vineri, 15 mai 2009

Plăcerile perverse ale democraţiei

Către finele secolului al II-lea, Tertullian scria în Apologeticum: "Oramus... pro statu saeculi, pro rerum quiete, pro mora finis" (XXXIX, 2). Descriind activităţile religioase ale creştinilor pentru a contra suspiciunea de subversivitate în ochii autorităţilor romane, Tertullian spune printre altele: "Ne rugăm... pentru starea lumii, pentru liniştea lucrurilor, pentru amînarea sfîrşitului" - sublinierea îmi aparţine. O asemenea afirmaţie poate părea scandaloasă, mai ales pentru adventistul obişnuit să se roage, dimpotrivă, pentru grăbirea sfîrşitului.

Tertullian nu avea doar motive apologetice pentru a spune aşa ceva (apropo - cuvintele lui mi-au adus aminte de editorialele de acum două decenii din Curierul adventist, mai ales de cele aniversare, din fiecare ianuarie ceauşist). Explicase deja (vezi XXXII, 1) că, potrivit apocalipticii lui, Imperiul Roman era... liniştea de dinaintea furtunii - în cuvintele apostolului Pavel, "cel ce împiedică... taina fărădelegii" (2 Tes. 2:7). Prin urmare, a te ruga pentru "amînarea sfîrşitului" nu constituia o trădare a patosului eschatologic, ci un gest de gratitudine faţă de harul de a mai avea încă timp. Răgazul nu este întotdeauna un dezastru. Pentru mulţi, este chiar şansa nebănuită a vieţii.

Pe lîngă sănătoasele motive propuse de Tertullian, eu am şi unul pervers pentru rugăciunea amînării sfîrşitului. Rezultatele alegerilor de la Conferinţele Transilvania de Sud şi, parţial, Banat promit un spectacol pe cinste. Democraţia este şi ea susceptibilă jocurilor de culise şi inerţiei masei de votanţi (cel mai adesea din ignoranţă şi indiferenţă). La Tg. Mureş cel puţin, deficitul de legitimitate al noii conduceri este cît se poate de clar (a se vedea proporţia voturilor), mai ales ţinînd cont că, din cîte înţeleg, majoritatea pastorilor (cei care cunosc, mai mult sau mai puţin, persoanele, nu doar numele propuse, şi care vor avea de a face cu ele) s-au numărat printre cei care au votat împotrivă.

Eu cred că Dumnezeu are simţul ironiei şi ne va permite să savurăm pe îndelete comédia. Nu de alta, dar unii actori doar aşa, huiduiţi de public şi mitraliaţi cu ouă şi roşii, vor intra în Împărăţia Cerurilor. Donează cineva muniţia?

12 comentarii:

  1. Atunci cand vizionezi o comedie, ceva placut are loc in interiorul corpului tau; poate ca voua vi se pare ca un bun scenariu pentru o comedie insa mie acest scenariu imi provoaca greata, o greata ca aceea ce ma incerca atunci cand urmaream o dezbatere politica. In fond parerea mea personala este ca iubitii nostri conducatori sunt mult mai interesati in prezent de calitatea scaunului pe care il ocupa decat de misiunea incredintata de Hristos. Dumnezeu sa-i odihneasca in pace.

    RăspundețiȘtergere
  2. Dragă Al.M, eu unul sînt împăcat cu ideea că ceea ce vedem adesea în biserică (mă refer mai ales la structurile ierarhice) este politică. Dizgraţios mi se pare doar că punem politichia nostră pe seama Duhului. Da, Dumnezeu este suveran peste tot ce se întîmplă. Dar asta nu înseamnă că îi şi inspiră pe cei atinşi de ve(n)detism şi alte năravuri deloc spirituale. Sau, conform unei paradigme din VT, îi inspiră în rău tocmai pentru ca să le pună, în văzul lumii şi cu prada scăpînd de sub nas, capac. Apropo, am scris intenţionat comEdie.

    RăspundețiȘtergere
  3. Si care este legatura cu amanarea revenirii?

    RăspundețiȘtergere
  4. Proportia voturilor contra. Hmmm... Scorul cel mai echilibrat la TrS l-a obtinut Secretarul. Insa dintre presedintii de conferinta cred ca cel mai mic procentaj de voturi pentru s-a inregistrat in dreptul conferintei Moldova.
    Apropo, cum s-ar intelege faptul ca prin cumulul pe care AA l-a obtinut la Moldova se reduce biroul executiv (sau cum s-o fi numind) de la 5 (numar impar) la 4 membri. La balotaje votul presedintelui va conta dublu? Sau cumulul e doar temporar pentru (re)ciclarea altor personaje?

    RăspundețiȘtergere
  5. Pai din cate vad singurul cu probleme este Szasz Ernest. La restul cu un procent de vreo 70% nu mi se pare deloc nelegitim.
    De ce nu l-au votat nici macar maghiarii? Or fi stiind ei de ce...

    RăspundețiȘtergere
  6. Ano dragă,nu există birou executiv. Singurul for în care se adoptă decizii prin vot este comitetul executiv. În rest, preşedintele are o putere de decizie destul de mare, consultîndu-se doar cu secretarul şi trezorierul (doar ei sînt administratori, nu şi directorii de departamente).

