miercuri, 27 mai 2009

Integrişti neintegraţi

Există în dezvoltarea unui copil un moment crucial, în care imaginea mamei mereu disponibile şi atente se suprapune, în mod normal, peste aceea a mamei absente, distrase. Se realizează astfel integrarea emoţiilor pozitive şi negative resimţite faţă de o aceeaşi persoană. Adesea, din varii motive (care ţin de mediu, uneori chiar de mamă), integrarea nu are loc, copilul nereuşind să înţeleagă şi să accepte limitele şi defectele figurii materne.

Acest elementar eşec emoţional este matricea în care mulţi îşi toarnă personalitatea şi concepţia despre viaţă. Este una dintre rădăcinile multelor forme de reducţionism maniheist - tendinţa de a vedea totul în alb şi negru. Mama nu poate fi decît bună, chiar dacă te abuzează (dispar limitele). Sau, dimpotrivă, mama nu poate fi decît rea, deşi poate că se sacrifică pentru tine şi este chiar agreabilă (limitele sînt folosite ostil şi revendicativ).

Biblia ne prezintă un Tată care, pe măsură ce copiii cresc, îi învaţă nuanţele şi paradoxurile vieţii. El Însuşi, Dumnezeu, este şi prezent, şi absent. Şi curtenitor, şi arbitrar (recitiţi Geneza 2, nu doar pentru pomul cunoştinţei, ci şi pentru o zi din şapte, dacă aveţi probleme cu ultima afirmaţie). Creştinii care se îndoapă cu certitudini, de la răspunsurile prefabricate din literatura catehetică la rigorismul etic, speculat politic, sînt inaderenţi la însăşi relaţia care ar trebui să le furnizeze, doar ea, certitudinile - relaţia cu necuprinsul, infinit nuanţatul, tainicul şi surprinzătorul Dumnezeu.

Gîndiţi-vă la copiii rupţi între o mamă "sfîntă" şi un tată "irecuperabil" - cînd, în realitate, nu există om fără calităţi şi defecte. Gîndiţi-vă la credincioşii care nu tolerează nicio disonanţă cognitivă, care trebuie să găsească explicaţii chiar şi în detrimentul adevărului. Gîndiţi-vă la toate formele de stigmatizare şi intoleranţă, născute din nevoia de iluzii. Dacă Isus ar trăi astăzi, acel Isus care acum două mii de ani umbla cu leproşii, prostituatele şi samaritenii, mă tem că nu în preacucernice biserici ar fi de găsit, ci în mijlocul oricărei minorităţi discriminate religios (ce-aţi zice dacă am pune în capul listei comunitatea gay?).

6 comentarii:

  1. Ma-ntrebam cand vei incepe o discutie despre ei, comunitatea gay...:)
    Traiasca libertatea de alegere! Cel putin un prezbiter gay din totalul de trei!
    Cazul VF a fost prajitura pe langa ce prevad ca o sa iasa dintr-o simpla paranteza...:)

    RăspundețiȘtergere
  2. Din nou, ano dragă, paranteza mea din final chiar este o "simplă paranteză". Nu sînt pro-gay, iar "affirmative action" mi se pare în întregime o prostie. Dar nu ţi se pare penibil că nişte oameni care militează pentru libertatea de conştiinţă atunci cînd vine vorba de ei înşişi nu au nicio problemă în a condamna exclusiv pe criterii religioase o altă minoritate? Iar asocierea unui stil de viaţă liber consimţit cu abuzul sexual al minorilor este o... (în lipsă de un cuvînt mai bun) nesimţire.

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu sunt inca sigur de directia cuvantului "nesimtire", chiar daca ma vizeaza, nu ma ofenseaza. Eu am pus impreuna aceste doua tipuri de caz doar dpdv al gravitatii si al neobisnuitului in biserica, si subliniez, nu au nimic in comun.
    Ce este ciudat pentru mine este duplicitatea cu care biserica trateaza subiectul gay. Nu are nici puterea de a sta ferm pentru "principii" ca miss California, nici nu iese la inaintare cu prezbiteri/pastori gay ca sa dovedeasca deschiderea catre "minoritati".
    In ceea ce priveste caracterul de paranteza totala al afirmatiei tale, te-as crede daca ai fi pus categoria cu pricina mai pe locul 3-4, nu chiar in capul listei...:)
    Ca exercitiu de gandire si testare a publicului consider paranteza ta foarte oportuna.
    Cred ca se mai pot gasi luari de pozitie in ceea ce priveste subiectul in Adventist Today, trebuie sa mai cercetez. Goldstein are o pozitie cel putin interesanta, (in lipsa de un cuvant mai bun). Daca mai gasesc dezbaterea o sa postez un link.

    Mi-a placut descrierea lui Dumnezeu, prezentul absent tata.

    RăspundețiȘtergere
  4. Mulţumesc de clarificare. Am ales o formulare generală tocmai pentru că nu ai asociat în mod clar, pe fond, abuzul sexual cu homosexualitatea. Deci "nesimţire" nu se aplică afirmaţiei tale.

    Despre paranteză: eu am întrebat doar dacă nu cumva atitudinea "noastră" faţă de homosexuali este cel mai clar exemplu de "integrism neintegrat". Asta nu înseamnă că nu există subiecte la fel de importante care ar putea ilustra maladia asta.

    Mă bucur că ai prins şi substanţa (teologică) a postului meu, nu doar paranteza cu bucluc :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Hmmm, ciudate afirmatii. Chiar este duplicitate in aceasta problema? Eu stiam ca nu. Adica pozitia Bisericii e foarte clara.

    Si este atat de clara incat baietii si fetele mai vesele au iesit din Biserica si si-au facut ei un grup. In Biserica Adventista homosexualitatea si abuzul nu sunt acceptate si nu sunt practici "gri". Ca mai sunt unii care descopera noi placeri pe parcurs sau vin cu ele de acasa asta e o alta problema. Ca sunt unii care discuta, isi dau cu parerea (cum ofacem noi acum) asta nu inseamna ca restul sunt de acord...

    RăspundețiȘtergere
  6. Duplicitatea despre care vorbim aici nu vizează atitudinea adventiştilor faţă de homosexualitate în general sau faţă de acceptarea ei în biserică, ci lipsa de reacţie cvasi-totală la crearea de politici publice anti-gay exclusiv pe criterii religioase (discuţia este vie în America, vezi povestea cu Miss California, dar nu este absentă nici în România).

    RăspundețiȘtergere