sâmbătă, 27 februarie 2010

Misoginism creştin

Unul dintre cele mai urîte şi mai absurde lucruri din creştinismul contemporan este misoginismul liturgic, în toate formele lui. De la baptistul care nu suportă să audă o femeie predicînd nici măcar la radio (nu, nu fabulez, am dat peste un blog al cărui autor era revoltat că la Vocea Evangheliei realizatoarele de emisiuni frizează interdicţia paulină) pînă la refuzul multor confesiuni de a hirotoni femei, creştinul majoritar este falocrat. Mai mult, el are iluzia caracterului biblic al convingerilor sale misogine.

Cine vrea ca, în baza unor pasaje precum cele din 1 Corinteni 14 şi 1 Timotei 2, femeia să fie "supusă", tăcînd în public şi lăsînd bărbatului "slujba învăţării", ar trebui să nu poată dormi din cauza faptului că poruncile lui Pavel pentru sclavi (1 Corinteni 7:21; Efeseni 6:5-8; Coloseni 3:22; 1 Timotei 6:1-2; Tit 2:9-10) sînt astăzi fără obiect. Sau că "daţi Cezarului ce este al Cezarului" nu poate fi aplicat decît metaforic, prin extensie. Lumea Noului Testament NU trebuie să semene cu lumea noastră pentru ca religia Noului Testament să fie posibilă.

În lumea lui Pavel, ca şi astăzi, relaţiile sociale dintre sexe erau reglate de noţiunea de "ruşine" - un construct care ţine de antropologia culturală, nu de teologie (chiar dacă un autor, inclusiv Pavel, poate argumenta religios în favoarea sau împotriva unei uzanţe culturale). Dacă pentru orientalul Pavel era "ruşinos" (nu păcătos) ca femeia să asume roluri de conducere, lucrurile NU trebuie să stea neapărat la fel azi. Societatea face regulile jocului, nu teologia. O societate matriarhală nu este nebiblică, cum nu este nici egalitarismul contemporan al sexelor (mai apropiat de teologia paulină decît oricare alt model social).

Cît despre hirotonire, merită precizate următoarele:
a. "punerea mîinilor" a fost practicată în biserica primară în primul rînd în asociere cu botezul, orice nou credicios animat de Duhul beneficiind de ea (a se vedea Fapte 8:17-19; 19:6; Evrei 6:2);
b. bolnavii puteau fi şi ei hirotoniţi (vezi Fapte 28:8 sau numeroasele pasaje din evanghelii în care Isus Însuşi face acest lucru) - lucru sugerat şi în Iacov 5:14, singurul pasaj unde rugăciunea este făcută "deasupra" cuiva (în termeni tehnici, singura ocurenţă a lui proseuchomai cu prepoziţia epi);
c. nu este exclus ca primii creştini să fi hirotonit, în sensul învestirii pentru slujire sau în poziţii de autoritate, şi diaconesele - ştim sigur, din canoanele unor sinoade, că biserica imperială hirotonea şi femei (vezi de exemplu canonul XV al Sinodului ecumenic de la Chalcedon - mijlocul secolului V);
d. funcţia pastorală de azi (limitez intenţionat discuţia doar la neoprotestantism) este o invenţie culturală modernă, fără precedent explicit în Noul Testament şi fără legătură cu hirotonirea nou-testamentală - termenul tehnic de "pastor" începe să fie aplicat liderului comunităţii religioase abia în timpul Reformei din secolul XVI, la Calvin şi Zwingli (în NT, apare o singură dată, în Efeseni 4:11, fără detalii şi în evidentă subordonare profetului - rol jucat fără probleme de-a lungul întregii istorii biblice şi extra-biblice şi de către femei);
e. în fine, circulă în mediile religioase creştine o idee complet eronată, şi anume că pastorul (preotul) e hirotonit după modelul preotului veterotestamentar; or, nici Exod 29, nici Levitic 8, nici vreun alt pasaj biblic nu menţionează "punerea mîinilor" ca parte a ritualului de consacrare a preoţilor aaronici (doar leviţii - categorie cultică distinctă de cea a kohanim-ilor - au fost învestiţi în funcţie prin punerea mîinilor întregii congregaţii israelite; cf. Numeri 8:10).

Mai mult, teologia Noului Testament face din orice credincios al lui Hristos mare preot cu acces deplin în Sancta Sanctorum celestă. Pastorul de secol XXI poate fi bărbat sau femeie, în funcţie de contextul cultural, şi nu are nevoie pentru învestire de un ritual antic. Iar dacă o femeie nu poate fi hirotonită, pastorii adventişti trebuie să renunţe la practica "punerii mîinilor" deasupra cuplurilor pe care le căsătoresc. Ironia sorţii, nu? Pînă şi cei mai înverşunaţi denunţători ai feminismului pătruns în biserică au hirotonit femei toată viaţa lor.

61 de comentarii:

  1. mai Poli,poate ca "punerea mainilor" este un ritual, dar conteaza pentru ce esti consacrat:
    - sa fii sot, sotie
    - sa fii pastor, pastorita

    Asta cu pastorita nu merge la noi...e vorba de cultura noastra. Sa aibe dreptate 'gazdele' spaniole cand spun ca suntem din lumea a treia?

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu merge la noi? Oare nu avem profesoare si doctorite si primarite si parlamentare si directoare? Sa continuu? Sintem ipocriti doar cind vine vorba de religie.

    Da, conteaza pentru ce esti consacrat. Iar eu cred ca un barbat SI o femeie pot fi consacrati pentru sanatate, pentru casatorie, pentru mintuire, si da, si pentru slujire pastorala. Pentru ca singurul criteriu valabil din punct de vedere teologic este competenta (darul spiritual, in limbajul NT - niciodata separat de "roada Duhului", deci de un caracter frumos).

    RăspundețiȘtergere
  3. Ce vorbesti tu, Polihroane?
    In biserica mea nu numai barbatii spun NU, ci si unele femei. Si nu cred ca vina le apartine doar lor, ci si celor ce le-a educat asa! Si acum 20 de ani se spunea (imi povestea bunica) ca era NU-ul asta pentru femei la amvon.Si astazi la fel.Crezi ca peste 20 va fi altfel? Astea se transmit de la mama la fiica si au motive bine intemeiate!!!

    RăspundețiȘtergere
  4. poli, în principiu sunt de acord cu tine. Nu m-ar deranja o femeie pastor, daca îşi face munca cu profesionalism. Nu mai departe de aseară am fost la o întâlnire cu lideri de tineret pe care a condus-o excelent o femeie.
    Am însă ceva de obiectat în ceea ce priveşte influenţa pe care o are variaţia concentraţiei de hormoni (lunară, sau în timpul vieţii)în comportamenul unei femei. Nu ar fi benefic pentru ea şi pentru biserică să treacă de la bunăvoinţă la nervozitate, de la optimism la depresie datorită naturii feminine şi acest lucru să se reflecte în prestaţia ei...

    Am citit mai demult declaraţia cuiva care aştepta viza de la ambasada SUA şi a fost la interviu la o doamnă consul: dacă picam la dl. consul, sigur obţineam viza...

