duminică, 13 martie 2011

Despre ispăşire VIIa

Nici nu mai ştiu de unde să apuc subiectul. Aş putea să-l abordez frontal, ceva de genul "gîndiţi-vă numai: nu orice păcat îşi putea găsi soluţia la sanctuar şi mă îndoiesc că asta era, acceptînd interpretarea adventistă, din cauză că Dumnezeul găzduit în sanctuar nu putea su-porta şi cele mai grele păcate; trebuie că erau de vină, nevinovate de altfel, vehiculele de la salubritate, care nu puteau purta către groapa de gunoi şi vinovăţii mai de soi; era nevoie de o maşină de gunoi pe măsură, eventual intergalactică, să ducă şi păcatele mişto către templul ceresc, infinit încăpător. Ceva pute!" Astfel, potrivit elucubraţiei adventiste, evreul învăţa din legea jertfelor că Satana va fi făcut responsabil doar de păcăţelele ce puteau fi găzduite temporar la sanctuar. Dar noi, în "era noastră", ştim că, datorită îmbunătăţirilor din sistemul de salubritate, toate mizeriile, şi cele mai pestilenţiale, vor sfîrşi în capul diavolului, săracul! Şi, prin urmare, harul nu este altceva decît timpul cît Dumnezeu poate suporta miasma răului în propria casă. Cînd I se pune pata, gata, intră în acţiune "judecata de cercetare"! Vidanjează templul astral şi face să plouă cu rahat peste un singur individ din univers. După cum un singur adam, nu primul, al doilea, a cărat tot rahatul (şi ăla care a fost, şi ăla care va să vie) în cer. Cîh!

Sau aş putea să-i administrez mici croşee: vreau şi eu măcar un singur indiciu textual (din Pentateuh de preferinţă) pentru ideea fantezistă potrivit căreia acelaşi sînge animal, cu aceeaşi aplicare rituală, avea în funcţie de calendar proprietăţi diferite - căra păcat şi necurăţie în templu în tot timpul anului, mai puţin de Yom Kippur, cînd spăla templul de păcat şi necurăţie. Nu există nicio iotă în Lege care să sugereze o asemenea reversibilitate rituală. Sîngele vărsat după Lege la sanctuar curăţă întotdeauna. Şi, apropo, nu pe cel care îl procură. Ca să te apropii de sanctuar trebuia să fii deja curat şi sfînt. Sîngele de la templu curăţă templul - întreţine adică prezenţa divină, protejînd totodată comunitatea de inflamabilitatea sfinţeniei divine (aceasta este definiţia corectă a "ispăşirii").

Sau aş putea cita sinteza de excepţie a lui Jonathan Klawans, desfăşurată în două cărţi - Impurity and Sin in Ancient Judaism (OUP, 2000) şi Purity, Sacrifice, and the Temple Symbolism and Supersessionism in the Study of Ancient Judaism (OUP, 2005), ce rezumă sensurile ritualului mozaic la două principii pe care, oricum le-ai lua, nu le poţi armoniza cu aberaţia adventistă. Şi să nu rîd de Florin cînd se plînge că nu scriu un studiu serios, eventual o teză de doctorat pe tema ispăşirii! Există deja toată literatura de specialitate de care e nevoie pentru a înţelege mai bine sistemul levitic. Mai e nevoie doar de umilinţa lui "a te lăsa învăţat" şi, eventual, dezvăţat de prostii.

Sau, aşa cum se va vedea, mă pot întoarce la text, explorînd diverse căi de acces către Leviticul 16.

7 comentarii:

  1. Wow, acum am vazut ca ai revenit pe blog.
    Maine citesc cu atentie. Ce faci, ne provoci iarasi la studiu?

    RăspundețiȘtergere
  2. Poli, pana ma mai gandesc la Lev. 16, uite ce-am gasit astazi: "Jertfa il reflecta pe datator. Astfel, problema reala nu era jertfa lui Cain, ci Cain insusi. Relatarea biblica nu ne spune explicit ce anume era gresit la Cain, ci ne lasa sa-l urmarim in actiune si, din comportamentul lui, sa ne dam seama singuri ce problema avea". Frumos,nu? Sper sa nu razi de mine daca marturisesc ca mi-a ramas in minte imaginea flanelografului, ca de vina era jertfa din roadele pamantului.
    Si uite, te-ai gandit vreodata ca el,Cain, este fratele mai mare si ca rivalitatea dintre frati apare pe tot parcursul Scripturii, incepand chiar cu Geneza?

    RăspundețiȘtergere
  3. Am citit recent un comentariu care sugera ca problema lui Cain era undeva la mijloc - tinea de jertfa, in sensul ca despre Abel ni se spune ca a adus ofranda din intii nascutii turmei, ceea ce reflecta impulsul (pentru ca ideea de a aduce jertfa i-a apartinut lui Cain) nematurat al devotiunii.

    RăspundețiȘtergere
  4. "Calcand pe urmele parintilor sai, Cain voia sa fie ca Dumnezeu. Dar cei ce vor sa fie dumnezei sunt persoane egocentrice. Spre deosebire de adevaratul Dumnezeu, acestora nu le pasa de ceilalti. Aceasta era problema fundamentala a lui Cain." - Gerald Wheeler in "Sfinti si pacatosi", un ghid despre oamenii Bibliei si timpurile in care au trait ei. (Ed. Viata si Sanatate)

    RăspundețiȘtergere
  5. In ce sens ar fi vrut Cain sa fie ca Dumnezeu? Si nu spune Dumnezeu insusi, de exemplu, "fiti sfinti cum eu sint sfint"?

    RăspundețiȘtergere
  6. O, draga Poli, nu pe mine trebuie sa ma intrebi, ci autorul sau poate traducatorul.
    Si eu imi pun adeseori intrebari si de aceea iti scriu si tie, si lui Edi si uneori profesorului Laiu...si altora.

    RăspundețiȘtergere