duminică, 25 aprilie 2010

Pentru adventistul greu de cap

Încă mai aud cîte un fost "frate" care mă apostrofează: "Sigur, tu eşti de fapt supărat că biserica nu-ţi dă drept de recăsătorire şi d-aia bagi de vină cum prinzi ocazia". Într-adevăr, nu-mi imaginez cum aş putea lua hotărîri de unul singur. Trebuie neapărat să gîndească un comitet pentru mine. Fericirea sau libertatea mea nu valorează nici pe departe cît calitatea mea de membru. Şi am nevoie de dezlegare de la biserică pînă şi pentru ca să respir.

Acestui gen de adventist, care încă îşi suge degetul mare, am să-i spun cîteva pe şleau: mi se pare dezgustător să fac parte dintr-o biserică în care divorţul este înfierat prin definiţie şi a rezista stoic într-o căsnicie disfuncţională, ba chiar abuzivă este o virtute. Mi-e scîrbă cînd îmi vorbesc despre moralitate soţi care se detestă temeinic de o viaţă. Dispreţuiesc pastori care predică despre cum "Dumnezeu are pe cineva special pregătit numai şi numai pentru tine" şi care au lăsat zarurile să le descopere "partenerul ideal" - creierul lor fiind prea mic pentru o asemenea decizie.

Spuneţi-mi şi mie cu ce este inferioară moral fosta mea soţie, care a plecat cînd a crezut că nu poate face altceva, soţului care înghesuie fete necăsătorite prin apartamente studenţeşti şi soţiei lui care se îndoapă cu citate din Ellen White - ambii membri AZŞ? Sau bărbatului care îşi batjocoreşte femeia, pentru ca apoi să-i ceară sex oral, şi soţiei lui care trăieşte o perpetuă fantezie a eliberării de "monstru" - amîndoi membri AZŞ? Sau pastorului care îşi duce viaţa pe drumuri, în "lucrare", în timp ce soţia robeşte la onoarea lui, a familiei şi a bisericii? De cînd a devenit masochismul virtute creştină?

Trista majoritate a adventiştilor trăiesc cu falsa credinţă că Dumnezeu nu urăşte nimic mai mult decît "despărţirea în căsătorie". Greşit, complet greşit. Nimic nu urăşte Dumnezeu mai tare decît nefericirea. Şi, înainte de divorţ, sînt alte lucruri pe lista mîniei divine: ipocrizia, nedreptatea, abuzul de putere (mai ales în forma abuzului de minori). Divorţul nu e nici bun, nici rău - după cum nici căsătoria nu e nici bună, nici rea. Cunosc oameni nefericiţi şi printre căsătoriţi, şi printre divorţaţi. Iar fericirea nu are nimic de a face cu rugăciunea de binecuvîntare sau cu dreptul de recăsătorire.

Da, sînt supărat pe "biserică", dar nu pentru că nu-mi iese mie cine ştie ce pasenţă. Ci pentru că este un babel de valori false, de prilejuri de rănire, de iluzii spirituale. Pentru că preferă idioţenia sfîntă inteligenţei iscoditoare, laşitatea aparenţelor curajului moral. Pentru că e prea uşor un sistem de profitorie, în loc să fie o comunitate întru vindecare. Ştiţi cine a ţinut cu orice preţ să-şi impună punctul de vedere în chestiunea dreptului meu de recăsătorire? Nu vă faceţi că nu ştiţi, că v-am mai spus. Un om care a vorbit cu mine o singură data în viaţă. Şi atunci ca să-mi spună, într-un penibil spectacol de "inteligenţă" (a ţinut să conversăm în engleză, chit că o vorbeşte prost), cîte şi ce facultăţi e bine să fac. Pentru că, desigur, eu am nevoie de dezlegare de la biserică şi pentru ca să respir.

17 comentarii:

  1. Ai dreptate cand spui ce spui si se simte revolta din nuanta FORTE a cuvintelor tale. E prea corupta societatea noastra, fie ea si cea religioasa!

    RăspundețiȘtergere
  2. Dupa cum e formulat titlul, acest mesaj nu are adrisant. Asa ca vor fi mai putine afisari si comentarii la aceasta postare. ;)

    RăspundețiȘtergere
  3. Poli, biserica nu mai este de mult a oamenilor. Adventismul, desi ar trebui sa fie un mijloc, a devenit un scop. Sau...mai bine spus...angajatorul perfect pentru aspiranti la functia de pastor

    RăspundețiȘtergere
  4. Macar de-ar fi angajatorul perfect ;) Ca orice sistem abuziv, biserica nu slujeste nici macar slujitorilor ei. Ei sint primele victime. Chiar si numai prin faptul ca trebuie sa-si neutralizeze creierul pentru a face cariera.