    Şi apoi...ai văzut tu un grup de femei care să poată colabora bine?? Eu am văzut mai degrabă reversul... Îţi imaginezi un comitet de femei, condus de o păstoriţă, care să funcţioneze :-)) ??

    RăspundețiȘtergere
  5. Spartan, ce sa inteleg, ca lidera de tineret era intr-o perioada de bunavointa, de optimism?
    Uite, eu nu zic un comitet de femei, ci barbati si femei (si la conferinte si la uniune)...s-ar putea ca hormonii de care vorbesti tu, sa aduca imbunatatiri in luarea de decizii. Ce zici?

    RăspundețiȘtergere
  6. @ ano: Stiu. Iar femeile in general sint conservatoarele din orice grup, nu revolutionarele. Cred insa in puterea educatiei - si pentru barbati, si pentru femei.

    @ spartan: Anecdota cu functionara consulara este pura speculatie misogina. PMS-ul nu este o boala. Iar eu cunosc barbati carora le variaza anumite niveluri hormonale de la ora la ora. (Nu uita ca, sub prevederile codului mozaic, si barbatul putea fi necurat si exclus de la liturghie. Traditia talmudica spune chiar ca marele preot nu dormea in noaptea de dinainte de Yom Kippur, nu cumva sa aiba o polutie nocturna.)

    Da, am vazut femei colaborind fara probleme. Dar nici nu am sugerat ca ar trebui sa alegem in comitet doar femei. Cunosc o multime de familii formate din barbat si femeie (planul divin, nu?) care functioneaza perfect. Eu atit vreau - sa ucidem niste prejudecati care nu au nimic de a face cu Evanghelia.

    RăspundețiȘtergere
  7. Un articol (ceva mai vechi) la subiect este disponibil la adresa:
    http://www.jsri.ro/old/html%20version/index/no_6/emilmoise-articol.htm

    RăspundețiȘtergere
  8. Ano, multam pentru articol - o tratare comparativ-sociologica a trei practici discriminatorii religioase. Merita remarcata intreaga versiune electronica a acestui prestigios periodic.

    RăspundețiȘtergere
  9. @spartan

    Si mie mi se pare o mica-mare discriminare argumentul asta cu perioada menstruala. Mai mult, unii barbati zambesc batjocoritoro-stiutor atunci cand femeia se supara - poate intemeiat - punand prea usor pe seama hormonilor anumite indignari justificate.

    Cunosc si vreo 2 categorii de barbati din care sunt sigur ca ai intalnit si tu:
    1. Imaturi/labili emotional, care se supara numai daca li se pare ca s-a facut o aluzie rautacioasa la persoana lor, care se "ataca" usor si pe care oricat te straduiesti nu ii poti aduce pe caile ratiunii "cand ii apuca". Ma astept sa fii la curent cu "reactiile necontrolate" care de foarte multe ori au de a face cu imaginea de sine si mult mai putin cu hormonii.
    2. Daca tot este sa ne legam de hormoni, sa nu uitam ca multi barbati considera caruselul prin care se lasa purtati de adrenalina drept normal, un semn al masculinitatii lor. Sa recunoastem ca uneori cad in cap datorita acestei adrenaline, dar na, sunt barbati.

    Apoi, am face bine sa nu uitam urmatoarele 2:

    1. Nu toate femeile sufera de sindrom premenstrual. Sunt unele - nu putine - pentru care perioada menstruala trece aproape pe neobservate.
    2. Faptul ca perioada menstruala se insoteste la UNELE femei de o mai mare instabilitate emotionala nu le face mai putin eficiente ca medici, avocati, judecatori, profesori, consilieri si, de ce nu, pastori.

    Asa cum exista femei cu PMS, exista si barbati dependenti de adrenalina. Cata vreme nu-i putem da afara pe pastorii impulsivi carora "le sare", eu zic sa nu le excludem nici pe ele ca "le vine".

    RăspundețiȘtergere
  10. @Polihronu, 28 Februarie 2010, 13:16
    A fost placerea mea.
    Ca sa fim rigurosi ar trebui mentionat ca JSRI nu apare decat in versiune electronica. Si da este revista academica la care articolele sunt cu acces liber pentru oricine. Editorii JSRI fac o treaba excelenta (chiar daca pot fi acuzat de subiectivism in aceasta afirmatie avand in vedere bunele mele relatii cu dansii).

    RăspundețiȘtergere
  11. Multumesc si de precizari. Stiam de JSRI doar din on-line, e adevarat. Si nu am cautat niciodata, pina azi, "caseta tehnica" a publicatiei. Multi dintre semnatari au insa nume familiare, de prima marime (si al dvs. este destul de cunoscut in Romania), de aceea mi-am permis sa numesc JSRI "prestigios".

    RăspundețiȘtergere
  12. Nu cred ca natura feminină poate împiedica o femeie să aibă anumite funcţii în biserică. Voiam doar să subliniez că este mai vulnerabilă în anumite ocazii şi trebuie să depună un efort mai mare pentru a se controla. Iar în restul timpului, oricum, gândeşte mai emoţional decât un bărbat...nu disctăm despre excepţii...iar asta poate fi un defect sau o calitate, în funcţie de natura jobului.
    Sincer, nu aş recomanda funcţia de pastor unei femei; nu pentru că nu s-ar descurca, ci pentru a o menaja.

    RăspundețiȘtergere
  13. Iar eu as menaja cu drag niste barbati, mai slabi de inger decit niste copii, incompetenti si fara alta calificare pastorala decit aceea de a apartine sexului "corect".

    RăspundețiȘtergere
  14. @spartan
    Continua sa ma suprinda comentariile tale pe tema asta. Credeam ca dupa ce ti-am amintit ca labilitatea afectiva are cel putin la fel de mult de a face cu imaginea de sine precum cu hormonii nu o sa mai insisti cu "femeia trebuie sa depuna mai mult efort pentru a se controla". Eu una cunosc mai multi barbati impulsivi decat femei impulsive. Esti sigur ca asta nu este cel putin la fel de rau precum "vulnerabilitatea" de care vorbesti?

    Si apoi, de ce crezi ca femeia ar vrea sa fie menajata? Aud pana la saturatie pastori care sustin ca au "chemarea", desi enoriasii n-ar prea zice. Dar daca o educata si elocventa ar veni sa spuna ca a primit chemarea, esti sigur ca ai avea dreptul sa-i spui ca a ei nu e cel putin la fel de reala?

    Cum ramane cu nu exista femeie si barbat si toti suntem una in Hristos, o semintie de preoti? E asa, un soi de metafora?

    Sigur, aici nu merita sa abordam anumite inversiuni ale rolurilor in cuplu, ci vorbim strict de profesionalismul femeii si de ariile in care se aplica. Daca o femeie simte ca are chemarea, daca isi doreste si are in mod clar inzestrarea pentru o astfel de lucrare, ti se pare ca hormonii sunt un argument suficient impotriva? As vrea mult sa mai aud si altul...

