vineri, 16 decembrie 2011

Händel, Luca şi Matei

Miercuri seară, la Barbican, am avut parte de un Messiah cum rar îţi e dat să auzi. Nu, nu a impresionat mărimea corului (abia 21 de corişti) sau a ansamblului orchestral (alţi 21 de barochişti). Messiah cîntat de Academy of Ancient Music nu e impunător, solemn şi mastodontic. Richard Egarr şi oamenii lui sînt prea buni şi curajoşi pentru a contribui la banalizarea capodoperei lui Händel. Ceea ce a impresionat a fost prospeţimea, creativitatea şi libertatea interpretării. De la arie la arie, de la cor la cor, acest Messiah a fost de ascultat cu sufletul la gură - abia aşteptînd surprizele următoarei bucăţi. Impecabilă atenţie la scriitura polifonică (inclusiv în dialogurile voce/i-orchestră), incredibil control dinamic (cu frazări limpezi şi inteligente), o binevenită temeritate agogică (susţinută uneori şi de tempouri imposibile pentru oricare alt cor), subtil contur ritmic şi nereţinute tuşe timbrale (scena cu ciobanii cărora le cîntă îngeri a sunat, de exemplu, de-a dreptul bucolic) - o montură de giuvaere. Ateii de noi aproape că şi-au descoperit, vorba lui Ricoeur, "a doua naivitate".

Apropo de "farmecul poveştii": sînteţi conştienţi că legendele din Matei şi Luca, legate de naşterea lui Isus, sînt imposibil de armonizat, nu? Matei susţine că Isus s-a născut înainte de moartea lui Irod cel Mare (să zicem 4 î.e.n.), în timp ce Luca plasează evenimentul în jurul lui 6 e.n. (concomitent cu recensămîntul lui Quirinius). În Matei, familia lui Isus urmează traseul Betleem - Egipt - Nazaret (ca alternativă de criză la Betleem, Isus devenind nazarinean de circumstanţă), în timp ce Luca stabileşte itinerarul Nazaret-Betleem-Ierusalim-Nazaret. În plus, doar Matei vorbeşte de magi, doar Luca vorbeşte de păstori. Iar "casa de poposire" din Luca 2:7 e de fapt "odaia pentru oaspeţi" (ca în Luca 22:11 / Marcu 14:14). Întreg scenariul hangiului care nu găseşte loc pentru Mesia şi îl trimite afară, în grajd, e pură ficţiune (ieslea în care a fost aşezat pruncul trebuie că era tot în casă - oamenii şi animalele dormeau sub acelaşi acoperiş în epocă). Cum ficţiune e alăturarea relatărilor extrem de diferite şi în cele din urmă ireconciliabile din Luca şi Matei.

PS Asiguraţi-vă ca aţi citit postarea de mai jos, care îi aparţine lui K.

15 comentarii:

  1. Daca ar lipsi magii, daca ar lipsi pastorii sau ieslea, n-ar mai fi fost colinde. Azi, noi ne oprim o clipa pentru a respira cateva fragmente de poveste...ca-i tare frumoasa, chiar daca nu stim nici macar anul in care s-a nascut Isus. Si oamenilor le face bine aceasta poveste. Iar pentru copii, ce sa mai spun!

    RăspundețiȘtergere
  2. PARANTEZELE:

    Marcu 16:9-20 - Isus S-A ARATAT Mariei, celor doi ("sub alta infatisare" - de ce alta?), celor unsprezece si apoi "a fost luat la cer".

    NTR - "Cele mai multe mss contin acest epilog lung, care nu apare insa in cele mai importante si mai timpurii mss. Acest lucru, impreuna cu vocabularul si stilul acestuia sunt diferite de restul evangheliei, a dus la concluzia ca materialul a fost compus in prima jumatate a sec.II...")

    RăspundețiȘtergere
  3. Marcu 16:12 e cel mai probabil o aluzie la Luca 24:13-35.

    RăspundețiȘtergere
  4. PARANTEZELE:

    Ioan 7:53; 8:1-11 - Femeia prinsa comitand adulter

    NTR - "Cele mai timpurii si mai importante mss nu contine fragmentul dintre paranteze."

