marți, 23 martie 2010

Bun şi rău

Pastorala de vineri a papei către catolicii irlandezi a stîrnit reacţii diverse. Eu vreau doar să remarc două lucruri. Spre deosebire de alţi lideri religioşi (mai ales de pe la noi), Benedict al XVI-lea are demnitatea să recunoască existenţa unei "griji nepotrivite pentru imaginea Bisericii şi pentru evitarea oricărui scandal". Contextul este - evident - istoria muşamalizării abuzurilor de minori de către feţe bisericeşti în catolicismul mondial. Sînt sigur însă că putem detecta maladia spirituală incriminată de către papă în multe alte aspecte ale vieţii bisericilor. În al doilea rînd, e trist că soluţiile sugerate de către pontiful roman sînt... rugăciunea şi adoraţia euharistică. Sacramentalismul catolic tocmai şi-a demonstrat, dacă mai era nevoie, în criza generată de dezvăluirea abuzurilor sexuale, caracterul aberant şi insuficient. Benedict crede că tot mania sacramentală este răspunsul. Hristos "este" - trist - doar în ostie, nu şi în viaţa bisericii. Dacă Hristos, "prezent" în cuminecătură, nu poate vindeca sufletul oficiantului (care împărtăşeşte cu aceeaşi mînă cu care abuzează), de ce am căuta vindecare în superstiţia seculară a unui creştinism decerebrat?

5 comentarii:

  1. Poli, poli, esti matale constient ca unii vor intelege din postarea ta doar ca Benedict e mai demn decat liderii nostri religiosi? Si ca te dai cu fiara? :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Myo, fii buna si nu ma instiga sa scriu despre fiara. Nu de alta, dar eu cred ca nu exista granite confesionale pentru crestinismul apostaziat. Eu vad aspecte fioroase in toate bisericile. Sa nu mai vorbim de faptul ca primii adventisti, americani cum erau, habar n-aveau de crestinismul bizantin. Ce, ortodocsii nu sint fiara? :D

    RăspundețiȘtergere
  3. Ca Papa Benedict incearca sa pastreze imaginea grandioasa a bisericii sale e de inteles. Prin ce metode? Ce vrei Poli, sa-si ceara iertare victimelor? Oricum ele sunt victime si au nevoie de vindecare...
    Pe mine ma intristeaza altceva. Sunt lideri religiosi care tin foarte mult la imaginea lor si uneori reusesc sa faca asta stricand intentionat imaginea altora. Cum poti sa te aperi de unul care manipuleaza chiar si imaginea semenilor doar ca este lider?

    RăspundețiȘtergere
  4. Poli, uite ce zice Hotnews: "diocezele, seminariile si celalate institutii religioase din Irlanda". De ce scandalul pedofiliei este in aceasta zona geografica?

    Apoi "Papa Benedict si-a exprimat vointa de a se intalni cu victimele abuzului sexual pentru a cunoaste personal suferinta acestora".
    Cate victime vor fi dispuse sa stea fata in fata cu liderul catolic?
    Si aceasta "cunoastere" poate fi vindecare?
    Ce complicat!

    RăspundețiȘtergere
  5. Singura aparare este sa uiti de imagine - a ta sau a altora. Sint lucruri mai importante despre mine si despre tine decit iluziile pe care ni le facem despre noi insine.

    Irlanda nu e deloc singura "zona" afectata de acest scandal. Au mai fost si mai sint SUA, Germania, Brazilia s.a. Irlanda e insa traditional catolica - pina nu demult tot auzeam de atentate si forte paramilitare implicate in conflictul irlandez dintre catolici si protestanti.

    Gestul papei de a se intilni cu victime ale abuzului este mult mai mult decit fac alti lideri religiosi pentru asemenea oameni.

    RăspundețiȘtergere