Despre ispăşire VIIe

Leviticul 16:21 conţine singura instanţă din întregul Pentateuh în care păcate şi fărădelegi sînt mărturisite asupra unui animal (am mai remarcat şi în alte rînduri faptul că "punerea mîinilor" nu avea în mod normal o implicaţie confesională). Iar în acest unic caz, păcatele şi fărădelegile nu iau calea sacrului, a altarului şi a sanctuarului (lucru imposibil în oricare zi a anului ritual iudaic), ci drumul pustiei, al anihilării, al eliminării totale. Nu, nu ştiu dacă Azazel e un nume propriu, aşa cum par să indice paralelismul din v.8 şi apariţia unui demon omonim în varianta etiopiană a lui Enoh (unul dintre îngerii care s-au încurcat cu femei, fix cel care i-a deprins pe bărbaţi cu arta războiului şi pe femei cu artificiile sulemenirii); sau dacă e doar un nume al eradicării. Cert este că asemenea ritualuri eliminatorii nu erau o raritate în lumea antică a Orientului Apropiat - după cum demonstrează şi Leviticul 14, pe care l-am mai invocat.

Ceremonia de Yom Kippur nu avea menirea de a înlătura efectele unui an întreg de acumulare a răului la sanctuar, ci ducea apropierea omului de Dumnezeu pînă la capăt, desăvîrşind un an întreg de ispăşire. Întocmai ca la inaugurarea templului, jertfele de ispăşire/purificare aduse nu răspundeau vreunei infracţiuni comise în prealabil, ci deschideau drum către sfinţenie. Probabil că tocmai pentru a amplifica ideea de puritate a proximităţii sacrului a fost recrutat şi ritul eliminatoriu al lui Azazel - omul a trăit să-l vadă, ca prin ceaţă, pe Dumnezeu şi orice rău este definitiv alungat din comunitatea credincioşilor. Sfinţenia se instalează în toată slava ei în Israel.

Merită să remarcaţi cîteva detalii: nu există şi un viţel pentru Azazel, care să întregească jertfa pentru preoţi; v.20 prezintă momentul ţapului pentru Azazel ca avînd loc după ce "ispăşirea pentru sfîntul locaş" se va fi "isprăvit" - ceea ce sugerează că acest segment ritual viza magic şi/sau didactic comunitatea de credincioşi, nu templul şi, din nou, clerul aferent; în fine, ispăşirea nu era completă pînă ce nu se aduceau sacrificiile pentru "arderea de tot" (v.24) - acestea sînt temelia întregului cult levitic (se poate spune că orice jertfă "pentru păcat" / pentru purificare nu era decît introducerea necesară pentru ofranda supremă a holocaustului; inaugurarea templului, inclusiv de Yom Kippur, făcea posibilă "jertfa necurmată").