Subtexte

Săptămîna asta s-a împlinit anul de cînd scriu acest blog. Nu văd altă modalitate mai bună de a sărbători decît explicarea, în sfîrşit, a textelor greceşti de pe frontispiciu. Primul este un citat din Bildad (cartea lui Iov, versiunea LXX): "Căci viaţa noastră pe pămînt este (doar) o umbră". Al doilea e din Pindar (poet liric de secol V a.Chr.): "Omul este visul unei umbre". Cel din urmă e dintr-o descriere a lui Luca, evanghelistul şi hagiograful: "Astfel încît, atunci cînd trecea Petru, măcar umbra (lui) să cadă peste vreunul dintre ei" - umbra tămăduitoare a creştinului. Acest blog se vrea umbra terapeutică a unui vis al unei umbre :)

Tot linkuri

Cărtărescu, despre Geoană, cu compasiune. Tot Mihai Goţiu, despre Babilon, cu poze din rai. Mugur Vărzariu, despre anti-semitism şi creştinism, pe bună dreptate.

Am de asemenea plăcerea să vă invit la Open Source Church.

Plaga plagiatului

Pentru adventiştii (foşti sau actuali) încă scandalizaţi de plagiatul din opera lui EGW, acest articol-recenzie al lui Cristi Rogozanu e lectură obligatorie. Subscriu integral (poate nu ştiaţi) la punctul lui Hennig de vedere (ilustrat magistral de Luther Blissett).

Vissi d'arte

Un moment frumos, despre care scrie excelent Mihai Goţiu.

Despre biserică?

Prezentarea aceasta (subtitrată şi în română - click pe "view subtitles" şi alege "Romanian" din meniu) mi-a adus aminte de preşedintele uniunii, care îmi spunea "nu pot să trec peste regulă", deşi nu mi-a spus niciodată măcar despre ce regulă e vorba (iar eu am serioase dubii că ştie despre ce vorbeşte).

Cel mai vechi text ebraic

După îndelungate eforturi de reconstrucţie, aşa pare să fi arătat pe la 1000 a. Chr. textul de pe ostraconul găsit acum un an şi jumătate la Khirbet Qeiyafa. Interesant este că el trebuie citit cel mai probabil de la stînga la dreapta (sau, cu o rotaţie de 90° în sensul acelor de ceasornic, de sus în jos, pe coloane de la dreapta la stînga), şi că orientarea literelor nu ţine cont de un punct de reper fix. De asemenea, par să lipsească atît articolul, cît şi marca acuzativului. Una dintre interpretări sugerează că este vorba de o exortaţie la justiţie corectă în cazul clasicelor categorii defavorizate - sclavul, văduva, orfanul şi străinul (imigrantul).

PS Pentru interesaţi, unul dintre puţinele comentarii echilibrate este acesta.

Rizibile aberaţii

Un amic mi-a atras atenţia asupra unui text halucinant semnat de directorul de tineret de la Conferinţa Oltenia. Pe George îl cunosc de mai bine de-un deceniu - e un tip cald, de treabă, cu inimă mare. Îi împărtăşesc în principiu opiniile cu privire la subiectul abordat. Dar nu pot să nu-l taxez pe teologul din el pentru erorile de argumentare comise.

George nu cade în păcatul asocierii poveştii lui Onan cu masturbarea. Dar lectura lui la Leviticul 15 şi alte cîteva pasaje biblice este complet greşită. În primul rînd, poluţia nocturnă, acuplarea sexuală şi menstruaţia - e adevărat - aduceau, potrivit legislaţiei mozaice, statutul de "necurat" (vezi Lev. 15:16-24). Dar revenirea la puritate rituală nu necesita niciun fel de jertfă, ci doar trecerea unui timp prestabilit şi îmbăierea. Prima (v. 1-15) şi ultima parte (v. 25-30) a capitolului tratează cazurile patologice, excepţionale de impuritate genitală (termenii folosiţi în original sînt diferiţi). Pentru acestea erau prevăzute şi sacrificii, aceleaşi ca în cazul leprei (sau al naşterii - cf. Lev. 12). Astfel, devine clar că - în al doilea rînd - George se înşală cînd spune că "poluţia nocturnă intra în rîndul păcatelor fără voie" (nu-mi aduc aminte să fi întîlnit altundeva asemenea aberaţie). Mai mult, singurul motiv pentru care sexualitatea nu avea ce să caute la templu era disocierea drastică de cultele păgîne, în care sexualitatea juca frecvent un rol semnificativ (vezi episodul din Numeri 25). Torah nu sugerează cîtuşi de puţin că sexualitatea este inerent păcătoasă.

