Într-un comentariu pe marginea unei cărţi despre teologia rastafariană, Ben Myers scrie: "...limbajul este în sine acţiune. Limbajul este faptă, praxis, eliberare. Nu există transformare mai radicală decît aceea a discursului. Pentru Israel, însăşi fiinţa lui Dumnezeu se descoperă ca eveniment de limbaj eliberator - evenimentul Cuvîntului divin." Rastafarienii cultivă muzica (reggae) în detrimentul eticii. Iar asta aminteşte de zidurile Ierihonului, care au căzut nu din acumularea de fapte bune împotriva lor, ci din asaltul muzical.
Vă invit, citînd acest fragment, să regîndiţi relaţia dintre teorie şi fapte, dintre teologie şi credinţă, dintre discurs (fie el şi politic) şi realitate. Poate că astfel de consideraţii vă vor prilejui fertile momente de tăcere teologică. Tăceri din care să se nască, pură şi purificatoare, muzica.
PS O altă pistă de meditaţie ar putea fi cea oferită de această postare despre un recent referendum elveţian.
Niciun comentariu:
Comentariile noi nu sunt permise.