Vă recomand fără rezerve această ediție din seria Oameni şi perspective. Nu vă lăsaţi înşelaţi de titlul emisiunii - tematica este mult mai bogată şi mai interesantă decît promite titlul. Vreau să remarcaţi în mod special "closing statement"-urile celor doi invitaţi. Toată abordarea propusă de Cornel Dărvăşan (mult spus "propusă", mai curînd expusă inerţial) se rezumă la un singur cuvînt: "frică". Mă tem că este exact frica din texte precum Matei 25:25, 1 Ioan 4:18, Apocalipsa 21:8 (Cornel, cu apetitul lui pentru memorat referinţe biblice, trebuie că ştie foarte bine ce spun toate aceste pasaje).
Dragostea e o chestiune de curaj. Dragostea te face vulnerabil - după cum vulnerabil S-a făcut Isus, "pînă la moarte, şi încă moarte de cruce", atunci cînd "i-a iubit pe ai Săi pînă la capăt", inclusiv pe trădător (Cornel vă poate da referinţele). Dragostea înseamnă să trăieşti în zbucium, să regîndeşti morala cu fiecare decizie pe care trebuie s-o iei (nu, n-am zis că e comod). Înseamnă să ai curajul să pui omul deasupra oricărei reguli. Noi am minţi să salvăm o viaţă (chit că minciuna e incriminată de "Cele zece cuvinte"), dar pierdem vremea întrebîndu-ne, de exemplu, dacă homosexualitatea e interzisă cultural sau moral (nu ştiu care e diferenţa) în Vechiul Testament - ratînd astfel şansa de a întinde mîna unui om (din nou, nu sînt pro-gay, sînt pro-curaj moral).
Pentru că penultima paranteză de mai sus n-are cum să fi trecut neobservată, vă întreb doar atît: de ce natură erau poruncile VT cu privire la levirat - morală sau culturală?
E trist că tineri precum Cornel predică o teologie a fricii. Dumnezeu admiră curajul celui care preferă să străbată "nisipuri mişcătoare" în căutarea semenului. Pentru că singurul absolut care ne este dat e relaţia cu cel care ne seamănă în ciuda oricărei prejudecăţi religioase.
Şi pentru că tot vorbim aici de frică, e cazul să spulberăm un mit care îi ţine pe mulţi adventişti sub jugul fricii - "relele aparenţe". Textul (unicul) pe care se bazează o întreagă obsesie pseudo-etică cu "ceea ce izbeşte ochii" (tot Cornel vă dă "trimiterea") e de găsit în 1 Tesaloniceni 5:19-22. Cornilescu, asemenea multor traduceri respectabile (vezi KJV folosit de EGW), are la versetul 22 "feriţi-vă de orice se pare rău". Ştim astăzi cu certitudine (nu intru aici în detaliile lingvistice) ca aceasta este o traducere eronată. NTR sună (sintetic, eficient) astfel: "feriţi-vă de orice rău" (mot à mot, uşor arhaic, am putea echivala cu "feriţi-vă de orice înfăţişare de rău", adică de orice "fel de"). Mai mult, nu doar că acest îndemn al lui Pavel nu condamnă creştinul la o dubioasă superficialitate (vai!, "aparenţe rele"), ci are şi un context extrem de precis - analiza critică a producţiilor profetice. O chestiune de hermeneutică, nu de etică. Etica începe abia cu temeritatea celor care sînt dispuşi să problematizeze - aceştia, indiferent de cîte ori "au greşit" iubind, nu vor muri a doua oară.
Totusi homosexualitatea nu poate trece ca o practica etica. Sunt de acord si in asemntimentul dumneavoastra cu tot ce ati scris, insa sexualitatea oamenilor nu poate fi discutata prin prisma moralitatii sau eticii ci numai prin intrebuintarii gresite a trupului pe care l-am primit. Persoanele de acest gen au aceleasi drepturi ca si noi, au dreptul la mantuire, dar asta nu inseamna ca aceste practici fac parte din normalitatea divina.
RăspundețiȘtergereStai sa pricep. Homosexualitatea nu poate fi socotita o practica etica din aceleasi motive pentru care heterosexualitatea nu tine de etica, nu? Si ce este "normalitatea divina"?
RăspundețiȘtergereSi partea heterosexuala tine de etica - vezi Iacov cu cele 2 sotii si alte tiitoare. Oricum, parca asta era trecuta in paranteza. Biserica, vorbind ca entitate, nu poate accepta intre membrii sai oameni homosexuali.
RăspundețiȘtergereAvem dovezi clare in Biblie si nu pot fi explicate si "traduse" prin contextul cultural. Normal in Bilblie nu inseamna majoritatea.
