Oameni, în carne şi oase, pe divan

Profesorul Lăiu a scris zilele trecute un comentariu pe site-ul lui (la o discuţie despre cît e păgîn şi cît e creştin în sărbătorirea Crăciunului) din care am ales să dezgrop cîteva fragmente. Sper să-l cunoaşteţi astfel mai bine şi să înţelegeţi de ce, deşi strivit uneori de povara credinţei pe care o poartă, e unul dintre oamenii lucizi ai adventismului românesc. Mi-am permis să subliniez unele pasaje.

Cine-şi imaginează că studiile universitate sunt nişte cursuri de îndoctrinare superioară, unde „înveţi” de la mari maeştri tot felul de noutăţi nemaiauzite, nu a frecventat niciodată un curs universitar şi îşi imaginează că este ca o lecţie dintr-un gimnaziu mai select. La universitate, indiferent de ce orientare ar fi ea, nu înveţi lecţii, ci înveţi să gândeşti şi să cercetezi personal. Universităţile bisericilor au aceeaşi menire, dar încă există destulă inerţie în acest mediu, deoarece cursurile fiind ţinute de clerici, aceştia confundă catedra universitară cu amvonul sau altarul.

Universitatea din Tübingen a fost la origine catolică, într-adevăr, aşa cum au fost catolice toate universităţile înainte de reformă. Nu au existat universităţi ortodoxe sau husite. Universităţile au apărut ca o preocupare a învăţaţilor Bisericii pentru dezvoltarea culturală şi apoi ca un efect al Renaşterii umaniste, înainte de Reforma protestantă. Acesta este unul din lucrurile bune pe care le-a făcut Biserica Romano-Catolică.

...teologia tradiţională nu era pregătită (şi nici acum nu este pregătită) să facă faţă provocărilor gândirii libere. Universităţile mari nu sunt confesionale, ele sunt umanist-liberale. Facultăţile de teologie ale marilor universităţi pot fi încă sub tutela unor biserici, iar acolo unde este vorba de învăţământ catolic, întotdeauna este susţinut de profesori iezuiţi, care sunt adesea printre cei mai buni. (Eu aş închiria vreo doi, cel puţin pentru nevoia de provocare a gândirii, inclusiv în teologie)...

Toate aceste suspiciuni sunt absolut prosteşti, indiferent cine le-ar fi conceput primul. Iezuiţii sunt un ordin catolic, sunt bărbaţi cu votul de celibat, total dedicaţi unei misiuni catolice în care ei cred şi care, în ciuda unui sistem nebiblic şi necreştin pe care-l susţin, au partea lor bună de specialişti în diverse domenii în învăţământul catolic şi în cercetarea ştiinţifică. Unii au primit premiul Nobel chiar.