Şapte zile lustrale II

Buuun. Să reluăm şi să amplificăm două idei din postarea anterioară. Cum?! Geneza 1 şi 2 nu sînt istorice? Ba da. Ele sînt documente istorice care prezintă concepţii de acum vreo 3000 de ani ("vreo" înseamnă aici "plus / minus nişte secole") despre lume şi divinitate. Mai mult de atît nu putem spune. Textul biblic nu sugerează niciunde că vreun verset al Genezei a fost "primit" în mod supranatural, în viziune sau altminteri (şi de ne-ar da de înţeles aşa ceva, ştim bine că orice viziune reflectă cunoştinţele profetului la momentul primirii ei). Pînă şi cele mai conservatoare interpretări aşază un mileniu între potop, de exemplu, şi istorisirea lui biblică. Ia gîndiţi-vă: cîte lucruri aţi putea povesti despre românii de acum 1000 de ani? Dar despre obiceiurile lor?

Geneza este cartea lui al-kén: "De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa... De aceea cetatea a fost numită Babel... De aceea fîntîna aceea s-a numit... De aceea s-a dat lui Esau numele Edom... De aceea i-a pus numele... De aceea, pînă în ziua de azi, israeliţii nu mănîncă [nervul sciatic?]." În plus, pentru un antic genealogiile erau extrem de importante, conferind ordine şi identitate. Chiar şi la începutul "erei noastre", autorii Noului Testament ţineau să demonstreze o anumită ascendenţă a lui Isus (drepturile, fie şi simbolice, depindeau funciar de origini - vezi discuţia despre Isus ca preot din Evrei). În schimb, pentru noi - cetăţeni ai universului - abia dacă mai contează că Isus era evreu, cu atît mai puţin că era evreu de un trib sau de altul. Ca să explice existenţa unui lucru, anticii spuneau o poveste. Noi îl demontăm să-i aflăm mecanismul.

Prin urmare, cînd spun că Geneza 1 şi 2 sînt două mituri, vreau să spun exact ce spun. Adevărul istoric este imposibil de stabilit şi, pentru teologie, cu totul irelevant. Aşa cum teologizăm pe baza unei poezii (Psalmul 23), a unui extaz mistic (Ezechiel 1; Apocalipsa 13) sau a unei parabole (Luca 16) - texte care nu au nimic de a face cu realitatea ştiinţifică sau istorică -, facem teologie şi plecînd de la miturile Genezei. Şi ar trebui să facem teologie - asta era a doua idee de amplificat - şi inspiraţi de structura atomului. Sau de fiziologia creierului. Sau de quasari şi găuri negre. Dezidentificîndu-L pe Dumnezeu cu lumea, miturile Genezei ne învaţă să citim universul ca pe un text - revelaţie supremă a Creatorului. Apropo: găurile negre sînt de la diavolul? Dar entropia?

În fine, ţin să arunc în aer două mituri (ca să vezi!) exegetice legate de Geneza 1. Vebul bará (din "la început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pămîntul) e folosit şi în Gn. 1:21.27 referitor la crearea monştrilor marini şi a tuturor "sufletelor vii" din ape şi din aer, şi - respectiv - la crearea bărbatului şi a femeii. Mai mult, pasaje precum cele din Is. 43:7; 45:7.12.18; Amos 4:13 demonstrează că este sinonim cu yatzár (cel din Gn. 2:7.19) şi asáh (cel mai folosit verb ebraic pentru "a face"). Prin urmare, nici urmă de ex nihilo în Geneza 1. Iar tóhu vabóhu ("pustiu şi gol") se referă la pămînt nelocuit. Această asociere de cuvinte apare doar de trei ori în Vechiul Testament (Gn. 1:2; Is. 34:11; Ier. 4:23 - de altfel singurele ocurenţe ale lui bóhu) şi nu are nimic de a face cu "haosul primordial".