    De curand vorbeam cu un pastor care imi povestea de o femeie-pastor din State, descriind-o astfel "In ultimii 15 ani nu am cunoscut niciun pastor care sa se implice la fel de mult ca ea. Predicarea ei este excelenta, ii pasa de oameni, se intereseaza de toti drogatii..." Sa mai zicem ca femeia asta avea in subordine alti 5 pastori barbati?

    Eu zic ca daca este ca teoria ta cu menstruatia sa fie corecta, sa mergi sa intrebi si chirurgul-femeie daca nu este cumva intr-una dintre zilele ei "happy", ca poate, cine stie, se emotioneaza si cine stie ce greseli ireparabile mai face si stomatologul-femeie la fel inainte sa iti intre cu acul in gaura suborbitara si avocatul-femeie inainte sa te reprezinte intr-un proces important si judecatorul-femeie daca nu a luat o decizie sub imperiul hormonilor.

    A, inca ceva, conform studiilor, de sindrom premenstrual sufera intre 3-30% dintre femei. Cum ramane, asadar cu faptul ca tu spui ca nu discuti despre "exceptii"? Exceptii sunt, dupa datele astea, tocmai cele care au astfel de neplaceri, iar barbatii care vor sa-si mentina suprematia in ale pastoratiei ar face bine sa vina cu o argumentatie mai intemeiata, nu cu scuze infirmate de realitatea cotidiana la fiecare pas.

    RăspundețiȘtergere
  15. @myo, @poly...si ceilalti
    - polutia este nocturna, a doua zi el este curat
    - perioada menstruala dureaza cel putin 3 zile
    Inteleg ca asta este un motiv serios, cel putin la noi...Eu as intreba altfel:
    - nu asa a fost creata femeia sau "necuratia ei" a venit dupa caderea in pacat?
    - de ce unele reguli din VT sunt valabile si astazi iar altele nu?

    RăspundețiȘtergere
  16. ...si inca ceva:
    - jertfele de animale puteau sa fie de ambele sexe!
    - stiu ca si maimuta are zile de necuratie, dar niciodata n-am auzit de "necuratia maimutei"!
    - ce vina are o femeie ca s-a nascut fetita si la vremea potrivita ii vine "sorocul"?!

    RăspundețiȘtergere
  17. ...referindu-se la VT, cel care argumenteaza contra, spune ca barbatii trebuiau sa aduca jertfele si ar fi fost prea greu pentru femei!
    Apoi, daca este pacat din cauza 'necuratirii femeii", de ce GC accepta pastorite in America de Nord? Nu suntem o biserica mondiala?

    RăspundețiȘtergere
  18. @ ano: A doua zi insemna dupa inca o noapte, dat fiind ca evreii incepeau zilele seara. Deci daca marele preot avea o polutie nocturna in noaptea de dinaintea slujbei de Yom Kippur, era necurat pina seara urmatoare, deci n-ar fi putut intra in templu, daramite in Sfinta Sfintelor.

    Notiunea de necuratie este strict rituala. De fapt, a fost. Pentru ca Isus a redefinit-o drastic - "necuratia" nu mai depinde de templu (care nu mai exista, si care nici n-ar mai conta daca ar exista), ci exclusiv de criterii etice, de inima. Necurat poate fi ce-ti debiteaza mintea, in vorbe sau fapte.

    De unde vin elementele de discontinuitate dintre VT si NT? Foarte simplu. Citeste Epistola catre Evrei. Din preotia suprema si definitiva a Fiului. VT era un sistem de administrare a distantei dintre om si Dumnezeu. NT propune un drum deschis, prin Fiul, direct pina in Sfinta Sfintelor, pentru orice credincios. Cine mai discuta azi de alta necuratie decit cea a inimii traieste inca inainte de Hristos.

    Apropo, se pare ca sint specii de maimute care au si sindrom premenstrual :)

    RăspundețiȘtergere
  19. Poli,spui tu: "VT era un sistem de administrare a distantei dintre om si Dumnezeu". Da, prin jertfe. Dar acolo in Sanctuar nu era prezent Dumnezeu prin Sechina? Nu era Dumnezeu foarte aproape de om si acesta din urma trebuia sa fie curat? Nu-i asa ca acum Dumnezeu este mai departe de noi ca atunci?

    RăspundețiȘtergere
  20. si pentru ca suntem la VT, de ce perioada de lauzie era diferita functie de sexul copilului? Stiu ca azi nu mai e valabil.

    RăspundețiȘtergere
  21. Nu, nu-i asa. In primul rind, pentru a vorbi de distanta sau de apropiere conteaza natura relatiei, nu distanta geografica. Eu pot sa locuiesc in acelasi oras cu tine, si totusi sa fiu inaccesibil. In al doilea rind, nu, Dumnezeu nu e mai departe de noi acum. Shekinah a luat trup de om, a trait printre noi si ne-a lasat Mingiietorul, arvuna slavei. Dumnezeu e azi mai aproape de oricare dintre noi decit oricind. In fine, trebuie si azi sa fim curati atunci cind ne apropiem de Dumnezeu. Dar avem la indemina singele Fiului, care curata desavirsit - inclusiv impuritatile si imperfectiunile inerente naturii noastre umane. Prin urmare, notiunea de "necuratie" rituala e perimata nu pentru ca Dumnezeu nu mai este intre noi (Hristos e Emanuel - "Dumnezeu cu noi"), ci pentru ca singele Mielului deschide un drum infinit mai bun decit singele oricarei jertfe animale, curatindu-ne desavirsit. In Evrei 10, in aceeasi fraza in care se vorbeste despre accesul liber la Tatal, ni se prezinta si conditiile de puritate (versetele 19-22): o inima curata, oglindita simbolic de botezul trupului (vezi si 9:13-14). Prin urmare, orice credincios, barbat sau femeie, care a primit botezul si are inima innoita este suficient de curat pentru a se apropia de Tatal - deci si pentru a sluji in orice pozitie in biserica.

    RăspundețiȘtergere
  22. Ano, nu cunosc un raspuns satisfacator la ultima intrebare (diferenta de durata a impuritatii post-partum). Trebuie subliniat insa ca necuratia rituala nu are nimic de a face cu notiunea de "pacat". Si ca nu e exclus ca necuratia sexuala sa fi fost asociata (si la barbat, si la femeie, in proportii diferite, evident) cu ratarea conceptiei - un soi de moarte (orice cadavru era necurat). Barbatul poate "produce" viata relativ mai usor decit femeia. Diferentele in perioadele de impuritate rituala ar putea fi de fapt o evaluare pozitiva a capacitatii reproductive a femeii. Dar, asa cum am mai spus, VT exclude expres si consecvent orice contact intre fertilitate si cult - intr-o eterna diputa teologica cu paginismul idolatru.

    RăspundețiȘtergere
  23. dar de animalele necurate ce poti spune? daca necuratia este doar una intrinseca, interdicita consumarii specialitatilor din animale catalogate ca necurate mai are sens?
    in ceea ce priveste topicul, nu cred ca am gandit serios pana acum irationalitatea interzicerii accesului femeilor la functia de pastor, insa cred ca ai dreptate.