Ce inseamna pro-curaj moral? Sa-i acceptam ca membrii? Sunt de acord ca pacatul homosexualitatii poate fi iertat la fel de usor ca pacatul minciunii, preacurviei etc. Dar, ca toate pacatele, nu este ceva ce poate fi tolerat. De ce e pacat? Din acelasi motiv din care a fost pacat sa mananci si din fructul oprit. Doar nu crezi ca acel fruct a deschis mintea si avea puteri miraculoase...
M-ai pierdut. O data imi spui ca (homo)sexualitatea nu tine de etica, alta data ca (si hetero)sexualitatea tine de etica. Da, subiectul asta e doar un exemplu in cadrul postarii mele, o paranteza. Dar daca tot vorbim, hai sa clarificam chestiunea.
RăspundețiȘtergereEu nu sustin ca Biblia vorbeste in termeni echivoci despre practicile homosexuale (cred, deci, ca le condamna). Cred insa ca avem datoria sa iubim un homosexual cel putin tot atit cit iubim un alcoolic. Disputele de tip nature vs. nurture sau moral vs. cultural mi se par inutile. Oamenii sint cum sint, indiferent din ce cauze, iar interdictia e cea care este, indiferent de ce natura.
Curajul moral inseamna in primul rind sa nu evitam problema. Inseamna sa nu fugim de oameni. Inseamna sa cautam impreuna drumul catre bine.
Homosexualitatea nu este pacat, asa cum nici alcoolismul nu este. Poti inceta sa mai bei, dar nu vei inceta sa fii alcoolic. Cunosc chiar in BAZS homosexuali in casatorii hetero, oameni morali, activi in biserica. Nu spun ca asta e "solutia". Respingerea "din principiu" NU este insa acceptabila.
Stiu unde vrei sa bati :) De ce nu s-ar gasi o explicatie naturala si pentru minciuna. Poate tot un proces chimic este la baza, nu stiu, nu sunt om de stiinta. Pai nici omul nu e vinovat pentru ca e pacatos ci pentru ca pacatuieste ;) (situatia este mult mai complexa decat propozitia asta)
RăspundețiȘtergereToata starea noastra pacatoasa este transmisa de la facere incoace. Stiu ca nu crezi in Cain, Abel etc, insa chestiunea trebuie inteleasa macar in spirit daca nu in litera. Unul a fost bun si unul a fost rau. Cum asta? Si-atunci de ce mai era vinovat? Pai simplu, pentru mine.
P.S. Daca acceptam ca unii sunt de la cel rau si altii de la Dumnezeu, vom analiza asta prin prisma a chestiunii respective.
Distinctia asta intre chimie si liberul arbitru este si ea inoperanta. Nu exista proces psihic in afara fiziologiei. In plus, daca orientarea sexuala este o alegere deliberata, spune-mi si mie cind si cum ai decis tu ca esti heterosexual. Toti avem o predispozitie pentru pacat (indiferent de forma lui), si as putea sustine (cum fac multi teologi) ca Isus a facut ispasire si pentru pacatosenia noastra, nu doar pentru pacate. Sintem totusi judecati dupa fapte, iar legea interzice actele homosexuale, nu o orientare sexuala.
RăspundețiȘtergereNu mi-ai raspuns la intrebari. Uite inca una: ce inseamna "de la Dumnezeu" si "de la cel rau"? Si unde se incadreaza heterosexualii efeminati (eventual dominati de femeia din viata lor)?
Am decis sa fiu heterosexual cand Dumnezeu m-a creat asa. Pentru a vorbi despre homosexualitate ca avand o radacina genetica, trebuie sa avem un raport stiintific clar si asumat de clasa stiintifica.
RăspundețiȘtergereToti avem o predispozitie pentru pacat (indiferent de forma lui), si as putea sustine (cum fac multi teologi) ca Isus a facut ispasire si pentru pacatosenia noastra, nu doar pentru pacate.
Aici sunt de acord cu tine.
Sintem totusi judecati dupa fapte, iar legea interzice actele homosexuale, nu o orientare sexuala.
Sunt de acord si cu aceaasta afirmatie, insa tot asa cum ma nasc cu natura mincinoasa, totusi ma straduiesc sa nu mint si acceptand teoria nasterii de sus, primesc si putere pentru a face acest lucru.
Stii ce se intampla? Daca ma nasc cu leucemie, ma lupt sa ma vindec pentru ca stiu ca odata ma va omora prematur. Daca ma nasc cu inclinatii homosexuale (boala), caut sa infiintez asociatii si sa cer drepturi pentru proliferarea bolii. Nu ti se pare putin cam ciudat? S-au inventat tratamente specifice pentru cei "diagnosticati" cu aceasta boala.
Am folosit expresia data in Biblie cu privire la Cain si as mai putea adauga o declaratie "discriminatorie" cu privire la Iacov in detrimentul fratelui sau Esau.
Normalitatea divina, este ceva in genul expresiei Domnului Isus: "La inceput nu era asa"
Partea cu heterosexualitatea, cred ca am cuprins-o in raspuns mai sus.
