Despre ispăşire VIId

Primele trei versete din Leviticul 16 stabilesc o legătură clară a acestui capitol cu episodul dramatic din Leviticul 10, el însuşi plasat - apropo - în contextul inaugurării preoţiei (capitolele 8-9). Crima lui Nadab şi Abihu a fost o crimă a apropierii nelegiferate ("au apropiat de prezenţa divină foc neautorizat" - Leviticul 10:1 în traducere proprie). Nu cădelniţa, focul sau tămîia le-au fost fatale celor doi, ci proximitatea neregulamentară. După cum reia şi Leviticul 16:1, cei doi fii ai lui Aaron au murit "în apropierea lor de faţa lui YHWH" (traducerea mea literală). Ritualul descris în capitolul 16 are menirea de a arăta "cum să intre Aaron în sfîntul locaş" (v.3) şi să nu aibă aceeaşi soartă ca fiii lui. Yom Kippur ţine de regimul apropierii, ca întregul sistem levitic, căruia îi slujeşte de culminaţie.

Raportul dintre capitolele 10 şi 16 este confirmat şi de un subtil indiciu intertextual: Leviticul 10:1 şi 16:12 sînt singurele pasaje din această carte în care apare tămîierniţa (ebr. machtah), al cărei rost e elucidat în 16:12-13. Acest detaliu sugerează că apropierea nelegitimă de care s-au făcut vinovaţi Nadab şi Abihu viza chiar "sfînta sfintelor". Şi nu e lipsit de importanţă faptul că singurul context narativ în care tămîierniţa mai apare în Pentateuh este cel al capitolelor 16-17 (16 în Cornilescu; toate referinţele de mai jos au în vederea această versiune) din Numeri - o altă poveste a apropierii nelegiuite, în care cădelniţele răzvrătiţilor se sfinţesc prin moartea acestora (Numeri 16:36-40), iar Dumnezeul dezlănţuit (Numeri 16:36 - foc mistuitor, ca în Leviticul 10) e în cele din urmă placat cu o fumigenă (Numeri 16:46-48).

Adventiştii susţin în general că ţapul pentru Azazel nu este o jertfă. Leviticul 16:5 vorbeşte însă despre "doi ţapi pentru jertfa de ispăşire". Amîndoi ţapii sînt "fără cusur"; doar zarurile fac o deosebire funcţională între ei. Mai mult, am arătat deja că definiţia biblică a jertfei este "lucru apropiat/care face posibilă apropierea". Leviticul 16:20 foloseşte limbajul jertfei şi în cazul ţapului pentru Azazel: "să apropie ţapul cel viu". Numai că, în vreme ce sîngele primului ţap ajunge, împreună cu sîngele viţelului, pînă în "sfînta sfintelor", ţapul cel viu face drumul invers, al îndepărtării maxime, către ţinutul morţii, al increatului, al Necuratului. Şi moartea lui (naturală sau, în tradiţia rabinică, nu tocmai) este ispăşitoare, după cum moartea păcătosului este ispăşitoare (purificatoare).

Pentru că, da, definiţia biblică a ispăşirii nu este restrînsă la moartea substitutivă, moartea care face posibilă apropierea, ci include şi moartea celui îndepărtat pentru totdeauna de la viaţă. Ispăşirea este instaurarea şi menţinerea prezenţei divine. Are ca scop apropierea omului de Dumnezeu. Şi drept cost moartea substitutivă sau, dacă substituţia este imposibilă ori respinsă, moartea proprie, îndepărtarea.