Vitium sodomiticum

După ce am "reabilitat"-o, acum cinci săptămîni, pe samariteanca de la fîntîna lui Iacob, m-am decis să vă propun un alt exerciţiu de rigoare exegetică. Folosim azi "sodomie" şi "a sodomiza" cu referire la o anumită practică sexuală sau la orice act sexual "contra naturii". Biblia are însă o altă perspectivă, deloc îngustă, asupra păcatului sodomitic.

Povestea sodomiei începe în Geneza 19. Nişte străini ajung la Sodoma şi sînt găzduiţi de un alt străin, stabilit în oraş. Sodomiţii vor să-i atace pe străini, inclusiv pe străinul care îi găzduieşte (remarcaţi, vă rog, ameninţarea din 19:9). Comportamentul acesta neospitalier intră în pregnant contrast cu două episoade anterioare: Avraam se purtase frumos atît cu musafirii ajunşi la Sodoma (cap. 18), cît şi cu sodomiţii înşişi (cap. 14). Astfel, din punct de vedere narativ, cireaşa de pe tortul răutăţii sodomite nu este homo-erotismul, ci încălcarea elementarului cod (antic-) oriental al ospitalităţii.

Această lectură la Geneza 19 este confirmată direct şi indirect de pasaje precum cele din Isaia 1:10-17.23; 3:9.14-15; Ezechiel 16:49-50; Ieremia 49:16-18; Ţefania 2:9-10. Profeţii asociază Sodoma în primul rînd cu oprimarea categoriilor defavorizate (unde se încadrează în mod tradiţional şi "străinul"). Mai mult, avem pentru comparaţie istoria din Judecători 19-21. Şi acolo un străin e găzduit de alt străin într-o cetate ai cărei locuitori se arată inospitalieri pînă la crimă. Scenariul şi terminologia sînt izbitor de asemănătoare cu cele din Geneza 19. Ca să fim cît de cît corecţi, "beniamit" ar trebui să fie sinonim cu "sodomit". În fine, nu uitaţi de povestea prostituatei Rahav (Iosua 2) - cea care găseşte protecţie în schimbul ospitalităţii. O inimă bună pare să fie mai importantă decît profesia. Şi, dacă nu vă sînt suficiente confirmările VT, aruncaţi un ochi peste Matei 10:14-15; 11:23-24 (cf. şi sinteza celor două pasaje, despre care unii ar spune că provin din Q, în Luca 10:10-15).

De unde atunci semantizarea strict sexuală a sodomiei? Pe de o parte, din coliziunea rigorismului post-exilic iudaic cu moravurile greceşti ale imperiului (de la Macedon la Cezar). Filon, în De Abrahamo, face printre primii legătura între soarta Sodomei şi moravurile efeminate ale locuitorilor ei. Urme ale acestei concepţii apar şi în NT - în 2 Petru 2:6 (şi contextul; vezi şi pasajele paralele din Iuda). Apropo, aceste texte inspirate de apocaliptica iudaică (cf. pseudepigrafele lui Enoh), ce susţinea printre altele ideea contactului sexual între îngeri şi femei în epoca antediluviană, sînt o dovadă grăitoare cum că Noul Testament nu are neapărat ultimul cuvînt în materie de exegeză la Vechiul.

Pe de altă parte, teologia medievală creştină, confiscată în cele din urmă de neo-platonism, a exacerbat viziunea negativă a sexualităţii, propulsînd deviaţionismul sexual printre păcatele cele mai grave. Origen, în Homilia in Genesim, susţinea încă interpretarea socială a sodomiei. Augustin însă prezenta deja cu vehemenţă noua obsesie sodomită (e interesant că, probabil, Origen s-a castrat în tinereţe "pentru Împărăţie" - lucru care face şi mai semnificativă opinia lui despre păcatul sodomit). Concepţia aceasta homofobă este în mod clar populară în secolele V-VI p. Chr. (vezi poemul anonim De Sodoma sau două novellae - 77 şi 141 - ale lui Iustinian). Petrus Damianus, într-un opuscul scris pe la mijlocul secolului XI, este cel care inventează substantivul sodomia (Liber Gomorrhianus, capitolul XXV). Petrus Cantor (De vitio sodomitico, secolul XII) asociază omuciderea şi sodomia drept cele mai "strigătoare la cer" păcate.

Pentru aceşti autori medievali, sodomia nu este atît actul homosexual, cît orice deviere de la uzul "natural" al sexualităţii (adică întru procreaţie). Mai mult, Thoma de Aquino considera acest gen de păcat mai grav decît violul, adulterul sau incestul (presupunînd că acestea constau într-o acuplare heterosexuală) - în pofida lui Alain de Lille care, cu doar un secol mai înainte, le subsuma pe toate categoriei de peccata contra naturam (asta nu înseamnă că Thoma era prost sau imoral, ci doar că disocia, invocîndu-l pe Augustin, între nenatural - transgresare a unei categorii intrinsece - şi sacrilegiu - ofensă împotrvia unei categorii extrinsece, primul fiind în mai mare măsură un atac la Creator, cel care a instituit ordinea naturală). Şi, poate amuzant, teologul iezuit Leonard Lessius plasa, la începutul secolului al XVII-lea, în generoasa categorie a "sodomiei" orice act sexual care nu favorizează concepţia, inclusiv sexul hetero cu femeia deasupra (ştiaţi, nu?, că "poziţia misionarului" e fundamentată teologic).

Aşa se face că, mai ales pe baza opiniilor unor bărbaţi care "singuri s-au făcut fameni (mai mult sau mai puţin figurat) pentru Împărăţia cerurilor", avem azi o discutabilă teologie a sexualităţii şi uităm că, ori de cîte ori dispreţuim "evanghelia socială", sodomizăm.