P.S. Faptul ca esti sau ca ai inclinatii homosexuale nu inseamna ca nu poti fi mantuit, pentru ca nu noi oamenii decidem asta. Insa ce tine de noi este ca acest stil de viata sa nu fie incurajat ci acceptat ca o boala ce necesita tratament.
Mai,Poli, de ce spune GoodGospel ca nu crezi in Cain, Abel,etc? Am vorbit de atatea ori cu tine, dar nu m-ai lasat sa inteleg asa ceva...
RăspundețiȘtergere@ GG: Eu nu cred ca orientarea sexuala este strict determinata genetic. Si heterosexualitatea, si homosexualitatea sint in primul rind constructe culturale, identitati asumate in timp, sub influenta multor factori (de la viata intrauterina a fatului la dinamica relatiilor dintre persoanele semnificative din viata copilului). Dar, din nou, nu e vorba de o alegere. Tu nu "ai ales" sa inveti limba romana. Ai crescut cu/in ea. Nu e vorba nici de planul lui Dumnezeu (nici macar nu stim care era limba primilor oameni), ci de un accident istoric.
RăspundețiȘtergereNu stiu, despre ce "tratamente specifice" vorbesti? Eu inca nu am auzit de asa ceva.
@ ano: Nu trebuie sa cred decit in Dumnezeu :) In discutie e de fapt istoricitatea relatarilor Genezei sau ale Bibliei in general. Iar eu, atunci cind vine vorba (mai ales) de Geneza 1-11, nu am cum sa probez istoricitatea personajelor sau a faptelor descrise - nu pot corobora Geneza cu alte surse. In situatia asta, nici nu pretind ca STIU ca Abel si Cain, de exemplu, au existat aievea, nici nu am nevoie sa CRED cu orice pret ca au existat. Mi-e de ajuns ca povestea lor e paradigmatica pentru experienta umana. Cu alte cuvinte, Cain si Abel sint (e la mintea cocosului) personaje literare. Cred in ei tot atit cit cred in Tatal fiului risipitor.
polihronu: Si heterosexualitatea, si homosexualitatea sint in primul rind constructe culturale, identitati asumate in timp, sub influenta multor factori (de la viata intrauterina a fatului la dinamica relatiilor dintre persoanele semnificative din viata copilului).
RăspundețiȘtergereSincer acum, in orice cultura baietelul are cocosel si fetita pasarica. - scuzati expresia.
Culmea, chestiile astea doua ce se afla in posesia noastra, nu le-am ales noi, insa suntem deosebiti in felul asta in orice cultura. Restul sunt anomalii, fata de care noi nu judecam si nici nu proliferam ca normalitate ci doar acceptam.
Nu vreau sa intru in detalii tehnice (nu se cade), dar eu nu mi-am asumat barbatia. Se intampla in felul urmator: in relatia mea cu sotia mea (si cu altcineva de sex feminin in caz ca as fi vreun adulterin) atunci cand o ating se produce o reactie. Nu mi-am asumat asta, dar se intampla. Cand il ating pe Georgica si dau mana cu el, sunt fara emotii.
Crede-ma, chestia asta nu poate fi asumata ci este natural atribuita.
Alegerea cu limba romana nu este tocmai potrivita. De ce?
Pentru ca intr-adevar limba ca forma de exprimare se dobandeste prin acumulare, cuculetul il am prin atribuire, la fel ca si testosteronul si alti hormoni masculini. Acest cuculet are o intrebuintare exacta si pana si legea naturala ne arata pentru ce a fost creata.
Deviind de la subiect: In contextul evolutiei (care se presupune a fi lent), ma intreb cum ne inmulteam pana aparatul reproductiv sa fie complet dezvoltat si functional. Cred ca nu era o chestie de conjunctura istorico-culturala.
P.S. Imi cer scuze inca-odata pentru limbajul cam frontal.
Nu-i nimic, punem bulina :) GG, sexualitatea umana (identitatea sexuala) nu poate fi confundata cu "echipamentul" genital. Nu de alta, dar EXISTA cocosi care cinta cind dau cu ochii de Georgica. Identitatea sexuala tine de atractie, care tine de creier - nu de organele genitale. Porti haine specific masculine? Ti-ai asumat "barbatia". Etc. In rest, sint de acord - atractia pentru un partener sau altul pare sa fie "natural atribuita" :)
RăspundețiȘtergereHm, sexualitatea umana (chiar si cea heterosexuala) nu se reduce la functia reproductiva. Din perspectiva asta, a face copii este la fel de natural cu a face dragoste de dragul relatiei, nu al progeniturilor. Sexualitatea este in primul rind o functie de cuplu.
