O epistolă

*A se citi mai întîi Mea culpa.

În Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea, biserica locală este singurul for decizional în privinţa calităţii de membru, comitetului bisericii locale revenindu-i în exclusivitate iniţiativa unor asemenea decizii. Astfel, şi primirea de noi membri, şi transferul de la o comunitate la alta, şi acţiunile disciplinare sînt atributul plenului adunării administrative, la propunerea comitetului.

Dreptul de recăsătorire nu este altceva decît decizia anticipată a unui comitet de a nu merge cu propunere disciplinară în faţa unei adunări administrative în cazul unui membru care se recăsătoreşte. De aceea, ţine în mod direct de calitatea de membru şi cade în competenţa exclusivă a bisericii locale. Cu alte cuvinte, nerecunoaşterea dreptului de recăsătorire este în fapt o propunere de punere sub disciplină în eventualitatea recăsătoririi membrului în cauză. Comitetul executiv al conferinţei sau al uniunii nu are nicio competenţă în domeniu, netrebuind să valideze hotărîrea comitetului local şi neavînd dreptul să o declare nulă.

După cum ştiţi deja, nu există vreo decizie la nivel de conferinţă sau uniune care să declare nulă recunoaşterea dreptului de recăsătorire în cazul Bogdan Gheorghiţă. Iar dacă ar exista, respectiva decizie ar fi ea însăşi nulă, din motivele prezentate mai sus. Dvs. aveţi de a face doar cu opinia personală a preşedintelui conferinţei. Insistenţa fr. Cristescu este abuzivă şi nu izvorăşte decît din nevoia de a justifica alte abuzuri din trecutul recent.

În cazul dreptului meu de recăsătorire, au fost respectate toate procedurile bisericii, iar singurul for care are dreptul să evalueze şi să se pronunţe asupra datelor cazului a luat o decizie încă din noiembrie anul trecut. Respectiva decizie a fost deja reconfirmată în decembrie, anul trecut.

Mai mult, fr. Cristescu nu este imparţial în demersul dumnealui. Sînt întors în ţară de patru ani de zile. În tot acest timp, dumnealui nu a discutat niciodată personal cu mine despre căsătoria şi divorţul meu, deşi a ascultat-o pe fosta mea soţie expunîndu-şi punctul de vedere. Dacă pînă în primăvara aceasta era o datorie de onoare să mă caute personal, de cînd este preşedintele conferinţei din care fac şi eu parte, este o datorie pastorală. Or, dumnealui caută să vă impună fără pic de legitimitate o opinie privată, deşi nu îşi face minima datorie pastorală faţă de mine.

Pentru că hotărîrea din noiembrie anul trecut în privinţa dreptului meu de recăsătorire este încă perfect valabilă, socotesc că orice discuţie pe marginea ei este neavenită. După cum i-am comunicat deja fr. pastor Ban, nu găsesc că există vreun motiv pentru care să vin din nou în faţa comitetului cu vreo solicitare de discuţie a cazului meu, nici cu toate informaţiile prezentate în decursul anului trecut. Evident, vă stau la dispoziţie pentru orice alte chestiuni.

PS Eu sînt singurul în măsură să iniţiez o discuţie despre dreptul meu de recăsătorire. Fratele Cristescu trebuie să se hotărască: ori hotărîrea de anul trecut este nulă, caz în care nu are de ce să vină la comitet pentru rediscutarea problemei (pentru că nici conferinţa, nici preşedintele ei, nici comitetul din Mediaş nu pot iniţia discuţia), ori hotărîrea nu este nulă, lucru dovedit tocmai de insistenţa dumnealui pentru rediscutarea cazului. Este ilogic să susţină că hotărîrea este nulă şi să ceară în acelaşi timp o nouă decizie. Dacă hotărîrea din noiembrie ar fi nulă, eu sînt singurul care ar avea dreptul să ceară comitetului o rediscutare. Dar hotărîrea din noiembrie nu este nulă, pentru simplul motiv că nu există în dreptul bisericesc adventist o instanţă competentă superioară comitetului bisericii locale. Care comitet s-a pronunţat deja de mai multe ori decît era normal.

PPS Se tot vehiculează ideea cum că nu ar exista "dovezi" ale infidelităţii fostei mele soţii. Recitiţi vă rog Manualul Bisericii şi veţi vedea că nu se specifică ce anume constituie dovadă suficientă a infidelităţii. Asta înseamnă că rămîne la latitudinea instanţei competente (a comitetului) să decidă ce anume reprezintă dovadă şi ce nu. Fr. Cristescu poate avea o definiţie personală, dar nu are voie s-o impună majorităţii comitetului. Faptul că nu acceptă o decizie perfect valabilă îl priveşte şi ţine de psihologia dumnealui. Din nefericire pentru dumnealui, biserica funcţionează după principiile democraţiei reprezentative.