    RăspundețiȘtergere
  24. cred ca in primul rand trebuia sa spun salut tuturor, pentru ca e prima data cand comentez pe acest blog, desi nu e chiar prima data cand citesc. e drept, l-am descoperit doar de vreo saptamana, dar mi se par foarte utile discutiile si topicurile care e genereaza. felicitari, asadar, polihronu! :)

    RăspundețiȘtergere
  25. @ Ionut: Cred ca ai vrut sa spui "necuratia este doar una extrinseca" - cel putin eu asta sustin. Natura cultica a impuritatii animalelor necurate este sugerata de doua detalii biblice:

    1. terminologia este identica, neexistind diferenta intre necuratia porcului si necuratia unui cadavru, de exemplu (eu chiar cred ca unul dintre motivele pentru aceasta distinctie intre animale curate si necurate tine de dieta animalului, in mod special de consumul de excremente sau mortaciuni);

    2. atunci cind apare pentru prima data in Biblie, in povestea lui Noe, diferenta dintre animale curate si necurate este in mod clar legata de altar - vezi Gn 8:20.

    Daca tii cont si de pasajele relevante din NT, distinctia dintre animale curate si necurate este astazi inoperanta. Pe mine nu ma ingrijoreaza deloc lucrul asta. Am suficiente motive - medicale, ecologice, economice, umaniste, biblice - sa fiu vegetarian ;)

    PS Multam de felicitari si bun venit!

    RăspundețiȘtergere
  26. Apropo, daca am tine cont de criteriile VT pentru acces la preotie, atunci un binecunoscut presedinte de conferinta din Romania ar fi exclus din oficiu din tagma pastorala - vezi Lev 21:16-23. So, impunem examen medical pentru admiterea in pastoratie? :D Eu zic ca si ochelaristii sa fie respinsi. Chiar, parca imi spunea cineva ca la Cernica, la recomandarea pentru pastoratie a absolventilor de teologie, se da o nota si pentru aspectul fizic. Sintem pe drumul cel bun.

    RăspundețiȘtergere
  27. multumesc si eu, necuratia extrinseca in intelegerea mea ar fi data data de cele ce tin de corp si lucrurile exterioare (cum ar fi starile fiziologice amintite mai sus sau atingerea unui cadavru, consumul unui aliment necurat), pe cand cea intrinseca de acele atitudini, fapte sau ipostaze care pervertesc interiorul, caracterul, cea mai importanta in definitia Mantuitorului. nu am dreptate?
    in ce priveste alimentatia, ce ne facem cu flexitarienii? orice ne este ingaduit? :) deja cred ca am divagat suficient de la discutia propusa..

    RăspundețiȘtergere
  28. eu stiu un ochelarist care nu a fost angajat intr-o anumita conferinta tocmai din acest motiv. din fericire, l-a primit o alta si omul, fiind relativ valoros, a putut chiar sa avanseze..

    RăspundețiȘtergere
  29. Ionut, in idee ai dreptate, dar in limbaj nu. Uite de ce. Extrinsec inseamna "care nu tine de esenta lucrurilor", care provine prin raportarea la un context dat. Prin contrast, intrinsec inseamna "care eixsta in sine insusi, independent de relatiile cu vreun alt lucru". Impuritatea despre care vorbim noi (plecind de la VT) nu este niciodata intrinseca, pentru ca nu tine de natura lucrurilor (cadavru, menstra, porc etc.), ci este extrinseca, pentru ca deriva din relatia acelui lucru cu altarul/templul. Dar ai dreptate, in definita NT a necuratiei, conteaza interiorul, nu exteriorul.

    Flexitarienii? :) E problema cugetului lor, nu e problema mea. Eu unul nu sint un vegetarian habotnic - maninc ocazional carne, iar daca n-as avea de ales, as minca fara probleme orice.

    RăspundețiȘtergere
  30. multumesc Polihronule,pentru raspunsurile date, succes!

    RăspundețiȘtergere
  31. pt. myosotis:
    # Nu am nimic cu femeia in biserica. Dar nu poti rupe femeia de familie şi de atribuţiunile ei decât dacă e celibatară sau fără copii. Aş vrea să văd o rezolvare decentă la următoarea chestie: sora pastor are concediu de maternitate doi ani, vă rugăm să vă căutaţi pastor nou!
    # credeam că femeile se simt bine să fie ocrotite...
    # m-am săturat de chestii emoţionale în biserică (adevărat, multe dintre ele venite din partea bărbaţilor pt. că ei conduc biserica)încât mi-ar fi si mai teamă că o femeie pastor ar fi mai ceva.
    P.S. Există extrem de multe femei capabile, competente, mai raţionale şi bărbătoase decât mulţi masculi; în cazul ăsta sunt femei doar din pdv genetic, feminitate zero!

    RăspundețiȘtergere
  32. @spartan
    1. Nu poti rupe femeia de "familie si de atributiunile ei"? Ce anume reprezinta atributiunile ei? Cratitele si aspiratorul? Sora pastor se va descurca la fel de bine cum se descurca orice alta femeie care impaca un servici si unul sau mai multi copii. Sau admitem ca la evrei tinerii casatoriti erau timp de un an scutiti de o multime de obligatii, dar sora pastor ar fi data afara de la biserica pe care o pastoreste doar pt ca n-ar functiona timp de doi ani? In cazul asta suntem mai rai decat paganii care recunosc fara probleme justetea concediului matern pentru orice femeie care lucreaza.
    2. Toate femeile se simt bine sa fie ocrotite, dar doar cele dependente emotional sau tarate se simt bine sa fie tratate ca niste handicapate cu roluri fixe, strict definite si atat. Si, te asigur, o femeie inteligenta se simte ocrotita tocmai pentru faptul ca nu este ingradita. Stiu ca acest gen de ocrotire nu prea este inteles de multi barbati, dar femeile stiu despre ce vorbesc. A o impiedica sa-si atinga potentialul maxim din toate punctele de vedere nu este o dovada de ocrotire.
    3. Dupa cum bine remarci, fratii nostri pastori - barbati, dupa cum bine stim cu totii - umplu cu povestioare emotionante si cu lalaiala predici care ar trebui sa fie invatatura consistenta. Din cate vad, pe tine nu te satura lapticul oferit de ei. Te asigur ca o femeie care se respecta stie sa "diversifice" alimentatia - asta datorita "atributiunilor" si cresterii copiilor - si s-ar putea sa fii surprins pozitiv. Bineinteles, daca iti dai voie. "O femeie pastor ar fi mai ceva"...? Huh? Sper ca sesizezi discriminarea din propozitia pe care ai scris-o si ideile preconcepute.

    PS: Exista cel putin la fel de multe femei capabile, competente si rationale ca barbatii, poate chiar mai multe, daca tinem cont si numai la avantajul numeric. Iar daca faci confuzie intre competenta profesionala si "feminitate zero" e trist, trist, foarte trist. Cunosc o multime de femei care au capacitatea de a fi profesioniste 100% la locul de munca fara sa-si piarda feminitatea si gratia.

    PPS: Solutia pentru cei care gandesc dupa modelul asta e simpla: ar trebui sa-si aplice ideile la ei acasa, unde sa incheie casatorii de tip musulman, sa tina femeia "ocrotita", "menajata", sa puna eventual si un eunuc la usa sa-i pazeasca feminitatea. Asta este un tip de relatie si, daca este de comun acord, vant din pupa! Daca insa traim intr-o societate moderna si vrem aer proaspat si in relatii si in biserica, eu zic ca barbatii n-ar face rau sa nu se mai simta amenintati de capacitatea cu care Dumnezeu a ales sa le inzestreze pe multe femei. La urma urmelor, cred ca e la fel de important ca o femeie sa-si foloseasca talantii precum este important ca un barbat sa nu pretinda ca-i are acolo unde ii lipsesc. Cand barbatii nu se vor simti pusi in umbra de femeile educate si competente (si, daca ati deschide ochii, iar ele ar scapa de limitarile unei educatii de secol XIX, ati descoperi destule), vom avea atat relatii de cuplu mai bune, cat si biserici mai vii.

    RăspundețiȘtergere
  33. @Spartan, eu nu-mi fac griji ca pastorita intra in concediu de maternitate, ci ca trebuie sa urce insarcitata la amvon! Oricum perioada asta este lipsita de sindromul premestrual si pastorita ar trebui sa manifeste doar bunavointa si optimism, asa cum spuneai tu...

    RăspundețiȘtergere
  34. FB,myo, oare cate gandesc ca tine si daca gandesc asa, cate au curajul s-o spuna? Ma intristeaza realitatea ca tara noastra este granita intre doua culturi atat de diferite...

    RăspundețiȘtergere
  35. Interesante comentarii. Orice categorie sociala care se simte discriminata, simte nevoia sa militeze mai mult decat este nevoie pentru drepturile sale. SA nu cadem dintr-o extrema in alta. Lucrurile trebuie sa decurga natural. Am fost intr-un comitet de alegeri in care s-a tinut mortis sa fie si o femeie (parca vorbeam de minoritatile maghiare), doar de dragul ideii in sine. Nu a contat niciun principiu, nimic.
    Femeia poate fi la fel de buna ca barbatul sau chiar mai iscusita si mai serioasa in lucrul ei, insa sa nu cadem in extreme.

    RăspundețiȘtergere
  36. Am întâlnit profesoare, doctoriţe, asistente pline de tandreţe şi de feminitate! Iar slujba parca le sporea farmecul prin graţia cu care profesau. Dar nu am văzut femei director, poliţist sau ofiţer care să fie şi competente şi feminine. Locul femeii nu este la cratiţă, ci acolo unde poate avea un job care să nu îi pună în pericol feminitatea. Mă îndoiesc că pastoraţia ar fi un job potrivit pentru o femeie, cel puţin în România. Şi nu neapărat in cauza ei, ci mai ales din cauza celor pe care ar trebui să îi păstorească.

    pentru anonim: mai frică mi-ar fi pentru perioada de după naştere... predici, comitete interminabile, discuţii cu toţi frustraţii şi nemulţumiţii. Nu aş vrea să fiu copilul ei. Printre altele, 10% dintre femei experimentează depresia post-natală. Dacă se află printre acestea??

    RăspundețiȘtergere
  37. @ GG: Extreme??? O femeie numita pe criterii de corectitudine politica e o extrema? N-am vazut inca extreme in Romania la acest capitol si mi-e greu sa-mi imaginez care ar putea fi ele - extremele.

    @ Spartan: Ti se pare ca pastoratia seamana mai mult cu o cariera in politie sau in armata? Avem o problema de paradigma. Pentru ca eu cred, dimpotriva, ca pastoratia ar trebui sa semene mai mult cu medicina si profesoratul. Cit despre grija ta pentru copiii de pastor, nimic nu este mai paradoxal si mai absurd decit absenta tatalui pe motiv de slujba Tatalui.

    RăspundețiȘtergere
  38. @spartan
    "Şi nu neapărat in cauza ei, ci mai ales din cauza celor pe care ar trebui să îi păstorească."
    oamenii sunt in general refractari la schimbare. insa daca schimbarea aduce ceva mai bun, va fi asimilata repede. asta ar depinde numai de prestatia celei investite ca pastor. prejudecatile pot fi indepartate printr-un fel de 'positive action', nu crezi?

    RăspundețiȘtergere
  39. @Good Gospel
    Sa inteleg ca pentru tine O femeie (1, una) intr-un comitet de 9-11 (sau cati or mai fi) este o extrema? Nu ti se pare ca este o extrema sa ai comitete alcatuite doar din barbati, pe motiv ca bietele surori trebuie menajate?

    Sigur, ai dreptate intr-o privinta. O categorie sociala discriminata tinde sa exagereze. Asta pentru ca trebuie sa strige mult si bine pana o baga cineva in seama. Poti sta linistit, in privinta asta se aude abia un glascior subtirel si firav. Femeile inca mai cred ca "tre sa taca in adunare". Sunt extrem de curioasa ce sentimente vei avea cand vocea asta care tie deja ti se pare "extremista" va inceta sa mormaie in barba si va pune mana pe o portavoce.

    RăspundețiȘtergere
  40. @spartan
    Un medic imi spunea odata: Medicina este o facultate pe care putine femei reusesc sa o faca fara sa isi piarda feminitatea si sa devina dure. Acum spune-mi tu: Ce te "durizeaza" mai usor? Un comitet la biserica si o predica sau disectia unui cadavru, responsabilitatea vietii oamenilor si noptile petrecute la spital? Pentru ca daca ma iau dupa ce zici, as putea crede ca o pastorita e intr-un mediu mai propice pentru a-si pierde feminitatea, pe cand eu as tinde sa cred ca spitalul este un mediu care transforma femeia intr-un om mai dur si mai rece. Si TOTUSI, vad atatea femei medic care sunt buni profesionisti, dar raman atractive, feminine si mame bune, desi circula tot soiul de mituri in privinta asta. Eu una, daca as fi barbat, as prefera o nevasta pastor decat una medic. Macar la biserica oamenii se abtin sa vorbeasca vulgar, pe cand in spital...

    Apoi nu pot sa nu ma leg de depresia post-partum (PPD). Am niste probleme cu ceea ce zici tu:

    1. Daca 10% dintre femei fac PPD, de ce am presupune ca femeia-pastor face parte din acest 10% si nu din restul de 90%?

    2. Daca studiile au dreptate, PPD cedeaza cel mai adesea in 3-10 zile dupa nastere. In cel mai rau caz dureaza 12 luni, asa ca daca luam in calcul ca mama oricum sta acasa cu pruncul 24 de luni, sora pastor ar avea timp berechet sa-si revina.