Am mai explicat pe acest blog: NU sint pro-gay. Dar nu pot sustine in acelasi timp separarea bisericii de stat si legiferarea impotriva homosexualilor din considerente religioase. Ma scandalizeaza mai mult abuzul sexual al minorilor (mai ales cind abuzatorul e preot) decit ce fac in dormitor vecinii mei. In plus, vreau sa vad mai intii si mai presus de orice omul din oricine. Sa incerc sa inteleg, sa ofer (atit cit pot) compasiune, sa ma incred in judecata lui Dumnezeu.
In mare sunt de acor cu tine. Insa cred ca incruri cateva lucruri. Sexualitatea umana se reduce chiar la functia reproductiva. Daca analizam practic si stiintific, obiectiv, doar despre reproductivitate vorbim. Gandeste-te ca nu s-ar fi descoperit de oameni si nu s-ar fi invintet anticonceptionale, prezervative, etc. Despre ce discutam acum? Dumnezeu a pus in noi o atractie (chiar si in animale) care sa rezolve aceasta problema. Nu este totul asa de rational cum incerci sa separi. Sexualitatea nu este IN PRIMUL RAND o functie de cuplu ci este modul de reproducere si in al II-lea rand functia aceea de care vorbesti.
RăspundețiȘtergereDaca ma imbrac in fusta de mic o sa-ti demonstrez ca tot dupa femei ma uit. Creierul de care vorbesti, este influentat in vreun de mediul in care traiesc. Dupa ce constientizez ca sunt altfel decat normalul (aici nu putem ignora Biblia), caut tratament.
Homosexualitatea nu are cauze genetice, endocrine sau psihiatrice. In ceea ce priveste homosexualitatea, aceasta nu este o boala, ci mai degraba un comportament rezultat in urma interactiunii unei multitudini de factori din viata persoanei in cauza - relatii familiale deficitare, influente sociale (izolare sociala) , un eventual abuz sexual si posibile influente biologice, care insa nu s-au descoperit (nu s-a descoperit nici o gena a homosexualitatii).- i-medic.ro
Daca lucrurile sunt dobandite, asa cum incearca sa demonstreze acest citat, lucurile nu sunt deloc normale asa precum spui.
Nici eu nu sunt pro gay si nici impotriva acestora. Insa nu pot fi de acord ca acest lucru poate fi inteles ca normalitate.
Ce este "normalitatea", GG? E normal ca eu sa ma nasc cu sau sa dezvolt in timp (nu conteaza), din cine stie ce cauze, miopie? E pacat ca port ochelari? Ei nu fac parte din planul original al lui Dumnezeu.
RăspundețiȘtergereNici eu nu pot considera "normalitate" a privi sexualitatea umana reductionist, in primul rind din perspectiva perpetuarii speciei. Anticonceptionale au existat mereu. Dar nici nu intereseaza asta. Intereseaza ca Abimelec a putut vedea comportament sexual in joaca lui Isaac cu Rebeca.
In fine, propun sa incheiem cit mai curind discutia asta - era totusi doar o paranteza in postarea mea. E bine ca o purtam, e si mai bine daca reusim sa aratam compasiune pentru oricare dintre semenii nostri.
inteleg bine?
RăspundețiȘtergeresunt multe metode pentru a ajunge la"punctul culminant":
-heterosexualitatea
-homosexualitatea
-lesbianismul
-masturbarea
-etc (e un domeniu necercetat de mine)
-pedofilia
Cum era societatea din vremea lui Pavel? Tot ca a noastra?
Cat despre mine, aleg prima metoda, un EL si o EA, ca la creatiune...si as pune la zid pe pedofili. M-o ierta Dumnezeu de calcarea poruncii a 6-a? Am stat de vorba cu baieti si fetite abuzate sexual...e destul sa observi lacrimile din glas, negasind cuvinte sa-si exprime durerea din inima ...si de cele mai multe ori neantelesi si trimisi la psihiatrie!
Apoi, sub semnatura dintre un EL si o EA, cate se pot ascunde...doar Dumnezeu ne cunoaste gandurile.
Cate n-ar fi de zis!?
Am ascultat emisiunea lui Marius inainte de a posta tu,Poli. M-a surprins cate texte stie pe de rost si nu-i rau, dar lui Cornel ii placea sa arate ca le stie. In fine,tema principala nu este homosexualitatea ci FRICA pe care a exprimat-o de cateva ori Cornel. Intrebarea pe care i-as fi pus-o ar fi fost: de cine si de ce iti este frica, baiete?
RăspundețiȘtergereFrica de decizii, frica de a iesi de sub tiparele canonizate ale biserii, frica de lumina de indata ce scoti capul din nisip. Toate acestea ar putea fi variante. Dar cred ca cea mai mare teama ar fi ca Mantuirea, Cerul este un dar si nu se castiga prin fapte sau evanghelizari. Faptul ca unde eu am acces prin stradania mea geniala, unica, are acces si un mucos sau unul dintre cei discutati mai sus.
