Ca la noi la nimeni

În ultima vreme am făcut un mic studiu aleatoriu cu privire la practicile adventiste mondiale în cazul acordării dreptului de recăsătorire. Am trimis email-uri la mai multe uniuni din Europa şi din lume, primind fără excepţie răspunsul normal - biserica locală (comitetul şi pastorul) este singura cu drept de decizie. Se disting însă două lucruri interesante:

În primul rînd, abordarea unui pastor occidental (secretar al Asociaţiei pastorale la nivel de uniune) potrivit căreia "dreptul de recăsătorire" este garantat de stat, biserica locală neputînd face altceva decît să refuze oficierea ceremoniei religioase. Tot el pune disciplinarea membrilor care se (re)căsătoresc fără acordul bisericii (situaţie care apare doar în comunităţile de imigranţi) pe seama unor "obiceiuri autoritare". Pînă aici, nimic surprinzător.

În al doilea rînd, răspunsul extrem de onest al unui preşedinte de uniune african, care spune direct că, în practica locului, orice persoană divorţată are drept de recăsătorire. Tot el recunoaşte că, în pofida pasajelor relevante din Noul Testament, oamenii divorţează pentru multe motive, iar biserica nu are prea multe de făcut. Remarcabil este că, împotriva opiniei comune că biserica lumii a treia este mai consevatoare, cel puţin în această privinţă (poate din cauza instabilităţii maritale cu rădăcini sociale şi culturale) ea pare mai liberală decît "prealiberalul" occident.