Orice dumnezeu care nu poate tolera nonconformismul, fie că e Yahweh-le utopiei biblice, fie că e Allah-ul Arabiei Saudite, e jalnic şi scîrbavnic din cale-afară. Trebuie să fii spălat la creier să fii creştin, să protestezi împotriva abuzurilor islamice şi să mai ai pretenţia că etica ta e biblică. Iar dacă eşti creştin şi-ţi surîde ideea de a face nişte capete să se rostogolească, măcar "la judecata de apoi", adu-ţi aminte că sînt destui alţi creştini care te socotesc eretic.
Apropo de toleranţă religioasă: e mare distanţa dintre anticatolicismul adventist al secolului XIX şi colaborarea adventisto-catolică din ultimii 15 ani la crearea celui mai mare sistem de servicii de sănătate din Colorado, US. Capitalismul creează, se pare, bună înţelegere între religii. Unde mai pui că tot capitalismul a inventat, prin interbelic, week-end-ul - acel duşman de moarte al scenaritei apocaliptice de tip EGW.
Şi tot apropo de toleranţă religioasă: e comic şi trist în acelaşi timp cum oameni care pretind că mă cunosc şi m-au preţuit vreodată sînt siguri că e ceva în neregulă cu mine, dat fiind că mi-am asumat deschis ateismul. Scriu acest blog de doi ani, mi-am exprimat adesea dezamăgirea faţă de ce înseamnă religie sau dezacordul faţă de ceea ce trece drept teologie. Şi totuşi sînt destui luaţi prin surprindere că denunţ însăşi ficţiunea care îi însufleţeşte. De parcă a crede în Dumnezeu ar trebui să compenseze faptul că religia ta e abuzivă, iar teologia ta e elucubrantă. Lasă rugăciunile (mai ales pentru atei care nu ţi le-au cerut), leagă rănile reale (inclusiv cele proprii, care te împing orbeşte în fundătura numită religie) şi pune burta pe carte (mai ales pe Biblie - manualul ateist prin excelenţă)!
PS S**t! Sînt, exact peste o săptămînă, trei ani de cînd scriu blogul ăsta, nu doi :))
Mai bine n-as fi spus-o nici eu, polihronule! Iar ultima remarca, in pofida ateismului, este cu adevarat divina!!! ciao!
RăspundețiȘtergere:))
RăspundețiȘtergere..."colaborarea adventisto-catolica" ar putea fi interpreta exact cum scrie EGW. Se implinesc cele scrise la pag.531,ed 2006: "Papistii si protestantii se vor unii". Ce urmeaza? Scrie in carte.
RăspundețiȘtergereDraga Poli, de aceea Tragedia veacurilor este cartea anului!
Nu am vrut decit sa sugerez ca "lega duminicala" facea sens in secolul XIX american (cea mai cunoscuta si semnificativa tentativa de a legisla dumincalismul la nivel federal a avut loc chiar in 1888, anul publicarii TV), dar e in globalizatul secol XXI o aberatie.
RăspundețiȘtergereerata "se vor uni" - scuze Poli, din graba.
RăspundețiȘtergereSi eu am mincat litere :)
RăspundețiȘtergereArticolul CNN spre care linkuiesti e exemplul clasic de eroare non sequitur. Exista un consens social privind sharia - daca acest consens e impus de un regim totalitar trebuie sa schimbi intai regimul, nu obiectul consensului. Asta'i propaganda, se pare ca nu poate suporta nonconformismul. Propagandistii drepturilor omului, in maniera in care actioneaza, nu fac mai mult decat o frectie unui picior de lemn. Ca si aia ai incalzirii globale sau ai drepturilor animalelor.
RăspundețiȘtergereDaca e de scurtat de cap niste oameni, l'as scurta fara retineri pe oricare vinde ceva speculand credintele sau temerile oamenilor - fie ca e potiune magica sau amuleta, hrana 'dupa voia Domnului', tratat de teologie sau emisiune cu doamne-doamne. Intra aici, cu asupra de masura, facatorii de legi eco. Si n'as astepta defel vreo judecata de apoi. Sarlatania nu e nonconformism.
Ce pierzi tu din vedere, mereu, e ca zeul carora se inchina orice fundamentalist e Dracu'. (ca esti a-teist, treaca mearga, daca nu esti si a-diabolist) Indiferent ca foloseste ca 'scriptura' vreun text religios sau filozofic sau stiintific.
De ce oare toti religiosii sunt anonimi? Or fi avand ei vreun motiv...Cred ca Oculta Mondiala sunt pe urmele lor...=))
RăspundețiȘtergereCand se aduna de'o carte intreaga o s'o iei din loc? (app de #6)
RăspundețiȘtergere@ q: Nu toti.
RăspundețiȘtergere@ k: Daca eu zic ca dracul e religia, sint fundamentalist? :)
@Poli
RăspundețiȘtergere"cea mai cunoscuta si semnificativa tentativa de a legisla duminicalismul la nivel federal a avut loc chiar in 1888, anul publicarii TV".
Pai bine Poli, daca-i asa, tot ce scria EGW se potrivea perfect vremii ei. Eu tot nu inteleg ce rost are Tragedia Veacurilor in 2012! Ce vrem, lege duminicala?
@q.entity
RăspundețiȘtergereDaca te referi la mine ca-s anonim, nu-ti fie teama, ma cunosti prea bine. Si Poli ma stie. Cat despre motive, mai vorbim noi.