Aşa cum am promis, nu-ţi mai postez comentariile ce ţin de un dialog privat. Dar, pentru că refuzi oferta mea de comunicare electronică (motivele sînt - toate - rizibile), şi pentru că nu poate fi vorba de o "conversaţie" dacă vorbeşti de unul singur, îţi răspund - fără alternativă - tot public.
Mai întîi, repet: nu mă cunoşti (ceea ce nu e în sine o pierdere, dar se întîmplă să fie un pivot al dialogului nostru). Nu am nevoie de puteri paranormale să-mi dau seama de acest lucru. E suficient să te citesc. Dacă m-ai cunoaşte (măcar atît cît îţi permit măştile mele virtuale), nu m-ai suspecta de amvonită şi nu ai pune la îndoială sinceritatea ofertei mele de creştere împreună.
Continui să fii incoerent: îmi spui că uzez de "un filtru comunicaţional opac" pentru a mă ecrana "demiurg" (sic!) de informaţia ce ar trebui să-mi parvină din exterior, dar tu eşti cel care refuză comunicarea directă şi se opreşte la unu-doi-trei (după amvonica - inventez şi eu - reţetă "introducere-cuprins-încheiere"). Îmi spui că pierd creşterea dimpreună, dar tu eşti cel care fie se consideră prea matur pentru mine, fie mă consideră prea arogant pentru sine.
Ştiu cu siguranţă, dragul meu anonim, cu cine am de a face: un copil năzuros, un picuţ fricos, un picuţ dornic de afecţiune. O spui chiar tu: "puerili sîntem amîndoi". Eu accept deja realitatea aceasta. Aştept optimist să devină confortabilă şi pentru tine.
Niciun comentariu:
Comentariile noi nu sunt permise.