Despre frică şi remedii

Eu unul nu mă pot simţi reprezentat de un pastor care comite ilegalităţi. Prin urmare, din moment ce sistemul nostru emulează democraţia, am toată libertatea, ba mai mult, datoria "civică" de a trage de mînecă, şi uneori chiar de gulerul scrobit, un lider.

De ce ne este frică? Ne pierdem calitatea de membru? Ne vorbesc "fraţii"? Ne cad galoanele? Care este instrumentul cu care "sistemul" menţine încă sub semnul fricii liniştea şi concordia "frăţească"? Este incredibil cum termenul de garanţie al acestui imperiu ideologic al fricii pare să se mute în timp, sacrificînd, iată, generaţie după generaţie.

Urăsc frica. În dragoste nu este frică. În "trupul lui Hristos" nu ar trebui sa existe frică. Altfel, aceasta alterează încet, însă persistent, ca o carie, totul. Spunea un om că "bunătatea ultimă este să nu-ţi fie frică". Prin urmare, gîndesc eu, a inspira unui om frică este un jaf moral. Cu atît mai grav în cazul unei biserici care, zice-se, face totul pentru stimularea bunătăţii enoriaşilor.

Poate chiar noi ar trebui să încercăm să creăm cîte o fisură în acest monolit al fricii. Eu încep cu nişte întrebări garnisite cu ceva comentarii:

1. Işi pierde mîntuirea un om care este exclus "disciplinar"? A se citi pentru luarea de poziţie împotriva unor tare sau abuzuri ale sistemului.

2. Are sistemul dreptul ca, în virtutea principiilor biblice, să tortureze pînă la distrugere inimile, sufletele, minţile unor oameni? Cu alte cuvinte, dacă acesta este efectul aplicării respectivelor principii, este hermeneutica lor validă, adică în conformitate cu planul şi caracterul lui Dumnezeu? Şi dacă, statistic vorbind, efectele sînt dezastruoase, nu ar trebui reevaluată interpretarea în favoarea şi prin prisma poruncii ultime, aceea în care se regăsesc şi legea, şi profeţii? Pentru că se întîmplă prea adesea ca măsura "coercitivă" a bisericii să-l îndepărteze pe individ şi de biserică, şi de Dumnezeu, ceea ce este profund în neregulă.

3. Ce fel de formulă de sistem administrativ avem de facto în România? Nu de alta, dar să ştim cum ne raportăm la acesta, ce drepturi/pretenţii putem avea şi, de ce nu, să ne (re)orientăm în deplină cunoştinţă de cauză opţiunea politică.

Una dintre marile crime ale comunismului a fost aceea de a fi reuşit să-l facă pe om să se creadă liber. Unde nu se reuşea prin manevre ideologice, se sfărîmau oasele sufletului prin inducerea acelei frici viscerale, o stare de permanentă anxietate, care, iată, nu ne părăseşte nici dupa zeci de ani de la căderea pe hîrtie a "regimului".

4. Care sînt, concret, resorturile de intervenţie ale demos-ului în cazul în care kratia mai calcă în străchini? Aş vrea să ştiu ce pot face legal pentru a protesta. Pentru că nu pot să nu observ că, deocamdată, şi cel mai mic miting este descurajat sau, ce vorbesc eu de miting, chiar şi un om care pichetează este băgat rapid în beciurile cenzurii, iar dacă nu se potoleşte, devine apatrid.

Apropo, Matei 18 nu poate funcţiona dacă restul normelor de conduită sînt grav încălcate. Este o normă care nu are sens decît în ansamblul organic al normelor creştine - dragoste, iertare, toleranţă, preocupare pentru bolnavul spiritual etc. Dar cînd încrederea enoriaşului opresat de lider este pur şi simplu sfărîmată, a-l pune să treacă, pentru corectitudine, pe la Matei 18 este cinic. Acest exerciţiu nu ar fi decît o umilinţă în plus. Mai străluceşte Matei 18 în aceste circumstanţe? Nu trebuie să ne mirăm că unii aleg în ultimă instanţă Matei 18:17.