sâmbătă, 18 aprilie 2009

Diavolii din muzică

Circulă şi astăzi, în mediu religios, prejudecata potrivit căreia există în muzică - da, aţi citit bine, în muzică - anumite elemente diabolice: intervale, succesiuni armonice, modele ritmice, stileme sau tehnici funciarmente satanice. Tritonul (mă rog, septima), sincopa şi feeling-ul de jazz sînt printre cele mai ades înfierate. Nimic mai fals.

Muzica este un limbaj extrem de versatil, capabil să exprime orice, exact ca limba română, ba chiar, în anumite privinţe, mai eficient decît ea (sau oricare altă limbă). Aşa cum pot înjura sau alinta în româneşte, pot blestema sau mîngîia şi în muzică. Analiza morfologică, sintactică şi stilistică a imprecaţiilor mele nu va putea stabili nimic despre moralitatea lor. Pentru că morala nu are nimic de a face cu instrumentele de comunicare. Ci doar cu comunicatorii.

Să zicem că te îneci. Eu îţi arunc o frînghie şi te scot din repeziş. Este frînghia mea morală? Să zicem că vreau să te înec. Te leg fedeleş cu o frînghie şi te arunc în vîltoare. Este frînghia mea imorală? La fel, faptul că îmi cînţi "Cetate tare-i Dumnezeu" nu te face sfînt. Nici faptul că îţi cînt... "Cetate tare-i Dumnezeu" aşa cum a scris-o Luther (vezi music box-ul din dreapta sau descarcă aici) nu mă face diavol.

Da, există de fapt puzderie de dialecte muzicale, unele dintre ele sunînd argotic sau a limbaj de programare. Şi da, există diavoli în muzică. Sînt compozitori, interpreţi, ascultători, ba chiar conferenţiari pe teme muzicale. Eu unul prefer strălucirea unui imens talent nativ ca cel al lui Răzvan Bogdănescu (păcat dacă nu îl cunoaşteţi) sau calitatea şi incisivitatea unor piese de la Vama fadorii unor diversionişti care vorbesc despre moralitate în muzică pentru a nu vorbi despre imoralitatea lor. Ştiu destui consumatori de "muzică sacră", cu minţile pline de "unde alfa" ("undele calmului şi relaxării", cum spunea cineva), care se feresc ca de dracul de "undele theta" (o mistificare de proporţii, uşor de demontat cu o simplă căutare pe internet sau o umilă consultare a unui specialist), dar care sînt de fapt nişte oameni fără scrupule.

Morala: uneori, nu doar că nu trebuie să faci ce face popa, dar nici nu te poţi baza pe ce zice.

8 comentarii:

  1. Da, da, da! Dar ce-ar fi adventismul (romanesc...), daca nu ni s-ar mesteca permanent mincarea, scuipind-o la dreapta sau la stinga, in functie de cum i-a picat fratelui lider la stomac o carte, o formatie sau chiar o epoca intreaga (cam tot ce e scris dupa 184..)?

    Dar nici pe alte meleaguri nu e mai bine. O sora austriaca a auzit de curind zvonuri cum ca Schumann ar fi cochetat cu elemente si zone supranaturale (asa o fi, nu stiu, eu nu am invatat asta la Istoria muzicii) si a tras sanatoasa concluzie ca "nici cu muzica clasica nu poti fi sigur ca nu pacatuiesti". Cu citeva ore inainte le cintasem tot felul de miniaturi din albumul lor pentru pian, pentru incintarea urechilor si mingiierea inimii si nici unul nu si-a pierdut credinta din cauza ca Chopin, la vremea lui, era cam agnostic.

    RăspundețiȘtergere
  2. Ai dreptate, vega, asta e cealaltă confuzie posibilă: între muzică şi autor - un alt mod de a rata esteticul. Acest gen de oameni uită că citesc sau cîntă psalmi scrişi de un criminal libidinos care nu se jena să facă pe nebunul sau, mult mai grav, să danseze.

    RăspundețiȘtergere
  3. Faptul ca notele asezate intr-o anumita ordine iti produce o stare de bine ori rau, sau de euforie si extaz nu pot fi negate. Cuvintele din melodia celor de la Vama Veche (de exemplu) Dumnezeu nu apare la stiri, nu sunt de calitate pentru a-L slavi pe Dumnezeu.

    RăspundețiȘtergere
  4. @ GG: Nu am negat eficienţa comunicativă a muzicii, dimpotrivă. Cît despre piesa celor de la Vama, nu avem şi în VT anumiţi psalmi ai absenţei? Şi ce au puii despuiaţi din penultimul tău post pe blog cu "a-L slăvi pe Dumnezeu"? :) Acest deziderat nu înseamnă că trebuie să devenim monomani, că nu ştim să scriem şi piese de dragoste sau simple glume muzicale. Nici nu cred că simpla apariţie a Numelui într-un cîntec îi conferă valoare spirituală. Eu ştiu oameni care fac teologie ca nişte păgîni, după cum ştiu rockeri mai creştini decăt mine.

    RăspundețiȘtergere
  5. "Puii despuiati" sunt o realitate, dar sa-L bagatelizei pe Dumnezeu intr-o melodie ce nu are nici un sens nu pot spune exact ce este.
    O gluma muzicala in centrul careia se afla Dumnezeu este deja ceva care depaseste o limita a crestinului. Nu ma pot pronunta in ceea ce priveste calitatea solistului pentru ca nu-l cunosc personal. Stiu doar ca ii ascultam cu placere unele "slagare", dar asta nu ma impiedica sa deosebesc binele de rau.

    RăspundețiȘtergere
  6. @ GG: Dacă atunci cînd scrii "melodie ce nu are niciun sens" te referi la piesa celor de la Vama, avem o problemă de hermeneutică, pentru că eu găsesc sensul ei. Iar Numele lui Dumnezeu este bagatelizat cel mai uşor tocmai în repertoriul creştin, nu în afara lui.

    Eu nu am susţinut că Dumnezeu trebuie să se afle "în centrul" unei glume muzicale. Nu ca subiect, cel puţin (chit că se poate imagina şi asta - chiar am ascultat unele, plecînd, de exemplu, de la povestea lui David şi Goliat). Am spus doar că în viaţa unui creştin este loc şi de cîntece de dragoste (pentru iubită, nu doar pentru Dumnezeu), şi de glume muzicale. Subiectele muzicale nu trebuie să fie fără excepţie teologice.

    Cred că preocuparea noastră trebuie să fie mai puţin să definim ce intră "în limita" creştinului şi ce nu. Binele şi răul sînt cel mai adesea chestii de nuanţă, nu de gen de preocupare. Eu pot deosebi binele de rău şi într-o predica a unui pastor adventist - lucru acceptat în principiu ca "bun". Şi da, prefer oricînd un concert bun unei predici proaste. A doua nu mă face creştin doar pentru că este predică, iar primul nu mă face necreştin doar pentru că este concert.

    RăspundețiȘtergere
  7. wow, frate polihronu, daca mai strangem vreo cativa de aceasta parere cu tine, am putea face o mica revolutie de gandire, la acest domeniu, intre adventistii nostri. apreciez ceea ce ai scris atat in post cat si in comments... si subscriu.
    te vizitez cu placere! bless

    RăspundețiȘtergere
  8. Danny, imi pare bine sa descopar blogul tau (care, apropo, arata beton). Revolutiile cele mai faine sint alea pe care nici nu le poti simti (cum e revolutia Pamintului in jurul propriei axe) ;) Succese!

    RăspundețiȘtergere