sâmbătă, 9 ianuarie 2010

Cel mai vechi text ebraic

După îndelungate eforturi de reconstrucţie, aşa pare să fi arătat pe la 1000 a. Chr. textul de pe ostraconul găsit acum un an şi jumătate la Khirbet Qeiyafa. Interesant este că el trebuie citit cel mai probabil de la stînga la dreapta (sau, cu o rotaţie de 90° în sensul acelor de ceasornic, de sus în jos, pe coloane de la dreapta la stînga), şi că orientarea literelor nu ţine cont de un punct de reper fix. De asemenea, par să lipsească atît articolul, cît şi marca acuzativului. Una dintre interpretări sugerează că este vorba de o exortaţie la justiţie corectă în cazul clasicelor categorii defavorizate - sclavul, văduva, orfanul şi străinul (imigrantul).

PS Pentru interesaţi, unul dintre puţinele comentarii echilibrate este acesta.

Niciun comentariu: