Şi pentru că Enthousiasmos a stat destul în music box, iar vara ne face să tînjim halucinant după fabuloase perdele de apă sau răcoroase lacuri de munte, puteţi asculta acum trei mostre de pe albumul Wasserspiele (dedicat în întregime temei acvatice în literatura pianistică romantică şi impresionistă) al artistului german de origine română Eduard Stan.
miercuri, 14 iulie 2010
Apendice fricţional şi fantezii acvatice
Am uitat să-l trag de mînecă pe Florin Lăiu şi într-o altă chestiune. Dom' profesor sugerează - nici mai mult, nici mai puţin - că a mînca porc este un păcat pasibil de pedeapsă divină. Vreau şi eu să văd acel articol de lege mozaică în care sînt prevăzute pedepse (omeneşti măcar) pentru consumul de porc.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
E bun baiatul asta "de-al nostru"! L-am salutat odata inainte de concert si-mi spunea ca are destule emotii.
RăspundețiȘtergereN-ar fi mai bine ca muzica asta s-o asculti in timp ce faci pluta pe balta?
:)) Nu, balacitul in balta pe o zi torida este in sine muzical.
RăspundețiȘtergereDe acord cu muzica. Dar fricţiunea pe teme porcine este doar ceva mai mult decât frecţie la picior de lemn.
RăspundețiȘtergerePolychrone, nu mă supăr că mă tragi de mânecă, poate aşa mai învăţăm amândoi câte ceva. De exemplu, unde scrie în Tora că mâncătorii de porc sunt vrednici de pedeapsa capitală!
În primul rând, să nu uităm că în Lev 10:9-11, preoţii sunt învăţaţi că este o chestiune de viaţă şi de moarte pentru ei a face distincţia dintre curat şi necurat şi a învăţa poporul.
Orice stare de necurăţie (fără lustraţia obligatorie) era sub condamnarea divină, pentru că vinovatul nu putea să meargă la Templu (Lv 15:31). Pentru cel care se spurca prin atingerea de un cadavru (omenesc, de animal curat sau necurat) exista apa lustrală. Dar pentru cine mânca spurcăciuni nu se specifica o soluţie de curăţire. În orice caz, Tora foloseşte aceeaşi exprimare ca în cazul celor care practică un stil de viaţă păgân: incest, adulter, perversiuni, jertfe umane etc (Lv 18). Să nu vă spurcaţi prin aceste lucruri, asemenea neamurilor. Voi sunteţi sfinţi (Lv 11). Acelaşi lucru dacă mânca dintr-un animal curat care murise sau fusese ucis de o fiară (Lv 22:8), devenea spurcat.
Pentru unele abateri, Dumnezeu nu stabilise în lege pedespe, dar a promis că se va ocupa personal de îndrăzneţii care trec peste legile date de El. De exemplu, chiar şi cei care-şi făceau nevoie pe câmp fără să îngroape, cădeau sub pedeapsa divină. Dumnezeu promitea că se va abate de la poporul care nu ţine cont de aceste instrucţiuni (Dt 23:14). În special Isaia accentuează mult problema curăţiei, într-un timp în care evreii îşi permiteau să mănânce de toate, şi arată că Dumnezeu Îşi va curăţi tabăra, iar cei care preferă să se hrănească cu porci, şoareci, târâtoare şi alte „piggulim" vor fi distruşi de Însuşi Dumnezeu (Is 65:2-7; 66:16-17). De menţionat, că Dumnezeu nu vorbeşte aici despre păgânii care nu aveau Lege (Rom 2), ci despre cei din poporul Lui care deveniseră rebeli.
Vei spune că, bine, dar ameninţarea aceasta nu este în Pentateuc. Pentateucul doar arată că cine se spurcă devine odios, ca păgânii care au spurcat ţara, au făcut-o kk, ei înşişi devenind urîcioşi şi necuraţi şi spurcaţi. Dumnezeu ameninţa că dacă vor merge pe aceeaşi cale, nu-i va mai primi la întâlnire. Nu s-a dat o lege prin care să fie executaţi cei ce mănâncă porc, dar Dumnezeu a promis că poporul care permite un astfel de stil de viaţă împotriva poruncii Lui clare, va fi lăsat pradă străinilor, deportat în ţările în care acest stil de viaţă este obişnuit (Os 9:3). A ajunge să mănânci spurcăciuni este privit ca o pedeapsă în sine.
Nu am pretenţia unui studiu exhaustiv în această privinţă, am improvizat relaţia dintre câteva texte biblice, dar dacă chiar te interesează subiectul, fă-ţi rost de teza doctorală a lui Jiri Moskala.
"Nimic necurat nu va intra în Cetate, nimeni care trăieşte în spurcăciune şi în minciună". (Ap 21:27; 22:11). Nu este exact, dar e pe aproape.
"A minca mincari necurate in Asiria" este o metafora pentru distanta de templu. Citeste si Osea 9:4. Ai sa vezi ca pina si libatiile oferite in mod normal devin, in absenta templului, necurate. Nu e nimic intrinsec intr-o mincare sau alta care sa o faca fie curata, fie necurata. E doar un raport (cu consecinte identitare) cu templul, cu sacrul.
RăspundețiȘtergereAi dreptate: limbajul sfintirii include in Pentateuh binomul curat-necurat (am subliniat eu insumi extensia acestuia). Dar citeste si Deut. 17:1 - un animal curat putea fi toeva, o abominatie. Iar la categoria asta intra si pantalonii purtati de o femeie (Deut.22:5). Acestea sint lucrurile prin care sa ne sfintim? Mai au toate astea vreun sens fara cultura in care au fost scrise si fara sanctuar?
Nu m-ai convins citusi de putin ca moartea e pedeapsa mozaica pentru consumul de porc. Solutia lui Isus facea sens probabil si pe vremea lui Moise - ce maninci "se curateste" cind ajunge in hazna (Marcu 7:18-19).