    RăspundețiȘtergere
  5. sa ne traiesti mai baiete ca de mult asteptam sa aud un comentariu ca acesta,cel putin avui zile sa vad ca are cineva curajul sa zica ce-l doare...toata admiratia mea ca iti asumi riscul sa gandesti cu capul tau...dupa mine comitetul este pus acolo ca sa ne faca nefericiti,cum iti place ceva ce nu este scris in "manual" gata te ameninta cu pierderea mantuirii...e o mare porcarie sa se amestece un al treilea in problemele unui cuplu,mai ales un comitet care nu are nici o specializare de psihologie sau altceva inrudit cu consilierea familiala...so,bun venit in randurile celor care au curajul sa-si caute si fericirea nu numai sa ''fie crestini exemplu ca altfel dau marturie gresita''...insa vin zile grele ptr tine caci putini vor avea curajul sa stea langa tine, familia, prietenii s-ar putea sa nu aiba destula putere sa se desprinda de lectiile cu care sunt indoctrinati de o viata...pe de alta parte s-ar putea sa te simti asa de liber, si usor,ca s-ar putea sa incerci sa zbori si sa vezi lumea mult mai de sus decat atunci cand stai pe un scaun in biserica 30 si ceva de ani...si apoi s-ar putea sa descoperi o alta relatie cu Dumnezeu,una mult mai frumoasa decat cea descrisa de biserica si neexperimentata de nimeni de acolo...bat campii,nu??...eu am incercat-o asa ca o doresc la toata lumea...mult succes!!!

    RăspundețiȘtergere
  6. la zbor cit mai inalt si peste mari!

    RăspundețiȘtergere
  7. overseas, nici tu nu esti singur, nici polihronu...si chiar daca familia sau prietenii intorc spatele, sunt destui anonimi care gandesc si actioneaza ca voi. Numai ca cei ce au acces la internet n-au timp sau nu vor...sau li se INTERZICE sa vada lumea atat de reala prezentata aici. Asa este lumea adventista, cu de toate...si bune si rele.

    RăspundețiȘtergere
  8. In fata opiniei membrilor bisericii, dragostea nu are nici o sansa. Libertatea nu exista, iar autenticitatea este o poveste stiintifico-fantastica.

    Te admir pentru ca (inca mai) lupti.

    RăspundețiȘtergere
  9. E doar lupta pentru supravietuire :)

    RăspundețiȘtergere
  10. cineva mare si respectabil din biserica mi-a spus destul de recent ca biserica nu este o democratie, ci o teocratie, deci interesul individual se subordoneaza intereselor divine. as fi de acord daca in unele cazuri nu as fi observat ca biserica poate deveni o pur omeneasca dictatura a bunului plac, locul amputarii bunului simt si bunului gust, al lipsei de transparenta, al lipsei curajului de asumare a greselilor trecutului (ma refer aici la colaborationismul din era comunista) si platforma negarii drepturilor la fericire de dragul pastrarii unor aparente. ce legatura au toate acestea cu teocratia ma intreb eu si care ar trebui sa fie raporturile cuiva cu o institutie a dreptatii aleatorii? nu va ganditi ca as avea de gand sa parasesc biserica, vreau sa spun ca am niste dureri in suflet doar.. daca ma uit in societatea romaneasca, ma duc inapoi la biserica, e parca incomparabil mai respirabila... cred ca o sa emigrez :)

    RăspundețiȘtergere
  11. Frumos spus. N-am priceput insa exact incotro vrei sa emigrezi :)

    RăspundețiȘtergere
  12. in Franta, macar profesional voi fi mai implinit. :)

    RăspundețiȘtergere
  13. Well, banuiesc ca esti medic. N-ai fi primul care alege Franta. Succes! :) Cit despre biserica si teocratie, respectivul "mare si respectabil" e, imi pare rau s-o spun, dus cu pluta. In primul rind, pentru ca - asa cum arati si tu - e pur si simplu neadevarat. In al doilea rind, pentru ca teocratia a avut o viata scurta si grea in istoria biblica (doar vreo 40 de ani, sub Moise). In al treilea rind (si cel mai important), revelatia lui Isus n-a fost deloc teoCRATICA. El a venit ca sa slujeasca, sa se sacrifice. Orice biserica ce functioneaza ca sistem de putere este o tradare a modelului hristic.

    RăspundețiȘtergere
  14. Apropo. De unde oare fascinatia asta trista cu teocratia? Exemplele actuale - Iranul, Vaticanul - nu sint tocmai de laudat. Iar cele istorice - Florenta lui Savonarola sau Geneva lui Calvin - nu-s cu nimic mai atractioase.

    RăspundețiȘtergere
  15. da, sunt medic si ne si cunostem, ne-am si vizitat cate o data pe cand locuiam si tu si eu undeva in oltenia :)
    desi la partea cu teocratia mentalitatea celui "mare si respectabil" este bizara, sa stii ca nu e dus cu pluta la toate capitolele, cel putin din punctul meu de vedere, altfel nu l-as mai fi apelat respectabil :)
    tot despre asta, citeam azi in evanghelia dupa Matei urmatoarele: "luati seama ca sa nu va indepliniti neprihanirea voastra inaintea oamenilor ca sa fiti vazuti de ei". de obicei luam sfatul in mod individual, in sfera personala, dar cred ca se poate foarte bine aplica si la institutia bisericii in ansamblu. principiul e clar: nu imagine neprihanita de dragul aparentelor, ci neprihanire autentica in ciuda aparentelor!

    RăspundețiȘtergere
  16. Salut, am banuit ca ne stim. Mi-aduc aminte cu placere de vedeniile noastre de tinerete :) Cred sincer ca nimeni nu e dus cu pluta la toate capitolele, dupa cum nu e nimeni sa nu fie putin "luat". Nu de alta, dar cele mai dureroase adevaruri le spun adesea cei mai "dusi" dintre noi :D Iar oamenii respectabili sint perfect capabili de derapaje.

    RăspundețiȘtergere