RăspundețiȘtergereUnde mai pui ca frica e sora buna cu mediocritatea - "mai bine nu stiu", "mai bine nu citesc", "mai bine nu-mi bat capul".
RăspundețiȘtergereNu complicati oare putin lucrurile? "Frica" de Domnul e buna? De ce?
RăspundețiȘtergereAno, ca bine zici tu "frica" - ghilimelele incluse. Nu cred ca Domnul isi doreste servi care sa umble tremurand de frica Lui, ci copii care sa se apropie cu incredere de El. In ce-L priveste pe Dumnezeu, mi-e clar ca e vorba de veneratie, nu de spaima.
RăspundețiȘtergereAm crescut in biserica asta si stiu ce inseamna angoasa si tocitul genunchilor in rugaciune pentru cele mai mici greseli si teama ca mantuirea n-o sa treaca si pe strada mea si tot felul de alte gogomanii legaliste. Cata vreme nu punem semnul egal intre "teama de Dumnezeu" si anxietate paralizanta, putem uza termenul. Cand insa capata aceasta conotatie, trebuie sa incepem sa ne punem intrebari cu privire la perceptia noastra.
Sunt de acord cu GoodGospel. Zilele astea ma tem prea putin ca o sa treaca mantuirea pe langa casa mea. Am incep sa inteleg ca toate faptele mele bune si agoniile trecute sunt nimic si ca e foarte posibil ca totul sa fie mult mai simplu decat ne place noua sa credem. Si, nu stiu de ce, imi place Dumnezeul care ma mai lasa si sa ma bucur.
Asadar, nici macar n-a trebuit sa decid sa nu-mi mai fie frica. Pur si simplu nu-mi este. Si, astfel, sunt libera sa-L iubesc pe Dumnezeu si sa iau decizii informate si, sper eu, din ce in ce mai mature si mai lipsite de deversari de catecolamine. Iar Dumnezeul de care ma "tem" eu cred ca zambeste. :)
Zice bine Myo ce zice. Eu as merge mai departe: frica de Domnul nu este autentica daca nu include zbuciumul moral despre care vorbesc. Daca lipseste curajul de a gindi si razgindi cu propriul cap, aia nu e frica de Domnul, e constipatie morala.
RăspundețiȘtergereok. myosotis, doua intrebari:
RăspundețiȘtergere1. Cine a reusit sa-ti inoculeze "frica" asta de Dumnezeu? Pastorul, instructorul SS, tata, mama?
2. Da-mi, te rog, remediul pentru libertatea de care te bucuri, in care Dumnezeul zambeste!
of, Poli, e mult mai comod sa traiesti cu o constipatie morala decat intr-un zbucium moral!
RăspundețiȘtergereCe bine suna "instructorul SS" :)
RăspundețiȘtergere@Ano:
RăspundețiȘtergere1. In cazul meu, a fost familia, de la bunica pana la parinti. Pentru orice greseala, Dumnezeu avea sa-mi refuze "coronita", ceea ce ma ingrozea pur si simplu. Imi si imaginam cum toata lumea primea in cer coronite, iar eu eram rusinata in vazul publicul celest pentru absolut orice. Sau pentru mici rautati copilaresti mi se spunea ca Domnul Isus este trist si ingerasul raportor plange. Si m-as bucura ca doar eu sa fi primit o astfel de "educatie" religioasa, dar ma tem ca este regula, nu exceptia. Mai tarziu, crescand, am ajuns sa transpun aceste invataturi intr-un registru pentru oameni mari, de unde m-am transformat intr-un monstru de legalism.
2. Remediu pentru frica banuiesc ca-mi ceri, pentru ca nu stiu cine ar cere remedii pentru libertate :) Dumnezeu zambeste atunci cand copiii Lui cresc si invata sa ia decizii informate. Pun libertatea mea pe seama unei maturizari emotionale ce a avut repercusiuni si asupra vietii spirituale. Am ajuns astfel sa am cat mai putine angoase. E greu de explicat. Pe langa asta, o contributie importanta a avut-o faptul ca am descoperit ce inseamna harul si aceasta intelegere a avut darul de a ma elibera de toate eforturile mele motivate de teama - de a fi mai buna, de a face, de a face si de a face. In momentul in care frica mea paralizanta de Dumnezeu s-a transformat in fascinatie, ceea ce se intampla ori de cate ori legalismul este daramat de har (si nu ma refer aici la cel ieftin), s-a terminat pentru mine cu atacurile de panica :)
Poate raspunsurile mele nu se dovedesc multumitoare, dar nu pot oferi raspunsuri general valabile, decat o marturie personala, cu subiectivismul ei cu tot :)
Myosotis, iti multumesc pentru marturia personala. Sper ca nu mai esti trista, ci bucuria se poate vedea pe chipul tau. Cat despre "coronite", macar o steluta tot vei avea. AM PRINS SI EU CURAJ.