    3. Doar 1 din 5 femei necesita ajutor specializat pentru PPD, in timp ce la majoritatea simptomele dispar de la sine.

    4. In unele culturi, exista un obicei interesant numit "couvade". Cel care se da pe jos in chinurile nasterii este TATAL copilului, si cu cat se zvarcoleste mai tare, cu atat mai convins este satul ca este tatal copilului. Mama naste si pleaca la camp. Dar tatal zace o vreme la pat, iar rudele vin sa-l ingrijeasca. Ei, cum ti se pare? :) Pana si societatile primitive par sa priceapa ca nasterea nu presupune neaparat absenta nelimitata din "campul" muncii. (Recunosc nevoia respectarii celor 2 ani.)

    5. Cel mai interesant lucru pe care l-am aflat insa, provine de pe wikipedia: studiile estimeaza ca intre 5-25% dintre femei experimenteaza intr-o oarecare masura PPD. In acelasi timp, exista PPD care ii afecteaza pe tati, mai ales pe cei aflati la primul copil. Deci, studiile indica o prevalenta intre 1,25-25% a depresiei post-partum la barbati. :)

    Asadar, PPD-ul femeii il mai pot intelege, punandu-l pe seama constelatiei hormonale. Dar PPD-ul la barbat, care iata, apare in unele studii ca avand o prevalenta cel putin egala cu a femeii, banuiesc ca poate fi pus pe seama trezirii la realitate. "That's it, domnule! Daca pana acum a mai fost cum a fost, acu tre sa fii responsabil si sa te mai si obisnuiesti cu faptul ca, macar pentru o vreme, nu mai esti centrul atentiei nevestei!"

    Hm... in lumina celor de mai sus, eu propun sa fim echitabili.

    RăspundețiȘtergere
  41. @Ionut
    Intr-o emisiune de la speranta TV, presedintele CG a raspuns la intrebarea referitoare la femeia-pastor astfel: "Consider ca o femeie poate sa fie pastor fara probleme, singurul obstacol greu de depasit sunt mentalitatile membrilor. Daca biserica poate trece peste prejudecati, si accepta un pastor femeie, atunci de ce nu?"

    Eu stiu asa: Ca intr-o mare biserica de oras, asa cum sunt eu, singura femeie din comitet a fost pusa pe liber dupa 2 mandate - in care, apropo, facuse o munca impecabila - pe motiv ca "sa o scutim pe sora de presiunile din comitet". Dar in alea 2 mandate le prinsese rau prestatia sorei? Iar eu nu stiu ca sora sa se fi plans.

    Mentalitatile nu vor muri curand si, eu una, as ezita sa investesc niste ani buni in pregatirea pentru pastoratie pentru ca apoi sa caut cu lupa o biserica in care sa fiu acceptata. Dupa cum bine stim, poti avea o prestatie de nota 10, dar daca membrii au prejudecati, cine cauta gaseste nod in papura fara sa umble cu lupa.

    Cred ca vor mai trece macar 20 de ani pana sa deschidem mintea in privinta asta.

    RăspundețiȘtergere
  42. @myosotis

    Da consider ca este ilogic. Mentionez faptul ca femeia nu avea nicio problema, nu tinea mortis sa fie in comitet, chiar a spus ca nu crede ca va face fata.
    Eu nu sunt impotriva femeii in oricare structura de organizare si conducere, insa, nu vad de ce am tine neaparat sa fie undeva o femeie, cum la fel nu vad necesar de ce ar altundeva ar trebui neaparat sa fie un barbat, daca acestia nu ar fi calificati pentru "jobul" respectiv.

    RăspundețiȘtergere
  43. @myosotis
    sunt biserici si biserici. intr-unele se intampla ce spui tu, in altele sunt chiar mai multe femei in comitet si se coopereaza destul de bine. a fost cel putin cazul bisericii in care m-am botezat eu, intr-un oras de provincie mare. e drept ca acolo erau multi oameni luminati, a fosr un adevarat privilegiu pentru mine.
    in legatura cu acceptarea de catre biserica, sunt convins ca daca exista sustinere 'de sus', lucrurile pot fi acceptate mai usor, dar pentru asta trebuie sa existe interes. apoi, din cate stiu eu, pastorii sunt numiti de conferinte, nu de catre biserici.

    RăspundețiȘtergere
  44. mzosotis,
    Mai respectat este un doctor decat un pastor, cel putin in prezent. La fel ar fi si cu femeile; omul spune "doamna doctor" ca asa a fost invatat. Pastoratia, in schimb, s-a demonetizat.
    Da, o facultate dificilă masculinizează o femeie. Şi ce câştigă??
    Ce te faci dacă nu îşi revine...copiii ei vor avea doi taţi?? Sau caută de soţ un amărât care să îi care valiza şi să devină...mămică?

    Vorbim de lucruri vechi de zeci de ai; au fost în schimb milenii întregi în care societatea a funcţionat şi fără femei-pastor. Şi a funcţionat chiar mai bine decât în prezent, pentru că copiii ăia, deveniţi apoi adulţi, aveau lângă ei o mamă, nu un şef, medic sau pastor!

    RăspundețiȘtergere
  45. @ spartan: Te inseli. Nu vorbim de "lucruri vechi de zeci de ani". EGW a indeplinit acum mai bine de un secol o misiune cvasi-pastorala, reprosindu-si printre altele tocmai neglijarea copiilor. Iar femei-preoti au existat in crestinism si in Evul Mediu.

    RăspundețiȘtergere
  46. @spartan
    Iar situatia actuala are foarte mult de a face cu existenta prea multor mame care au facut "cult" din copii, care n-au avut altceva de a face/nu li s-a permis decat sa stea acasa si intreaga lor viata sa graviteze in jurul odraslelor. Copiii acestor mame sunt niste incompetenti afectiv, dependenti de mama si la 50+. Bineinteles, asta tot vina femeilor este pentru ca dupa ce nu li se permite adesea decat un job "care sa le pastreze feminitatea" - eventual vanzatoare la supermarket sau femeie de servici - (pentru a le proteja, sa nu va imaginati altceva) sau niciun job, ele sunt de vina ca exagereaza in educatia copiilor cu grija. Pe cand luarea in calcul a ambelor fete ale monedei?

    Nu pot sa nu observ ca "feminizarea" barbatilor are de a face si cu absenta tatalui. Copii crescuti doar cu mama, vazandu-l pe tata doar seara, cand este oricum prea ocupat cu ziarul sau televizorul ajung sa repete modelul parental, pentru ca este singurul pe care l-au cunoscut, acela al tatalui absent sau pasiv si cand este prezent.

    Este un cliseu deja acela al inversarii rolurilor in familie. Se imputa mult mamei care lucreaza si nu mai sta toata ziua cu copilul, uitand ca un copil are nevoie de 2 (DOI!) parinti.

    Nu inteleg prea bine comentariul tau. Compari cumva copilul cu o valiza?

    Observ un lucru interesant: Unii dintre barbatii care comenteaza aici stiu ca nu e politically correct sa spuna direct ca ei vad totusi femeia la cratita si la patutul copilului. Stiu ca le-ar sari in cap inclusiv alti barbati care au depasit de mult faza asta de misoginism. Totusi, cauta argumente si acolo unde nu sunt, vin cu scuze de mult infirmate de realitate, numai sa pastreze echilibrul lumii care s-a prabusit de mult timp, dar de care ei se incapataneaza sa tina.

