Adesea, de dragul "bisericii", tăcem şi înghiţim şi ne iau frisoanele la gândul că se spune ceva rău despre ea. "Imaginea bisericii" a ajuns atât de îngrijită şi se ţine atât la a fi curăţită de pânze de păianjen încât mi se face uneori rău. Nu ar trebui să existe "imaginea bisericii". Biserica are menirea de a reflecta chipul lui Christos. Şi, atâta vreme cât eşuează în sarcina asta, adevărul trebuie spus. Iisus a venit şi a denunţat conducerea bisericii din vremea Lui. Şi Îl privim admirativ, ca pe un reformator. Dar pe cei care îndrăznesc să denunţe un abuz îi privim ca fiind denigratori. Pentru că nu avem o relaţie personală cu Christos. Dacă am avea, ne-am îngrijora de ceea ce transmitem lumii despre El, nu despre o "instituţie". Instituţia poate greşi. Şi Spiritul în care Cel pe care ne lăudăm că-L slujim a lucrat a fost tocmai acela de a condamna făţărnicia şi păcatul. De ce ne temem să facem acelaşi lucru? Nu, nu zice nimeni să dăm cu pietre. Dar nici să fim muţi ca peştii în chestiuni împotriva cărora "păgânii" se luptă, şi pe bună dreptate.
Contextul este cel al recentelor dezvăluiri despre abuz sexual în biserică. Observaţia eclesiologică făcută mi se pare cu totul potrivită şi aici.
Nu am gasit unde sa las linkul asta: http://www.adventist.ro/despre-noi/portretul-unui-adventist.html
RăspundețiȘtergereTi-a atras atentia ceva anume? :)
RăspundețiȘtergere