RăspundețiȘtergereps. remediu pt.frica, ai dreptate
Referitor la istoricitatea raportului Genezei... poate dvs. va este usor sa acceptati relatarile ca fiind simple legende, pe care Dumnezeu le-a pastrat doar datorita invataturilor morale. Insa marea majoritate a credinciosilor s-ar inspaimanta la gandul acesta. "Cum, adica Dumnezeu ne minte sistematic? ne face sa credem niste legende doar pt. ca acestea sunt paradigmatice pt experienta noastra sau reprezinta vreun pacat colectiv al primilor hominizi?" Si nu doar fundamentalistii incuiati reactioneaza asa, ci si ateii carora am incercat sa le ofer explicatia dvs.
RăspundețiȘtergereNormal ca nu e nevoie sa cred decat in Dumnezeu; dar o persoana care neaga istoricitatea Genezei, foarte probabil va ajunge sa nege minunile lui Iisus si cele din FA. Mai ales cand va da peste pasaje ca Matei 22.35, in care Iisus se refera la Abel ca si cum ar fi existat aievea (vorbeste despre "sangele neprihanitului Abel" care va fi razbunat), la sotia lui Lot, Noe si potopul etc. "Iisus chiar credea miturile astea???"
Cam offtopic mesajul... dar ma preocupa problema ridicata intr-unul din comentarii.
Mihai, e binevenita insistenta ta asupra acestui subiect. Si, apropo, imi place blogul tau.
RăspundețiȘtergerePrima si cea mai importanta problema este ca trebuie sa recunoastem (crestini si atei dimpreuna) o data pentru totdeauna ca NU Dumnezeu este autorul colectiei de carti pe care o numim Biblia. In realitate, NU stim cu certitudine de 100% nici macar ce a spus sau nu Isus - compara relatarile divergente din evanghelii. In Matei 23:35, vorbeste autorul Evangheliei dupa Matei. Si nimeni nu-si pune problema ca nu stim exact la cine se refera cind aminteste de "Zaharia, fiul lui Barachia" - in VT avem un Zaharia, fiul lui Iehoiada ucis cu pietre in curtea Templului (2 Cron. 24:20-22), in timp ce despre moartea lui "Zaharia, fiul lui Berechia" (Zah. 1:1 - e acelasi nume in greaca LXX) nu stim nimic. De ce mi-as face eu griji despre istoricitatea lui Abel pentru simplul motiv ca e mentionat in traditia evanghelica a secolului I iudeo-crestin? Unde mai pui ca a trata Geneza ca literatura paradigmatica nu spune NIMIC despre istoricitatea personajelor - nici de bine, nici de rau. Pentru mine, singele lui Abel este la fel de important si adevarat teologic ca si singele lui Isus - macar pentru comparatia din Evrei 12.
Am fost curios sa aflu mai multe despre Zaharia din Matei 23:35. Am consultat printre altele volumul relevant din Word Biblical Commentary. Situatia este chiar mai interesanta:
RăspundețiȘtergereNu e deloc exclus ca, intr-adevar, Matei (oricine a fost el) sa se fi gindit la Zaharia, fiul lui Iehoiada din 2 Cronici. Daca in secolul I se fixase deja canonul VT (in care Cronicile sint tocmai la sfirsit), atunci Abel e prima victima biblica, Zaharia, fiul lui Iehoiada ultima - deci cei doi ar cuprinde toata istoria biblica. Mai mult, strigatul singelui lui Abel (Gn 4:10) isi are paralela in ultimele cuvinte ale lui Zaharia, fiul lui Iehoiada: "Domnul sa vada si sa judece!" (2 Cron 24:22). Unde mai pui ca exista o traditie antica, atestata in targumuri, care suprapune cele doua personaje - Zaharia preotul si Zaharia profetul - in ciuda faptului ca sint separate de trei secole (primul a fost ucis pe la 800 i.d.Hr, al doilea a scris spre anul 500 i.d.Hr.). Sa fi preluat Matei/Isus aceasta traditie? Eu inclin sa cred ca e doar o alta eroare auctoriala, un lapsus calami, asemenea atribuirii gresite a citatului din Matei 27:9-10 (unde Ieremia e de fapt Zaharia).
Pe mine ma intriga altceva: inteleg ca ascultatorii lui Isus puteau deveni, in timp, responsabili de uciderea unor crestini, dar ce vina aveau ei pentru victimele dintre profetii VT, mai ales pentru Abel, care n-a fost contemporan cu vreun evreu? Nu e clar ca Matei 23:35 este o exagerare literara? Niciun pic de istoriografie aici.