    Da, societatea a functionat si fara femei-pastor. Dar cred ca va functiona la fel de bine, daca nu mai bine, cu ele.

    RăspundețiȘtergere
  47. @Ionut
    Sunt perfect de acord cu tine. Sunt destul de convinsa ca, si daca, prin reducere la absurd, conferinta ar accepta/incuraja angajarea femeilor-pastor, membrii s-ar cruci. De asta spun ca vor trece inca ani buni pana la schimbarea lucrurilor.

    Tin sa fac o precizare: Exista barbati pastori perfecti pentru ceea ce fac. La fel, exista si femei grozave pentru pastoratie. Am face bine sa nu uitam ca, dincolo de genul cuiva, conteaza la fel de mult/mai mult inzestrarea personala pentru o slujba sau alta.

    Daca suntem, intr-adevar o biserica orientata spre misiune, ar trebui sa ne preocupe mai mult bunul mers al acestei lucrari, fara a opri pe nimeni sa-si aduca aportul acolo unde are darul sa o faca. Iar daca darul include amvonul, nu vad de ce nu. Sau e mai important orgoliul personal? Atunci chiar cred ca avem o problema.

    RăspundețiȘtergere
  48. Mai Spartane, m-ai innebunit cu feminitatea. Ca femeie ma intreb, ce e aia feminitate si de ce ar trebui sa ma tem ca o pierd? Nici o femeie nu e identica cu alta, nici macar la raportul dintre hormoni feminini si masculini. Ca exista diferente intre sexe e clar ca lumina zilei, dar nu stiu de ce vezi tu femeile atit de uniform si unidimensional. Eu, de pilda, sint mai ahtiata dupa adrenalina decit multi barbati si asta nu ma face deloc mai putin feminina ;-).

    In legatura cu topicul: ce ne facem cu ideea biblica a barbatului ca sef al familiei? Egalitate intre sexe, da, dar se poate argumenta: cum Hristos e capul bisericii, iar barbatul conduce familia (nu spun, capul femeii, pt ca asta deja e depasit, cum s-a demonstrat), atunci biserica poate fi privita ca o familie....Nu spun ca asta e parerea mea, dar recunosc ca si pentru mine, o femeie pastorita ar fi neobisnuita (educatia asta, dom´le). O femeie presedinta de tara insa mi se pare absolut banal si ok. Oare de ce? Pina unde se adinceste prejudecata asta?

    RăspundețiȘtergere
  49. Sorry, trebuie sa mai comentez o data, e incredibil ce gogomanii hilare se scriu aici.

    "O facultate dificila masculinizeaza o femeie". Probabil incepe sa ii creasca barba, i se ingroasa vocea si devine ce, incompetenta afectiv? (presupunind, gresit, ca asta caracterizeaza un barbat). E valabil si "vitavercea", o facultate "usoara" (whatever that means) feminizeaza un barbat??

    Am prietene fiziciene, inginere, judecatoare si managere (si daca ma chinui putin, gasesc si sportive si politiste). Nici una nu s-a transformat in barbat, inca. Mai asteptam.

    RăspundețiȘtergere
  50. pt. vegareve 1: Feminitatea constă exact în sensibilitatea şi delicateţea femeii, trăsături pe cale de dispariţie în societatea modernă:

    pt. vegareve 2:
    Myosotis scrie mai sus următoarele cuvinte
    "Un medic imi spunea odata: Medicina este o facultate pe care putine femei reusesc sa o faca fara sa isi piarda feminitatea si sa devina dure."
    A deveni dură nu ţi se pare că adopţi o trăsătură masculină? Nu mă refeream la chestii fizice ci la schimbarea modului de a fi. Masculinizare=pierderea feminităţii! Dacă o contrazici pe myo, vreau să văd care aveţi dreptate!
    pt. myosotis: nu e cazul ca mama să stea cu copiii până la bătrâneţe. Un studiu publicat pe hotnews arăta că e imperativ necesară atenţia mamei în primii doi ani de viaţă. Femeile care îşi iau acel concediu de maternitate de doi ani reuşesc să îmbine jobul cu familia fără compromisuri dureroase. Copiii care nu primesc afectivitatea necesară în aceşti doi ani rămân handicapaţi emoţional pt. tot restul vieţii.

    Dar spune-mi şi mie dacă o femeie medic, după 6 ani de facultate şi cei de rezidenţiat o să accepte să stea doi ani acasă cu copilul...iar dacă o să mai aibă încă unul peste ceva timp...încă doi. Mai mult ca sigur că nu, iar acel copil va fi crescut şi educat de creşă, bonă sau bunici. Copilul e mai important decât jobul. Sau invers???

    Pun aici link-ul către un articol din care am extras citatul de mai jos http://www.gandul.info/sanatate-food-drink/femeile-de-succes-in-cariera-se-desexualizeaza-2632294 :

    Femeile „plătesc” succesul cu propria feminitate
    În paralel, femeile de afaceri care tind spre poziţii cât mai înalte într-o companie îşi pierd din feminitate. „Este un preţ obligatoriu care va trebui plătit în momentul acestei alegeri. (...) nu neapărat în sensul că femeia este mai puţin îngrijită, pentru că, de obicei, companiile mari sau multinaţionalele reclamă un anume look al femeii de succes, însă lipsa de timp şi stresul acumulat se plătesc într-un fel... femeia devine din ce în ce mai puţin feminină şi atributele clasice ale feminităţii pot să se masculinizeze şi să ne îndreptăm, astfel, spre ambisexualitate – ca distincţia dintre bărbat şi femeie să nu mai fie decât formală, amintită în cartea de identitate la sexul biologic”, susţine Cambosie.

    Psihologii spun că, pentru a avea o viaţă împlinită, o femeie de afaceri trebuie să comunice cu partenerul de viaţă şi să-şi ofere sieşi, cât mai adesea, un moment de reflecţie, în care să facă un bilanţ nu al performanţei profesionale, ci al nevoilor ei globale - afective, de relaţionare, sexuale. "

    vegareve, cred că citatul de mai sus te poate edifica în ceea ce înseamnă masculinizarea femeii.
    Iar dacă chiar vrei să îmi arăţi că eşti raţională şi obiectivă încearcă să nu etichetezi spusele altora drept gogomănii, mai ales preluate din surse credibile (Augustin Cambosie, autorul citatului de mai sus). Nu cred că scopul acestor comentarii este de a ne jigni unul pe altul, ci de a ne spune părerea într-un cadru decent. La urma urmei, dacă toată lumea ar gândi la fel, discuţiile ar fi tare sterile...

    RăspundețiȘtergere
  51. wow,50 comentarii!
    daca-mi aduc bine aminte, cititorii acestui blog au reactionat asemanator si la subiectul...a, da, alegerile din BAZS!

