duminică, 25 ianuarie 2009

Fantezii retro

În cazuisitica urechistă a adventismului românesc există o măsură disciplinară împotriva pastorilor cu totul şi cu totul specială. Pardon, aberantă. Şi anume retrogradarea din funcţie.

În timp ce Codul muncii prevede această sancţiune ca măsură disciplinară temporară împotriva unui angajat, aplicarea ei în cazul pastorilor este imposibilă. Nu de alta, dar retrogradarea presupune existenţa unei ierarhii. Or, în corpul pastoral nu există decît o singură funcţie - funcţia de pastor.

Veţi zice: stai puţin. Ce faci cu stagiarul şi pastorul asistent? Acestea nu sînt decît stadii instrucţionale obligatorii şi ireversibile. La fel ca la medici. Nu poţi rămîne la infinit stagiar sau pastor asistent. Şi, evident, odată ajuns pastor, nu te poţi întoarce.

Mai mult. Cunosc cel puţin un caz în care o conferinţă a "retrogradat" un pastor la funcţia de... lucrător biblic. Să mai explic de ce e un lucru ridicol? Hmm. E ca şi cum ai retrograda un profesor cu gradul didactic I la funcţia de... suplinitor.

2 comentarii:

  1. Apai comparatia e un pic fortata dar ii si foarte expresiva. Pentru ca (1) "retrogradarea" in sistemul educational este inexistenta si (2) ea nu afecteaza decat incadrarea. In ultima instanta, ea nu afecteaza decat nivelul de salarizare, nicidecum validarea parcursului profesional sau competenta didactica.

    Buba nasoala este insa ca evolutia asta nu cadreaza cu sistemul pamantean, ci tine de Sus. Ce face sistemul este sa vina doar cu functia, nicidecum cu dedicarea.

    RăspundețiȘtergere
  2. Dragă Goye, (1) asta era şi poanta. (2) Nu neg faptul că un absolvent de teologie poate alege să lucreze ca "lucrător biblic" - cunosc asemenea cazuri. Dar neg faptul că încadrarea asta are ceva de a face cu pastoraţia - fapt evident, sper. De unde (neg) şi posibilitatea ca un pastor să poată fi retrogradat la "rangul" ăsta.

    Altfel, se vede că unii sînt dedicaţi exclusiv marketingului religios şi vendetelor personale. Ştii tu :)

    RăspundețiȘtergere