Dl. Ispas are grave lacune hermeneutice (încă nu şi-a clarificat, ca să folosesc un eufemism, rolul scrierilor lui Ellen White în interpretarea biblică) şi exegetice (instrumentarul lui de lucru este foarte precar, metoda neconvingătoare). Dacă eu trebuie să explic unui absolvent de teologie că avem datoria, mandatată de însăşi Ellen White, de a studia Biblia cu propriul cap, cu riscul de a ajunge la concluzii diferite de cele prezentate de însăşi Ellen White, atunci fie absolventul respectiv nu trebuia să absolve, fie trebuie el absolvit de orice vină, dat fiind că e ceva în neregulă cu şcoala absolvită. William Miller, oricît de raţional a fost el, nu citeşte Biblia în locul meu. În plus, oricît îmi mijesc ochii miopi, nu pot să văd ce relevanţă are ideea că Miller ar fi desigilat, prin interpretările sale istoriciste, profeţia lui Daniel pentru studiul nostru la Apocalipsa 10. După cum bine se ştie (dar poate i-a scăpat d-lui Ispas), Miller nu a aderat niciodată la adventismul care s-a recunoscut în experienţa vizionarului din Apocalipsa 10.
În "demonstraţia" iniţială, Alin plecase de la observaţia cu privire la terminologia diminutivală din Apocalipsa 10, folosind-o drept argument pentru disjungerea de sulul din Apocalipsa 5. După ce a citit replica mea, el ne spune că nu s-a bazat pe acest detaliu (atunci de ce l-a invocat?), şi asta pentru că " dovezile că sînt două cărţi diferite sînt prea mari" (deci, de ce a fost nevoie de argumentul lingvistic?). Undeva, logica d-lui Ispas e fisurată.
Apropo de argumente lingvistice, Alin nu reuşeşte să ne explice în ce fel e relevantă diferenţa de timp verbal (perfect-aorist) între participiile lui "a deschide" din Apocalipsa 10:2.8 şi formele predicative ale aceluiaşi verb din 20:12. Mai mult, însăşi interpretarea gramaticală oferită de el îi stă împotrivă: participiile perfecte din capitolul 10 nu spun nimic despre momentul "deschiderii" sulului (în timpul sfîrşitului?, la întemeierea lumii?), ci prezintă doar imaginea statică a sulului deschis. "Accesul la informaţie" este pură poezie. Apocalipsa 10 nu vorbeşte despre un cîştig informaţional care să rezulte din ingerarea sulului angelic.
Paralela dintre capitolul 7 şi capitolele 10 şi 11 avea, la mine, scopul de a demonstra că presupunerea continuităţii cronologice în secvenţa 6 (sigiliu/trîmbiţă) - interludiu (7/10-11) - 7 (sigiliu/trîmbiţă) este cel puţin riscantă. La dl. Ispas, dragostea copilărească pentru simetrie cere ca materialul din capitolele 10 şi 11 să fie structurat în acelaşi fel ca dublul tablou din capitolul 7. Nu văd cum e relevant lucrul acesta pentru discuţia noastră. În schimb, Alin vede, ba chiar jubilează că poate scrie cu majuscule "nonsens".
Eu îi atrag atenţia d-lui Ispas că Apocalipsa 10:7 ne vorbeşte despre "taina... vestită... proorocilor" care va fi elucidată doar la parousie, iar dl. Ispas, tocmai el, cel care susţine că sulul devorat de vizionar e mesajul tăinuit (sigilat) din profeţia lui Daniel, mă întreabă: "Care este taina lui Dumnezeu? De unde concluzia că ea reprezintă de fapt informaţia din cărticică?" Am un răspuns acribios exegetic şi profund teologic: duh! (Pentru cei care cred că trimit la vreun spirit, explicaţia se găseşte aici.)
Alin e extaziat de faptul că numărul 1260 apare în Apocalipsa doar după capitolul 10 şi foloseşte această observaţie ca argument că sulul din stomacul vizionarului nu poate să fi fost decît cartea lui Daniel. Eu cred însă că singurul demers exegetic legitim este cel invers: trebuie mai întîi să demonstrăm că Apocalipsa 10 invocă profeţia lui Daniel, şi abia apoi să interpretăm cele 1260 de zile prin prisma apocalipticii danielice. Nu de alta, dar eu pot demonstra fără dificultăţi că cele 1260 de zile şi perioadele omoloage din Apocalipsă nu au nimic de a face cu profeţia lui Daniel, fiind folosite de către vizionarul de pe Patmos doar în oglinda celor trei ani şi jumătate ai misiunii mesianice a Mielului (Ioan este singurul evanghelist care indică această perioadă; vezi şi simbolul celor trei zile şi jumătate din Apocalipsa 11:9-11, despre care eu cred că aparţine aceleiaşi tipologii).
În fine, consider dialogul meu virtual (pe teme teologice) cu dl. Ispas încheiat. El pare să creadă că un autor inspirat face, cu siguranţă, exegeze corecte. Eu citesc chiar în Noul Testament exegeze discutabile la Vechiul. Admit fără probleme că Matei, de exemplu, considera profeţia din Isaia 7 aplicabilă naşterii lui Isus, aşa cum admir aplicaţia istorică a capitolului 10 din Apocalipsă de către primii adventişti la experienţa propriei dezamăgiri. Dar nu pot să nu văd că şi Matei, şi primii adventişti au exegetat prost. Dacă dl. Ispas preferă să perpetueze mituri, e problema lui. Eu iubesc miturile şi pe cei care le perpetuează. Dar nu suport să mi se spună că avem pentru ele "suficiente argumente exegetice". Miturile nu au nevoie de respectabilitate ştiinţifică. Iar eu nu am nevoie să încerc să-l conving pe cel care înfruntă singur vremurile că nu face exegeză.
Niciun comentariu:
Comentariile noi nu sunt permise.