Sa inteleg ca sunteti agnostic? Daca nici macar Evangheliile nu reprezinta o descriere demna de incredere a faptelor si cuvintelor lui Isus, atunci chiar nu mai am nici o ancora pt credinta mea. Dumnezeu (daca exista) S-a revelat lumii prin Fiul Sau (de fapt nici de asta nu sunt sigur), insa mesajul lui Isus s-a pierdut in timp... Avem atunci de-a face cu un Dumnezeu slab, care nu e in stare sa pastreze aceasta revelatie astfel incat orice generatie sa aiba acces la ea.
RăspundețiȘtergereCe parere aveti despre cartea lui Josh McDowell? ("El a umblat printre noi") Pe mine studiul acestui om m-a convins ca relatarile NT sunt demne de incredere, indiferent de obiectiile inaltei critici. Iar informatiile contradictorii din Evanghelii nu mi se par deloc ca ar afecta in vreun fel mesajul lui Isus. E normal ca martori diferiti sa incurce putin ordinea cronologica a evenimentelor; sau unii sa auda doar o anume parte dintr-o predica, altii o alta... incat relatarile lor sa nu se suprapuna 100%.
Referitor la Zaharia cred ca e posibil sa fie vorba de Zaharia, fiul lui Iehoiada. Citisem mai demult aceeasi explicatie. E foarte probabil ca Matei a retinut gresit... insa greseala nu a afectat cu nimic mesajul.
Cred ca atunci cand Isus spune ca sangele profetilor va veni peste "voi", se adreseaza natiunii Israel din toate timpurile; ei ii ucisesera pe profeti dintotdeauna, si nici generatia prezenta nu se schimbase cu nimic... mai rau, era pe cale sa-L ucida chiar pe El.
Si inca un lucru referitor la ideea ca Biblia e o colectie de carti 100% omenesti...
RăspundețiȘtergereAceasta presupune (in cazul in care admit ca Dumnezeu exista si cumva S-a revelat omenirii) ca numai o clasa privilegiata (teologi, filozofi, istorici etc) poate intelege aceasta revelatie; doar ei pot sti ce anume din istoria sacra trebuie primit ca revelatie divina si ce nu. Acestia ar deveni astfel intermediari intre omul de rand si Dumnezeu.
Dar este evident ca teologii sunt departe de a fi ajuns la un consens cu privire la ce merita crezut si ce nu... deci omul de rand e complet in ceata... daca respinge autoritatea Bibliei.
La fel si inalta critica este departe de a fi ajuns la un consens cu privire la Isus cel istoric...
Nu Mihai, nu sint agnostic. Dar credinta mea este lucida. Evangheliile sint surse demne de incredere, insa nu in orice domeniu, nu in orice aspect al lor. Eu cred, impreuna cu Pavel, in istoricitatea intruparii, a vietii, mortii si invierii lui Isus. Chiar si pentru aceasta credinta nu am nevoie de o tona de "dovezi" (ar fi cumva contradictoriu, nu?). De aceea, cartile lui McDowell (are vreo doua de aceeasi factura) sint o lectura interesanta, nicidecum decisiva. Iar mai presus de istoricitatea Crucii sta, pentru mine, teologia crucii, si teologia in general.
RăspundețiȘtergereInsist: evreii il ucisesera pe Abel?
Raspunsul clasic la obiectia ta din al doilea comment e acesta: a fost Isus 100% om? A mincat, a simtit, a respirat, a iubit? L-a impiedicat umanitatea Lui deplina sa-L descopere deplin pe Tatal? Eu cred ca dimpotriva. Nu avem citusi de putin a ne teme de umanitatea autorilor Bibliei si pentru produsul lor cit se poate de omenesc. Dumnezeu are si astazi o revelatie 100% umana in lume - biserica. Nu e deloc nevoie sa fii savant pentru a-L descoperi si admira.
Nu avem nevoie de consens absolut, nici de certitudini implacabile pentru a crede, pentru a trai in Hristos. Dimpotriva - trebuie sa-L descoperim pe Omul deplin care il oglindeste desavirsit pe Tatal. Nu vad cale mai potrivita de cunoastere decit prea omeneasca intilnire interpretativa cu omenescul text al Scripturii.
Din nou: cine are impresia ca face vreo favoare Bibliei aparindu-i coerenta, istoricitatea, "anticipatiile" stiintifice se insala amarnic, pierde din timpul pe care ar trebui sa-l acorde studiului ei teologic si tinde sa uite ca mintuirea e transformarea omului, nu suprimarea indoielii si a incertitudinilor.
RăspundețiȘtergereSunt de acord ca e o prostie sa cauti anticipatii stiintifice in Biblie, cum facea de ex. Henry Morris. De asemenea sunt constient ca pot exista anumite erori de cronologie etc.
RăspundețiȘtergereReferitor la Evanghelii - parerea mea e ca distinctia intre istoria crucii si teologia crucii e putin fortata; nu poti crede in sangele ispasitor al lui Isus daca ai indoieli cu privire la existenta lui ca persoana istorica; nu poti crede nici daca ajungi la concluzia ca Isus a existat, dar El a fost altul decat Isus din Evanghelie (de exemplu, a fost Isus al "evangheliei copilariei", care ucidea copii doar pt ca il inghionteau).
