Misoginism creştin

Unul dintre cele mai urîte şi mai absurde lucruri din creştinismul contemporan este misoginismul liturgic, în toate formele lui. De la baptistul care nu suportă să audă o femeie predicînd nici măcar la radio (nu, nu fabulez, am dat peste un blog al cărui autor era revoltat că la Vocea Evangheliei realizatoarele de emisiuni frizează interdicţia paulină) pînă la refuzul multor confesiuni de a hirotoni femei, creştinul majoritar este falocrat. Mai mult, el are iluzia caracterului biblic al convingerilor sale misogine.

Cine vrea ca, în baza unor pasaje precum cele din 1 Corinteni 14 şi 1 Timotei 2, femeia să fie "supusă", tăcînd în public şi lăsînd bărbatului "slujba învăţării", ar trebui să nu poată dormi din cauza faptului că poruncile lui Pavel pentru sclavi (1 Corinteni 7:21; Efeseni 6:5-8; Coloseni 3:22; 1 Timotei 6:1-2; Tit 2:9-10) sînt astăzi fără obiect. Sau că "daţi Cezarului ce este al Cezarului" nu poate fi aplicat decît metaforic, prin extensie. Lumea Noului Testament NU trebuie să semene cu lumea noastră pentru ca religia Noului Testament să fie posibilă.

În lumea lui Pavel, ca şi astăzi, relaţiile sociale dintre sexe erau reglate de noţiunea de "ruşine" - un construct care ţine de antropologia culturală, nu de teologie (chiar dacă un autor, inclusiv Pavel, poate argumenta religios în favoarea sau împotriva unei uzanţe culturale). Dacă pentru orientalul Pavel era "ruşinos" (nu păcătos) ca femeia să asume roluri de conducere, lucrurile NU trebuie să stea neapărat la fel azi. Societatea face regulile jocului, nu teologia. O societate matriarhală nu este nebiblică, cum nu este nici egalitarismul contemporan al sexelor (mai apropiat de teologia paulină decît oricare alt model social).

Cît despre hirotonire, merită precizate următoarele:

a. "punerea mîinilor" a fost practicată în biserica primară în primul rînd în asociere cu botezul, orice nou credicios animat de Duhul beneficiind de ea (a se vedea Fapte 8:17-19; 19:6; Evrei 6:2);

b. bolnavii puteau fi şi ei hirotoniţi (vezi Fapte 28:8 sau numeroasele pasaje din evanghelii în care Isus Însuşi face acest lucru) - lucru sugerat şi în Iacov 5:14, singurul pasaj unde rugăciunea este făcută "deasupra" cuiva (în termeni tehnici, singura ocurenţă a lui proseuchomai cu prepoziţia epi);

c. nu este exclus ca primii creştini să fi hirotonit, în sensul învestirii pentru slujire sau în poziţii de autoritate, şi diaconesele - ştim sigur, din canoanele unor sinoade, că biserica imperială hirotonea şi femei (vezi de exemplu canonul XV al Sinodului ecumenic de la Chalcedon - mijlocul secolului V);

d. funcţia pastorală de azi (limitez intenţionat discuţia doar la neoprotestantism) este o invenţie culturală modernă, fără precedent explicit în Noul Testament şi fără legătură cu hirotonirea nou-testamentală - termenul tehnic de "pastor" începe să fie aplicat liderului comunităţii religioase abia în timpul Reformei din secolul XVI, la Calvin şi Zwingli (în NT, apare o singură dată, în Efeseni 4:11, fără detalii şi în evidentă subordonare profetului - rol jucat fără probleme de-a lungul întregii istorii biblice şi extra-biblice şi de către femei);

e. în fine, circulă în mediile religioase creştine o idee complet eronată, şi anume că pastorul (preotul) e hirotonit după modelul preotului veterotestamentar; or, nici Exod 29, nici Levitic 8, nici vreun alt pasaj biblic nu menţionează "punerea mîinilor" ca parte a ritualului de consacrare a preoţilor aaronici (doar leviţii - categorie cultică distinctă de cea a kohanim-ilor - au fost învestiţi în funcţie prin punerea mîinilor întregii congregaţii israelite; cf. Numeri 8:10).

Mai mult, teologia Noului Testament face din orice credincios al lui Hristos mare preot cu acces deplin în Sancta Sanctorum celestă. Pastorul de secol XXI poate fi bărbat sau femeie, în funcţie de contextul cultural, şi nu are nevoie pentru învestire de un ritual antic. Iar dacă o femeie nu poate fi hirotonită, pastorii adventişti trebuie să renunţe la practica "punerii mîinilor" deasupra cuplurilor pe care le căsătoresc. Ironia sorţii, nu? Pînă şi cei mai înverşunaţi denunţători ai feminismului pătruns în biserică au hirotonit femei toată viaţa lor.