie de puteri paranormale să-mi dau seama de acest lucru. E suficient să te citesc. Dacă m-ai cunoaşte (măcar atît cît îţi permit măştile mele virtuale), nu m-ai suspecta de amvonită şi nu ai pune la îndoială sinceritatea ofertei mele de creştere împreună.

Continui să fii incoerent: îmi spui că uzez de "un filtru comunicaţional opac" pentru a mă ecrana "demiurg" (sic!) de informaţia ce ar trebui să-mi parvină din exterior, dar tu eşti cel care refuză comunicarea directă şi se opreşte la unu-doi-trei (după amvonica - inventez şi eu - reţetă "introducere-cuprins-încheiere"). Îmi spui că pierd creşterea dimpreună, dar tu eşti cel care fie se consideră prea matur pentru mine, fie mă consideră prea arogant pentru sine.

Ştiu cu siguranţă, dragul meu anonim, cu cine am de a face: un copil năzuros, un picuţ fricos, un picuţ dornic de afecţiune. O spui chiar tu: "puerili sîntem amîndoi". Eu accept deja realitatea aceasta. Aştept optimist să devină confortabilă şi pentru tine.

marți, 4 mai 2010

Tromboane apocaliptice

Am vrut încă de săptămîna trecută să zic o vorbă sau două despre această ediţie a O&P. Pe Cezar l-am cunoscut în treacăt în '99, pe cînd studia la AU. A avut atunci amabilitatea să-mi recomande nişte cărţi şi să mă ajute să le procur. Mi-e simpatic, măcar pentru că a renunţat la catedra de teologie şi scrie scenarii de film. Dar de aici vine cumva şi problema.

Emisiunea e cu adevărat bună în două privinţe:
  • demontează pe cît posibil interpretarea clasică adventistă la trîmbiţe; şi
  • atacă hermeneutica istoricistă - lucru excelent, cu valoare terapeutică, pentru adventistul obsedat de "împliniri profetice".
Are însă şi un mare defect: a imagina posibile aplicaţii (în viitor sau în trecut - nu contează) înainte de a face o analiză simbolică (intertextuală) şi teologică a textului Apocalipsei este o eroare impardonabilă. Cezar nu face decît să înlocuiască un scenariu (istoric, figurat) cu un alt scenariu (viitor, cică literalist), ignorînd natura simbolică şi teologică a textului. Să inţeleg că va veni o vreme în care toate cele trei tipuri (singura clasificare posibilă?) de asteroizi vor "ploua" pe pămînt, de la mic la mare? Nu care cumva să vină ăla mare mai întîi, să ne strice jucăria hermeneutică!

Vreau să-mi arate şi mie cineva măcar un singur detaliu din viziunile Apocalipsei care poate fi interpretat literal. Eu nu am găsit încă niciunul. Credeţi oare că anumiţi oameni vor fi transformaţi în stîlpi de susţinere ai templului ceresc? Că Hristos este miel sau leu? Că toţi locuitorii noii lumi vor purta haine albe, într-o penibilă culme de plictis cromatic? Că vom locui toţi într-o imposibilă cetate cubică? Că îngerii umblă cu seceri, potire şi peceţi? Unul, un singur detaliu de interpretat literal vreau să-mi arătaţi şi mie în viziunile Apocalipsei. Cît despre trîmbiţe, un indiciu: primele patru (şi poate nu doar ele) pot fi citite excelent în oglinda capitolului 1 din Geneza.

Şi pentru ca să-i fac în ciudă comentatorului citat de mine în postarea anterioară, vă somez să citiţi acest text savuros (de unde am furat, extinzîndu-i aria semantică, titlul acestei postări). Într-adevăr, mai mult decît de fascinul unei interpretări ar trebui să ne pese de ce are ea să ne spună despre Dumnezeu.

luni, 3 mai 2010

Reclamă şi reclamaţie

Am primit azi aici următorul comentariu:
Bogdane, (scuza-ma de incalcarea conventiilor blogistice) eu sunt de acord cu pozitia fratelui Cristescu mentionata mai sus in commentariul anonim in care te intreaba ce Biblie citesti. M-ar interesa o confruntare intro cele doua Biblii - a ta si a lui dar nu stiu la ce ar folosi. Asta pentru ca Bibliile voastre, amandoua par niste manuale de teologie bine ascutite si pregatite sa produca rani cat mai serioase. Din punctul asta de vedere sunteti la nivele sensibil egale. Blogul asta pare sa se transforme dintr-un forum teologic intr-o curte a scolii unde se impart pumni si picioare intre gastile de cartier dupa ore. Vezi tu, in scurtele pauze dintre pumnii in dinti si suturile in zona dorsala, mai apar niste trimiteri la Dumnezeul Bibliei doar pentru a va justifica agresivitatea si partizanismul. Deplorabil! Cel mai mult ma fascineaza cum tu si cu Sorin va gratulati mascat din virfurile edificiilor voastre cladite pe hotarele noii media. Acolo va simtiti in apele voastre si uitati ca ar trebui sa coborati de acolo si sa dovediti ca teologia voastra poate schimba vieti si poate sa se transpara characterul lui Isus. Cum te astepti sa se schimbe ceva in "sistemul ticalosit" Adventist din jurul Carpatilor daca lupta ta se da pe campul de bataie al legalitatii casatoriei tale sau pe cel al reprimirii "guzganului tuciuriu" cu preocupari "imbucuratoare". Poate ti-a scapat din vedere faptul ca prin jurul tau sunt atat de multi care asteapta sa primeasca ceea ce tu ai la indemana: apa despre care vorbea Isus cu femeia de la fantana lui Iacob. Deocamdata se pare ca o risipesti incercand sa stingi un incediu prea mare pentru tine si care speri sa te transforme in pompierul de la tabloul de onoare.
Să le luăm pe rînd. În primul rînd, identitatea polihronului este de multă vreme unul dintre secretele lui Polichinelle. Prin urmare, dragă anonimule, nu e nevoie să-ţi ceri scuze pentru că-mi spui pe nume. Ar fi fost însă frumos - recunosc - ca, tocmai pentru că faci acest lucru, să-ţi spui şi ţie pe nume. Ce zici?