    RăspundețiȘtergere
  52. Nu înţeleg cum se face că noţiunea de pastor păstrează aderenţe cauzate de "corpul străin" al celei de preot, atât pe filiera VT, cât şi pe cea a tradiţiilor eclesiale istorice. Dacă altarul nu mai este, sacramente nu se mai oficiază, care ar fi de fapt rădăcina idiosincraziei? La capitolul femei-preot se poate polemiza la nesfârşit, dar femeile pastor îi contrazic eventual doar pe apostoli. Până să devină Paul mai "tangibil" mai sunt câteva secole de aşteptat, if ever -- e grea desprinderea de canoane (cannon balls?). Nici măcar canonul nu este problema, ci faptul că nu contextualizăm decât când e ideologic convenabil.

    RăspundețiȘtergere
  53. Zici bine, agnus. Nici macar un barbat nu poate juca azi rolul de apostol, conform definitiei NT. Asa ca nu se pune problema femeii-apostol. Si da, nu e deloc vorba de exegeze sau ratiuni teologice in discutia despre pastorul-femeie, ci doar de ideologie.

    Lui Spartan (desi presimt ca o sa primeasca si alte replici), doar atit: as putea argumenta fara sa gresesc citusi de putin, teologic sau pragmatic, ca pastoratia este o vocatie feminina. Pastorul nu este un "executive" - sau n-ar trebui sa fie. Pastorul este un slujitor atent, ba chiar tandru, un invatator serios, ba chiar dragastos, un administrator mai curind casnic decit razboinic. Iar barbatul adevarat face toate astea fara sa se efemineze, dupa cum femeia poate juca perfect rolul de pastor (lucru dovedit) fara sa se masculinizeze. Oricum, nu e compasiune in argumentatia ta (ca nu discutam aici niciun caz concret), e doar politica. Or, politic, avem de discutat in primul rind de protectia drepturilor si de egalitatea sanselor. Iar teologic, Duhul da daruri cum si cui vrea - treaba ta e sa-I discerni daruirea, nu sa I-o ingradesti.

    RăspundețiȘtergere
  54. Spartan: nu vreau sa jignesc pe nimeni, dar ma simt eu jignita intelectual de aceste generalizari. Acel domn Cambosie pur si simplu nu are dreptate. O data pentru totdeauna: nu exista "femeia", exista femei si femei. Unele s-au nascut mai putin delicate de la natura, altele au devenit dure prin ceea ce au suferit acasa in familie sau in locul unde traiesc. Asta nu le face mai putin femei. Iar o femeie doctor va fi rationala, realista si lipsita de isterie (poti numi asta duritate), dar asta nu exclude familie si sentimente.

    Problema femeii astazi este inca una sociala si politica. Fara a divaga prea mult, femeile sint inca platite mai putin decit barbatii pt aceeasi munca si aceeasi educatie, au probleme in a combina profesia cu familia si pentru ca barbatii nu se implica suficient. Un an de concediu maternal este suficient pt dezvoltarea emotionala normala a pruncului, cum ar fi ca al 2lea an sa fie concediu paternal?? Poate daca barbatii nu s-ar teme ca nu cumva sa isi "piarda masculinitatea", nici femeile nu ar fi nevoite sa joace 3 roluri in acelasi timp..

    RăspundețiȘtergere
  55. Poli, sunt de acord cu tine in ceea ce AR TREBUI sa fie pastoratia. Iar vocatia de a invata pe oameni nu este nicidecum masculina ci se suprapune excelent peste firea femeii. Vad o problema in ceea CE ESTE pastoratia pentru a fi compatibila cu femeia. Personal, conform textului...citez din memorie..."voi sunteti preoti", toti suntem acum preoti ai lui Dumnezeu, femei sau barbati.
    pt. Vegareve:
    Nu ai de ce sa te simti jignita. Articolul se referea la femeile pe umerii cărora sunt puse sarcini uriaşe. O facultate care te solicita la maxim sau o slujbă dificilă are acelaşi efect. Ca tu să spui că omul asta care a ajuns vicepresedinte al Asociatiei Psihologilor din Romania nu are dreptate ar trebui sa imi demonstrezi că ai cunostinte de psihologie cel putin la fel de solide ca ale lui. Şi nu generalizează, se referă la anumite categorii de femei.

    RăspundețiȘtergere
  56. Bun. Daca includerea de femei in rindul pastorilor ar duce la redefinirea pastoratiei, cu atit mai bine - un motiv in plus pentru a elimina o prejudecata inutila (si o teologie aberanta - voi insista intr-un post nou).

    RăspundețiȘtergere
  57. redefinirea pastoratiei...interesant.
    personal văd rolul pastorului asemanator cu cel al unui antrenor... ceva in sensul ca echipa joaca, dar antrenorul este cel care ii invata sa o faca profesionist. Ce fac astazi majoritatea pastorilor... ofera o slujba fadă dependenţilor de religiozitate. Când pastoraţia se va asemăna cu educaţia copiilor într-o familie, o femeie ar putea avea o contribuţie maximă. Aştept articolul!

    RăspundețiȘtergere
  58. @spartan

    spuneai mai sus despre "cunostinte de psihologie". c'mon, de cunostinte sau de competente avem noi nevoie?

    @all

    am urmarit dezbaterea cu interes. la un moment dat am vrut chiar sa aduc in discutie o experienta personala cand, intr-un comitet de numiri reprezentantul conferintei locale a zis ceva de genul: "bagati fratilor si surori. e treaba multa de facut! numai ca trebuie sa aveti grija la felul in care lucreaza, sa nu faca ce cred ele ca trebuie facut"

    d'oh?! carevasazica, "femeile la butoane. dar noi suntem singurii care umblam la intrerupatoare". iar ipostaza asta e reala daca ne uitam cu atentie prin biserici. e corect politic sa existe un departament de "misiunea femeii" si servicii divine organizate de femei. da' nu mult, doar de cateva ori pe an. cel mult... altfel, "cum stim noi!"

    pe de alta parte, nu stiu de ce inclin sa-i dau dreptate lui spartan: o democratizare fortata, in lipsa modificarilor de substanta ale pastoratiei, (ar) face mai mult rau.

    altfel... vorbim vorbe. judecam feminitatea din punct de vedere statistic, calchiem femeia la mentalul propriu (si sectar!) si tot noi facem regulile jocului. corect ar fi competitia deschisa pentru pastoratie, fara diferentiere de gen, scoala pastorala sau curent ideologic... si nu stiu eu de ce presimt eu ca astfel (cu toti factorii potrivnici) ar intra bine nu doar spaima in slujbasii barbati cat ar creste si calitatea prestatiei pastorale la nivel de competenta.

    RăspundețiȘtergere
  59. Feminitate, feminism şi “Ziua femeii”... radiografiate: http://asociatiatraianpopovici.blogspot.com/

    RăspundețiȘtergere
  60. @spartan: Cunosc o doctorita, extrem de updated in ale medicinii ( plecata ani buni pe-afara pentru cursuri) care are 2 copii si pentru amandoi a stat acasa cate 2 ani. Si intoarsa la servici de fiecare data nu parea ca statuse 2 ani pe tusa pur si simplu fara sa nu fi deschis vreo carte de medicina. Cariera si familia se pot totusi imbina. Depinde de prioritatile pe termen lung.

    RăspundețiȘtergere