Dizarmoniile care ne unesc

Trebuie să spun din capul locului că titlul acestei postări îi aparţine lui Benone Burtescu. Asta pentru ca să eliminăm orice suspiciune de plagiat. Apropo de plagiat: dincolo de faptul că este, după normele societăţii occidentale de astăzi, condamnabil în sine, cred că - mai grav - el semnalează o secătuire interioară, un vid de idei (concept drag lui Lucian Cristescu). Dacă ceea ce plagiezi sînt mai ales "experienţele" altora, atunci nu faci decît să depui mărturie despre puţinătatea propriei vieţi sau, deloc mai atrăgător, despre complexul de inferioritate care îţi macină viaţa.

E adevărat, e ceva extrem de dizarmonios în modul în care a luat fiinţă ultima carte de imnuri. Şi, dincolo de calitatea produsului, mereu perfectibil, trebuie rezolvată probabil disonanţa originilor. Poate pe parcurs vom redescoperi cu toţii frumuseţea Galileanului (nu cartea).