    Comentariul meu cu privire la Banat şi TransSud vizează personaje care au avut deja suficient timp să-şi demonstreze nulitatea sau să se discrediteze, spre deosebire de PP de la Bacău. Aşa că nu e vorba doar de procente în sine, ci şi de ridicolul perpetuării unor situaţii care s-au dovedit neproductive. O conferinţă - oricare ar fi ea - nu are nevoie de un preşedinte care şi-a construit faima prin orice altceva decît experienţă pastorală.

    RăspundețiȘtergere
  7. Ehe... La TrS au fost trimisi sa mai rediscute propunerile dar s-au mentinut fermi pe pozitie. Si cum in democratie 1 vot = 1 vot, nu conteaza ca voturile au venit dinspre laici (apropo avand in vedere votul secret de unde se stie preponderenta voturilor nelaicilor?) sau dinspre aparatul clerical. Conteaza doar numaratoarea. Oricum am avut ceva palpitatii pentru ca stiind ca la alte conferinte au fost peste 250 de votanti cand am auzit "voturi pentru 112" am zis: "Hopa! Vox populi adevar graieste!". Chiar si onor presedintele Uniunii a declarat la cald ca a fost o "revolutie" (sau lovilutie?) la TrS. Ca totul era pregatit din vreme o demonstreaza zvonurile despre miscare existente pe piata inca de dupa alegerile de la Uniune si faptul ca la 2 minute deja am primit prin e-mail vestea insotita de un scurt CV (spre deosebire de celelalte conferinte unde nu prea au existat prezentari biografice sau daca au existat erau foarte sumare).
    PS Metodologic avea voie sa iasa LC presedinte sau ES secretar din moment ce nu erau parte integranta (cu arme si bagaje) a conferintei TrS? Presupunand ca regulamentele permit (altfel nu cred ca se ajungea aici) ar fi permis de ex. si pentru Edi Constantinescu sa concureze?

    RăspundețiȘtergere
  8. Nu, nu cred că, în mod normal, pot fi aleşi în funcţii pastori care nu fac parte din conferinţa respectivă - aşa cum nici la uniune nu sînt aleşi pastori din alte uniuni ş.a.m.d. Dar există precedent, iar, în România, asta e suficient pentru a transforma un abuz în literă de lege. Cît despre votul secret, nu e nimic secret :)

    RăspundețiȘtergere
  9. Prieteni,
    Just for the record, cum ar spune fratii nostri de peste garla, pentru ca nu exista reguli suficient de clare, si cum istoria noastra e destul de saracuta in materie de ani vechime ca sa poata impamanteni o regula, si pentru ca ducem lipsa de OAMENI, cu regret trebuie sa spun ca este obisnuit sa ne trezim cu presedinti de conferinta parasutati de la alte conferinte peste noapte. Dupa modelul american (sic!)
    Ca Edi Constantinescu ar putea teoretic sa "candideze" este total "legal".
    Problema este ca nu avem probleme. Aluziile facute de polihronu sunt dureroase. Dureros de adevarate. Daca un PM sau LC revin in forta, este pentru ca generatiile urmatoare sunt incapabile sa anuleze traditia printr-un efort de vointa, educatie, efort si munca, adica munca dintr-aia pe branci!
    PM, LC, ES, si lista poate continua la infinit cu CM, LF, DD etc sunt niste prizonieri ai destinului. Destinul de a fi sus. Ei n-au nici o vina. Domniile lor nu s-au propus sau votat. Noi toti am facut-o indirect! SI am facut-o lata, lunga si adanca! (Durerea) Daca as vrea sa palmuiesc pe cineva acela sunt eu!
    Mult succes alesilor! Mai bine zis bafta!

    RăspundețiȘtergere
  10. Zic şi eu, prieteni. Am verificat şi este cu totul legală numirea sau alegerea în funcţie a unui pastor din afara conferinţei. Da, şi Edi Constantinescu ar putea fi propus şi ales preşedinte al unei conferinţe din România.

    Situaţiile de acest gen au însă în mod normal o justificare practică - existenţa unei nevoi care nu poate fi împlinită de nimeni altcineva pe plan local. Dacă la Banat acum ani puteam crede că era nevoie de IB, mă îndoiesc că TransSud rămăsese fără opţiuni.

    În fine, aşa cum sugerează şi ano, problema este, în acest caz, a publicului mare consumator de iluzii. Dacă Adventist de România îşi propune ceva, ar fi tocmai să vindece încet-încet unele dintre aceste iluzii. În rest, le urez tuturor (LC, ES, HT, PM şi oricum i-ar chema) succes. Nu au în acest adventist de România un duşman, ci un prieten care nu ezită să le spună adevărul.

    RăspundețiȘtergere
  11. Urmatoarea curiozitate a mea e daca LC o sa lase, a) "placerea" locuitului in Bucuresti (langa un pod celebru) si implicit "ne"placerea (mai ales financiara daca se va opta pentru avion) unei navete pentru b) tihna locuitului intr-o urbe cu un ritm ardelenesc mai molcom.

    RăspundețiȘtergere