În al treilea rînd, şi George, şi alţii trebuie să priceapă o dată pentru totdeauna că Biblia nu vorbeşte nicăieri despre masturbare. Dumnezeu pare să fie mai discret decît mulţi moralişti creştini, abţinîndu-se să legifereze abuziv intimitatea. Da, cred că intimitatea autentică nu se realizează de unul singur/una singură. Dar cred fără reţineri şi că orice apel la "puritate morală" bazat pe sentimentul de vinovăţie este mai dăunător decît poate fi vreodată masturbarea. În fine, cine o citeşte pe Ellen White la acest subiect, indiferent că acceptă sau nu argumentele ei medicale, nu poate să nu observe că (în prima şi cea mai importantă lucrare despre "viciul tainic") ea se adresează mamelor, nu adolescenţilor. Şi că le vorbeşte mamelor în primul rînd despre ele însele ca model pentru fiii şi fiicele lor. Cred că trebuie să urmăm exemplul profetesei, şi să educăm în primul rînd părinţii dintre noi. Lor le revine datoria ca, integri, oneşti şi iubitori, să-şi modeleze copiii pentru nobleţe şi fericire conjugală - fără absurde argumente biblice, fără inutile complexe de vinovăţie, fără apel la altă autoritate decît propria experienţă fericită de viaţă.

Pastor în medicină

Fac alergie la ideea că moartea lui Isus pe cruce a fost cumva nenaturală. E clar că experienţa morţii a avut pentru Isus o semnificativă componentă emoţională (atestată începînd cu hematidroza din Ghetsemani şi terminînd cu sentimentul abandonului de pe cruce). Dar nu e nimic supra-natural în asta. Isus a fost un prieten trădat, un acuzat pe nedrept, o victimă inocentă. Şi tocmai în nevinovăţia Lui, în moarte ca destin nemeritat, stă purtarea păcatelor lumii, nu în vreo experienţă mistică, excepţională a morţii.

Am urmărit aseară, întîmplător, o ediţie a Oxigenului lui Edi Constantinescu. Simpaticul, curajosul şi de obicei bine informatul pastor glosează clasic pe tema morţii lui Isus - Isus n-a murit pentru că a fost crucificat, ci dintr-un sfîşietor chin lăuntric. În sprijinul acestei aserţiuni, Edi aduce argumente medicale, plecînd de la Ioan 19:34. Sîngele şi apa din mărturia lui Ioan ar fi fost semn că "sîngele se descompusese în hemoglobină şi plasmă". Hemoglobina nu este însă unul dintre elementele figurate ale sîngelui, ci un pigment proteinic al hematiilor. Mai mult, singurul proces natural prin care elementele figurate se separă de plasmă este coagularea (doar în condiţii de laborator se poate recurge la centrifugare). Prin urmare, "hemoglobina" lui Edi nu avea cum să fie lichidă.

Niciuna dintre teoriile fiziologice ale morţii lui Isus nu vorbeşte despre "descompunerea" sîngelui. "Sîngele" lui Ioan este sînge lichid, iar "apa" este cel mai probabil plasma acumulată intrapleural în urma unui edem pulmonar. Aici mai apare o problemă. Edi spune, parţial corect, că "dintr-un cadavru nu curge sînge". Da, pe masa de disecţie, în poziţie orizontală, lucrul acesta e adevărat. Dar imediat după survenirea decesului, şi pentru ore bune mai apoi, sîngele nu se coagulează (s-au făcut în trecut transfuzii post-mortem, elementele figurate din sîngele prelevat din cadavre dovedindu-se viabile), iar în poziţie verticală ascultă de legea gravitaţiei.

Nu, Isus nu a fost singurul om care a murit şi de inimă rea (că nu putem ignora torturile cît se poate de fizice la care a fost supus). N-a fost nimic unic în fiziologia morţii Lui. A fost însă Miel - viaţă nevinovată care suferă o moarte nevinovată. Doar în această realitate teologică stă unicitatea morţii Sale.

Autoportret de împrumut

Este delectant să te descoperi anamorfotic în ochii altora. Am auzit de-a lungul timpului lucruri dintre cele mai interesante despre mine - că aş suferi de o maladie mortală, că aş fi homosexual, că aş fi fost internat pentru o vreme la psihiatrie. Dar astea sînt fleacuri pentru apărătorii adevărului. Cele mai importante diformităţi care îmi sînt de obicei atribuite sînt acestea:

1. Sînt arogant - o spun fără excepţie oameni care nu au condescendenţa să mă caute personal nici măcar în chestiuni care mă privesc în mod nemijlocit.

2. Sînt umanist - adică nu spiritual. Acuzaţia asta mă flatează, deoarece vine de la oameni care, fără excepţie, folosesc "spiritualitatea" drept scuză pentru orice mîrşăvie şi, în mod special, pentru lene intelectuală.

3. Sînt sceptic cu privire la EGW - păcat capital pentru adventismul fetişist de pe la noi, care ignoră următoarele clarificări ale Conferinţei Generale, formulate acum aproape trei decenii: "noi nu credem că scrierile lui Ellen White pot fi folosite ca bază doctrinară" şi "noi nu credem că scrierile lui Ellen White epuizează sensurile Scripturii". Dacă EGW însăşi, acum un secol şi mai bine, nu făcea din acceptarea "mărturiilor" (în ghilimele pentru că e termen tehnic, nu pentru că le contest valoarea) o condiţie a calităţii de membru, astăzi nu poţi colabora la vreo publicaţie adventistă din România dacă se spune despre tine că eşti anti-EGW.

Prin urmare, vă descurajez să-mi mai citiţi blogul în 2010, nu cumva să vă infestaţi cu indezirabile virusuri ;)

PS Mă aştept ca poliţia lexicală să semnaleze urgent eroarea strecurată intenţionat în textul de mai sus :)