marți, 13 iulie 2010

Fricţiuni teologice I

Am descoperit de curînd că o postare mai veche a lui Florin Lăiu despre "spurcăciuni" a generat, prin primăvară, o mică discuţie în care am fost citat. Lucrul acesta m-a determinat să reiau investigaţia în legătură cu distincţia curat-necurat. Vă propun aşadar o serie de "fricţiuni" teologice (nu neapărat limitate la reglementările mozaice cu privire la alimentaţie şi perpetuitatea / caducitatea lor) din care sper să iasă scîntei. Adică lumină :)

Scrie dom' profesor: "Săptămîna, ca perioadă ciclică marcată de o zi sacră, îşi are originea în VT înainte de Moise". Iar apoi trimite demonstrativ la Geneza 2:1-2; 7:4-10; 29:27-28. Ei bine, această afirmaţie e de mai multe ori problematică. În primul rînd, chiar şi acceptînd ad hoc teza auctorialităţii mozaice a Genezei, avem în paginile ei opinii teologice şi "istorice" contemporane lui... Moise, nu de dinaintea lui. Cu alte cuvinte, putem stabili cel mult că săptămîna era cunoscută undeva la mijlocul mileniului II a.Chr., fiind considerată extrem de veche. În al doilea rînd, pasajele din capitolele 7 şi 29 nu spun nimic despre "o perioadă ciclică marcată de o zi sacră". Cel dintîi se referă la o unică perioadă de şapte zile (în care, cel mai probabil, a avut loc îmbarcarea tuturor "pasagerilor") care precede potopul. Iar al doilea, la durata tradiţională a unei nunţi în Orientul Apropiat antic.

Florin ar fi putut cita cu ceva mai mult succes în sprijinul tezei sale superbul pasaj din Geneza 8:6-12. Aici, mai întîi implicit, apoi - de două ori - explicit, apar trei perioade consecutive de cîte şapte zile. Nu ni se spune nimic despre vreo "zi sacră", dar măcar avem "o perioadă ciclică". Problema este că apariţia lui 7 în povestea biblică a potopului nu este cîtuşi de puţin unică. Versiunea poveştii inclusă în Epopeea lui Ghilgameş recurge şi ea la simbolistica lui 7 - potopul lui Utnapiştim a durat fix şapte zile (la fel ca în poemul despre Atrahasis), iar prima pasăre-spion (la el e porumbelul, urmat de o rîndunică şi un corb) e trimisă în recunoaştere tot "după şapte zile". Or, nu ştim nimic sigur despre săptămînă (cu atît mai puţin despre una ritmată de sabat) la sumerieni sau akkadieni. 7 este desigur încărcat simbolic, fiind un motiv literar recurent.

Simbolistica lui 7 corespunde aici (în Geneza 7 şi 8, unde şi 40 e un număr important), în oglinda distrugerii, creaţiei în 7 din primul capitol. Are loc o dez-inaugurare, o re-inaugurare a lumii. Lucrul acesta e sugerat chiar de pasajul păsărilor-spioni. Corbul - animal necurat - are în ebraică un nume (înrudit etimologic cu termenul pentru "seară"), legat desigur de penajul lui, care trimite la întunericul de deasupra apelor din Geneza 1:2. Asocierea aceasta întăreşte ideea că "necurăţia" este înrudită conceptual cu haosul, cu deşertul (pustiul - vezi şi ţapul pentru Azazel), cu moartea (corbul s-a dovedit ineficient ca "spion" tocmai pentru că - spun comentatorii - s-a apucat să devoreze cadavre plutitoare). Porumbelul - animal curat şi adesea alb - poate fi asociat luminii, ba chiar - printr-un ocol nou-testamentar - Duhului (prezent şi el în Geneza 1:2). În orice caz, el face parte din tabloul renaşterii purificatoare a lumii. Mai mult: ca pentru a sublinia legătura cu Geneza 1, porumbelul caută în zborul său... odihnă (menirea oricărui templu). La început, nu găseşte. Se întoarce la Noe, al cărui nume înseamnă tocmai "odihnă". E un alt indiciu cum că arca lui Noe funcţionează în povestea biblică a potopului ca un sanctuar. Un sanctuar în care este loc, ca în viziunea lui Petru din Fapte 10, şi pentru "spurcăciuni".

În Geneza 9 i se permite pentru prima dată omului să mănînce animale. Autorul textului biblic este însă extrem de "neglijent", pentru că spune: "tot ce se mişcă şi are viaţă să vă slujească de hrană" (v.3). Mai mult, "ce se mişcă" e de fapt, în original, cuvîntul (folosit din abundenţă în capitolele 1 şi 6-8) pentru "tîrîtoare" - excluse în bloc din dieta (re)comandată de Leviticul 11. Singura prevedere alimentară este cea referitoare la sînge - valabilă în codul mozaic şi pentru străini (Leviticul 17) şi reiterată la conciliul de la Ierusalim (Fapte 15). Distincţia curat-necurat apare doar în contextul jertfei (Geneza 8:20). Iar autorul e din nou neglijent: Noe "a luat din toate dobitoacele curate şi din toate păsările curate şi a adus arderi de tot pe altar". Orice soi de animal curat (nu doar boii, ţapii, berbecii şi porumbeii) a devenit jertfă. Sau invers: doar soiurile de jertfă au fost socotite curate.

2 comentarii:

  1. http://www.florinlaiu.com/intrebari-curente/ce-pasari-nu-se-mananca.php#comment-234

    Ce zici de asta Polihronule?

    RăspundețiȘtergere
  2. Asta e o alta problema a listelor cu animale curate si necurate - obscuritatea limbajului. In plus, auzi tu: sint animale care nu figureaza in liste, considerate totusi necurate :)

    RăspundețiȘtergere