    RăspundețiȘtergere
  5. PARANTEZELE:

    1Ioan 5:7,8 -"Caci trei sunt cei ce depun marturie: Duhul, apa si sangele..."

    NTR - "...este important de mentionat ca aceasta varianta textuala nu este intalnita in nici un mss grecesc anterioar sec. XVI." (cu referire la DUHUL)

    sec. XVI, Poli?

    RăspundețiȘtergere
  6. Da, secolul XVI, Codex Montfortianus, in traducere din latina. Materialul inserat isi are originile in versiuni latine de dupa anul 500. A devenit popular datorita editiei din 1522 a NT erasmian.

    RăspundețiȘtergere
  7. Cateva observatii succinte.

    Daca in privinta vietii adulte exista evanghelisti contemporani, in privinta nasterii si copilariei e limpede ca toti au scris 'din auzite'. Rostul lor in relatare e teologic, nu de reconstituire a faptelor, cred.

    Mi'am 'cheltuit' o noapte incercand sa ma prind ce e cu 'isustoricitatea'. Am constatat ca e o problema de bani si, eventual, birocratie.

    Cat priveste observatiile tale privitoare la hermeneutica profetiilor, am impresia ca Miller seamana mai degraba cu un profet decat cu un hermeneut. A generat o foarte eficienta speranta eschatologica. Iar in ce o priveste pe mrs. White si cartile sale, publicul si habitudinile literare ale vremii cereau un anume tip de literatura conspirationista specifica foiletoanelor. (Apropo, ai apucat sa citesti Cimitirul... lui Eco?) Daca ar fi scris azi, probabil ca stilul era un fel de cyberpunk a la Matrix.

    RăspundețiȘtergere
  8. Un pastor intr-un seminar despre istoria traducerii Bibliei a prezentat acest lucru (1 Ioan 5:7,8) si a subliniat sa NU folosim acest text in argumentarea trinitatii pentru ca este o adnotare tarzie. Un dram de sinceritate.

    RăspundețiȘtergere
  9. Poli, am vazut ca relatarile lui Matei nu se sincronizeaza cu ale lui Luca. Asa au fost trasmise generatiilor urmatoare si probabil asa vor fi lasate mostenire celor viitoare. De ce au inventat evreii o asa poveste, de ce s-a scris atat despre Isus, de ce sunt atat de multi crestini?

    RăspundețiȘtergere
  10. @ K: Bani si birocratie?

    @ ano: De ce sint atit de multi musulmani? De ce s-au inventat atitea despre Mahomed?

    RăspundețiȘtergere
  11. Sper sa fie asta. Compara situatia lui Vercingetorix cu cea a lui Isus. Toate argumentele din cel de al doilea caz pot fi aplicate si galului (interpolari in texte, similitudini cu personaje legendare etc.). Doar ca profesorii si studentii de la istorie au suficiente subiecte pentru carti, articole si teze academice.

    RăspundețiȘtergere
  12. "Mă întreabă un amic: există morală în ateism? Moralitatea care depinde de o instanţă exterioară ("cod moral", cutumă socială sau eclesiastică, dictate autoritare) nu este moralitate, ci islam. Maturitatea morală nu începe decît cu asumarea propriilor judecăţi morale."
    Nu pot sa cred ca iti iese din gura asa ceva.Ma face sa cred ca il adulezi in secret pe Kim Il sung si ideea ciuce.:
    "According to Kim Il-sung, the Juche Idea is based on the belief that "man is the master of everything and decides everything."

    RăspundețiȘtergere
  13. Putin credinciosule :D Religia de stat nord-coreeana nu are nimic in comun cu ce spun eu. Dimpotriva, seamana in practica perfect cu crestinismul.

    RăspundețiȘtergere
  14. Poli si Myo, zile frumoase de sarbatori - cu colinde si fulgi de zapada, iar pentru anul ce vine - buna-ntelegere intre oameni!

    RăspundețiȘtergere
  15. Cu zapada e mai greu - ne asteptam la 10 grade C pe duminica. Restul sint rezolvabile :)

    RăspundețiȘtergere