Vreti sa spuneti ca, daca un critic al formelor literare v-ar convinge ca Isus a fost de fapt un om ca oricare altul (nu Fiul lui Dumnezeu), dvs. ati replica: "oricum nu-mi pasa; pt mine conteaza teologia crucii; pe asta vrea Dumnezeu sa o cred, chiar daca evenimentul crucii n-ar fi avut loc niciodata!"??
Exista elemente care tin SI de istorie, nu doar de teologie, peste care nu putem trece. Nu poti demonstra stiintific ca Isus a inviat din morti sau ca a fost divin; dar poti gasi dovezi istorice (in sens de "evidence", nu "proof") ca El a fost cu adevarat un Personaj istoric si ca raporturile Evangheliilor sunt foarte probabil demne de crezare (cum, de altfel, NU sunt evangheliile gnostice). De aceea cred ca Josh Mc'Dowell a facut o treaba buna.
In final, daca am ajuns la concluzia ca e foarte probabil ca acest Isus din Biblie sa fi trait in realitate, abia atunci pot alege sa cred in divinitatea Lui sau nu. Nu-mi imaginez un ateu citind Evangheliile, miscat pana la lacrimi, care sa spuna: "cred in sangele lui Isus si vreau sa fiu mantuit, dar ce pacat ca Isus nu e decat rodul unei imaginatii bogate."
Si am uitat sa scriu tocmai concluzia: daca ma indoiesc de autenticitatea cuvintelor lui Isus din Evanghelie, El ramane in ceata; stiu doar ca El Si-a dat viata pt mine, dar nu stiu invatatura Lui, de care as avea atata nevoie. Si daca tot ma indoiesc de autenticitatea mesajului, de ce sa nu ma indoiesc si de autenticitatea faptelor? Daca "Matei" s-a inselat, relatand despre vindecarile facute de Isus? Daca s-a inspirat dintr-o sursa gresita? etc.
RăspundețiȘtergereCat despre pasajul cu sangele profetilor, recunosc ca nu il inteleg. Dar faptul ca nu inteleg EU un pasaj nu ma face sa-i neg autenticitatea. Citeam azi un articol in care o clona a lui Corutz il acuza pe Isus de cea mai mare crima impotriva umanitatii, pt ca a indraznit sa spuna: "Eu sunt calea etc. Nimeni nu vine la Tatal decat prin Mine." Pe blogger il scandalizau si pasaje in care Isus cere sa Il iubim mai presus de tata, mama, fiu, etc, sau in care vorbea despre faptul ca a venit sa aduca nu pacea, ci sabia.
Eu am vorbit expres despre istoricitatea existentei si misiunii lui Isus. Cred ca teologia se construieste plecind de la ea. Dar cele patru evanghelii SINT deja constructii teologice, cu mize diferite, cu portrete ale lui Isus diferite. Citind evangheliile nu citim un raport istoric (aproximind istoriografia moderna sau macar genul biografic), ci teologii inspirate de evenimente istorice. De aceea nu tin sa ii armonizez cu orice pret pe sinoptici si il iubesc cel mai tare pe exceptionalul (in orice sens al cuvintului) Ioan. Mai mult, degeaba crezi in istoricitatea singelui de pe cruce daca nu descoperi teologia lui - adica ce are el de spus despre si dinspre Dumnezeu.
RăspundețiȘtergereIsus chiar a fost un om ca oricare altul - e un adevar important al Evangheliei. Iar lucrul asta e semnificativ mai ales pentru ca Evanghelia (macar de la un punct incolo, de la Ioan mai precis) Il prezinta ca Dumnezeu. Si da, pentru mine unul - s-ar putea sa nu fie suficient pentru tine si inteleg - frumusetea povestii este mai importanta decit istoricitatea ei. Degeaba as crede in istoricitatea unui dumnezeu urit.
Hermeneutica mea nu este una a suspiciunii. Nu ma preocupa excavarea divergentelor si dificultatilor evangheliilor. Dar nu le neg existenta, nici nu caut solutii simpliste. Biblia este o productie omeneasca si n-o pot citi altfel decit omeneste. Dumnezeu este pentru mine cu atit mai fascinant in oglinzile imperfecte care sintem.
Da, e scandaloasa aceasta afirmatie a lui Isus (Isus ca personaj in Evanghelia dupa Ioan - ceea ce e tot ce avem si e de ajuns): "Eu sint calea". Dar e inca mai scandaloasa confuzia (crestina si nu numai) dintre crestinism (eventual catolicism) si "cale". Isus nu e reductibil la o confesiune sau la o biserica. Calea Lui, oricit de ingusta, duce pina in inima Tatalui - nu in sinul vreunei biserici.