Îmi pare rău să te dezamăgesc, dar Adventist de România nu s-a vrut niciodată un "forum teologic". Dimpotrivă. Am început să scriu fix despre şi pentru găştile din curtea şcolii. Faptul că mai comit şi texte teologice este un bonus, un defect profesional - sper eu scuzabil. Am însă o nelămurire: unde l-ai văzut tu pe Lucian Cristescu agresiv şi partizan? I-ai spus cumva şi lui ce-mi spui mie? (Dacă nu, nu te mai obosi - o să te citească aici.)

Eu şi Sorin abia ne cunoaştem. Şi, sincer să fiu, nici nu ştiu dacă ne simpatizăm. Sînt chiar curios pe unde ai dibuit tu urme de gratulare reciprocă. Din cîte ştiu, el păstoreşte efectiv - bănuiesc că pe bune. Eu o fac doar virtual - mai nou aici (am trecut link-ul şi la "Bloguri pe care le scriu"). Teologia mea, te asigur, schimbă vieţi în fiecare zi - pe a mea, de exemplu.

Aşa cum am mai spus de nenumărate ori (dar se pare că e greu de priceput), nu am nicio luptă de dus pe "cîmpul de luptă al căsătoriei" mele. Am un dinte împotriva unui sistem nesimţit (care a făcut şi mai face, probabil, victime - altele decît mine) şi a unor oameni ipocriţi. Mă tem că printre aceştia te numeri şi tu: dacă nu de la cele mai strigătoare la cer nedreptăţi, atunci de unde să începem schimbarea "sistemului ticăloşit"? "Characterul lui Isus" se dă pe faţă, printre altele, şi prin militantismul nereţinut împotriva nesimţirii, a ipocriziei şi a nedreptăţii. Chiar aşa - ce Biblie citeşti?

Nu am vocaţie de pompier. Dimpotrivă. Îmi stă mult mai bine suflînd în flacăra plăpîndă a unei revoluţii care merită să devină incendiu. Sînt piroman, poftim. "Apa vieţii" este în primul rînd... VIE - nu şlefuieşte perle teologice atunci cînd e nevoie de un cuţit (Cuvîntul e sabie, nu?) înfipt în inima unor hidoşi vampiri.

sâmbătă, 1 mai 2010

Feţe-feţe

Am aflat azi, prin încurcatele căi ale Domnului, de existenţa unui site la nivelul Diviziunii Euro-Africa dedicat abuzului sexual. Site-ul are versiuni integrale în mai multe limbi, printre care şi limba română. Designer-ul site-ului are în portofoliu, printre altele, chiar site-ul uniunii române - ceea ce amplifică şi mai mult ironia faptului că nu văd să existe vreun link la el niciunde în paginile adventiste din România (am pus eu, probabil în premieră, un banner aici pe blog, jos în dreapta).

Site-ul acesta, care există de aproximativ un an de zile, e promovat în Franţa, Italia, Germania (din cîte reuşesc să-mi dau seama pe internet), dar nu la noi. Conţine cîteva lucruri esenţiale cu privire la abuzul sexual, cîteva resurse utile (mai ales în măsura în care aveţi acces la limba engleză şi la o bibliotecă occidentală). Cînd vine vorba de ajutor efectiv, eşti trimis(ă) la departamentul Misiunea Femeii de la uniune. Se întîmplă s-o cunosc pe Teodora (da, sîntem veri primari). E o fată de zahăr. Dar în asistarea victimelor abuzului sexual nu cred să aibă vreo competenţă (lucru dovedit, măcar în parte, în cazul Georgianei Munteanu). Mai mult, ea e doar un pahar de fată dulce într-un ocean de mutre acre - de aici inutilitatea acestui site, care e doar o faţadă menită să mascheze lipsa de interes şi/sau competenţă a feţelor bisericeşti în cazurile de abuz sexual, o faţadă - paradoxal - ţinută la secret.

PS Am remarcat că e încă afişat pe pagina principală update-ul în care precizam că pastorul lui Vasile Fereşteanu nu e hirotonit. Vă anunţ că, între timp, a fost hirotonit. Pe cînd hirotonire de către biserică, pentru competenţe dovedite, în locul hirotonirii de către pastori, pentru obedienţă demonstrată? Şi nu mă refer doar la filozoful de Găujani.